Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a lansat o licitație pentru semnarea unui contract cu o firmă care să asigure paza, protecția și controlul accesului în pavilioanele unității sanitare. Conform anunțului publicat pe platforma electronică de achiziții publice, durata contractului este de 24 de luni, iar valoarea estimată a achiziției este de 9,6 milioane de lei.
În caietul de sarcini se arară că firma de specialitate va avea obligația de a organiza 9 posturi, dintre care 4 la Staționarul Central de pe Calea București, câte unul la pavilioanele Mârzescu, Astra și Tractorul și alte două la Serviciul de Medicină Legală.
Cu excepția unui post de la Serviciul de Medicină Legală, care va avea program de funcționare de 12 ore, toate celelalte vor funcționa 24 de ore din 24 de ore.
Agenții de pază vor avea obligația de a aplica procedurile privnd accesul în clădiri, de a colabora cu personalul unității medicale în anumite situații, În plus, în limita posibilităților, ei pot ajuta personalul unității medicale diferite activități, de la deszăpezite, la curățenie.
Ofertele din partea firmelor interesate pot fi depuse până în 13 iulie.