Fapt divers

38 de percheziții domiciliare, într-un dosar de corupție la Brașov

Published

on

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Investigații Criminale, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează în această dimineață de 6 aprilie, 38 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal, în care sunt cercetate fapte de corupție.

Perchezițiile au loc în județul Prahova, la domiciliile persoanelor fizice, bănuite de săvârșirea faptelor cercetate. În cadrul activităților procedurale, se urmărește descoperirea și ridicarea mai multor autovehicule, precum și mijloace de probă, care urmează a fi administrate ca probatoriu, pentru stabilirea stării de fapt.

Vor fi puse în aplicare 26 de mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediile unităților de parchet și poliție, pentru audieri.

La activități participă procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, alături de polițiști din cadrul I.P.J. Prahova și jandarmi.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending

Exit mobile version