Cotidian

PNL Brașov, oficial de partea lui Adrian Veștea. Cătălin Văsii: „Este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire”

Publicat

in

După mai multe ore de la anunțul surpriză, prin care președintele României, Nicușor Dan, l-a însărcinat pe Adrian Veștea să formeze noul Guvern, PNL Brașov și-a anunțat suținerea pentru premierul desemnat.

„Adrian Veștea este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire. În plan politic, Partidul Național Liberal îl consideră o figură respectată, un om de echipă, disciplinat instituțional și orientat spre rezultate. Capacitatea sa de a comunica direct cu oamenii și de a construi încredere în jurul proiectelor administrative este una dintre trăsăturile sale definitorii. Brașovenii îl susțin pentru această funcție deoarece a demonstrat, în timp, că poate transforma proiectele în realitate și că își asumă responsabilitatea dezvoltării comunității pe care a reprezentat-o. Nu este doar o nominalizare politică, ci propunerea unui profil administrativ cu experiență reală de guvernare locală și centrală. Iar acest tip de experiență devine esențial atunci când vorbim despre funcția de prim-ministru”, a declarat președintele interimar al PNL Brașov, Cătălin Văsii.

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, cel mai important proiect din palmarestul lui Adrian Veștea

Liderul liberalilor brașoveni argumentat că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, Veștea a avut un rol important în dezvoltarea unor proiecte majore pentru județ, dintre care cel mai emblematic rămâne Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav — primul aeroport construit de la zero în România post-decembristă, un proiect care a cerut răbdare, coordonare și viziune pe termen lung.

„Județul Brașov este astăzi unul dintre motoarele de dezvoltare ale României, cu un nivel ridicat de dinamism economic și atractivitate investițională. În acest context, a reușit să ducă la capăt proiecte importante și să mențină direcția de dezvoltare a județului, chiar dacă nu întotdeauna a beneficiat de cele mai ușoare condiții sau de contexte administrative favorabile, ci dimpotrivă, de multe ori a fost nevoie de perseverență și asumare pentru a depăși blocaje și întârzieri. Experiența sa administrativă nu se limitează la nivel local. Activitatea sa atât în administrația județeană, cât și în funcția de ministru a fost orientată spre implementarea de proiecte și consolidarea capacității administrative. Este genul de profil politic format în teren, în contact direct cu realitățile comunităților”, a mai spus Văsii.

Susținerea din partea Organizației Județene Brașov a PNL vine după ce, în cursul zilei, mai mulți liberali brașoveni și-au arătat susținerea pentru Adrian Veștea.

Aceste mesaje vin în contextul în care nominalizarea lui Veștea este contestată de președintele PNL, Ilie Bolojan, care a reclamat faptul că partidul nu știa de această decizie. De asemenea, prim-vicele PNL, Ciprian Ciucu, a dat de înțeles că liberalii ar putea lua în calcul excluderea lui Veștea din partid.

Trending

Exit mobile version