Connect with us

Cotidian

Zidurile de sprijin care stau să cadă pe drumurile din zona istorică a Brașovului, expertizate de Universitatea „Transilvania“

Published

on

Universitatea Transilvania, în asociere cu SC Paramet SRL şi-a depus oferta pentru a face expertizele tehnice la zidurile de sprijin de pe calea Poienii, de pe strada general Moşoiu din Șchei, precum şi studiul geo-tehnic la zidul de pe strada Maior Cranţa nr. 32 – 37. Până la sfârşitul săptămânii viitoare contractul ar putea fi semnat, pentru începerea efectivă a expertizelor.  Aceste expertize au fost solicitate în urma unei verificări făcute de Serviciul Voluntar de Situaţii de Urgenţă, care a constatat unele deficienţe la zidurile de sprijin de pe marginea drumurilor.
 
* La intersecția Drumului Poienii cu strada Spătar Nicolae Milescu, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Brașov a constat probleme la zidul de sprijin și recomandat realizarea unei expertize tehnice pentru a stabili gradul de deteriorare și a riscului de prăbușire, precum și necesitatea intervenției în regim de urgență. Zidul existent are o lungime de aproximativ 60 m, o înălțime maximă de 7 m și, conform SVSU, este afectat puternic de un „fenomen de instabilitate”. De asemenea, în documentația aferentă licitației se mai arată că zidul în cauză prezintă un grad ridicat de degradare, unele porțiuni fiind deplasate și fisurate, existând astfel pericolul de dislocare a unor elemente din zid și de desprindere a balustradei. Totodată, SVSU recomandă consolidarea zidului de sprijin existent, înlocuirea balustradei de beton degradată și executarea unei canalizări de captare a apelor pluviale.
Pentru acest sector de drum, valoarea expertizei tehnice este estimată la 25.210 lei, fără TVA.

*  Al doilea segment al Drumului Poienii care va fi evaluat este cel de la intersecția acestei artere cu strada Crișan. Aici, zidul de sprijin are o lungime de aproximativ 55 m, o înălțime cuprinsă între 2 m și 6 m și, potrivit documentației aferente licitației, este „afectat puternic de un fenomen de instabilitate, materializat prin deplasarea față de martori cu 25 cm în partea superioară. Zidul prezintă un grad ridicat de degradare, unele porțiuni fiind deplasate și fisurate, existând pericolul de dislocare a unor porțiuni din zid și de desprindere a balustradei de beton”. Și în acest caz, este recomandată consolidarea zidului de sprijin, înlocuirea balustradei de beton degradată, executarea unei canalizări de captare a apelor pluviale din amonte de zid și executarea unor drenuri în spatele zidului. Pentru acest sector, valoarea expertizei este estimată la suma de 25.210 lei, fără TVA.

* În ceea ce priveşte strada Traian Moşoiu, anul trecut, în zonă s-a prabuşit o porţiune din zidul de sprijin şi din drum. În decembrie s-au realizat lucrările de punere în siguranţă a drumului, iar acum se va face o expertiză tehnică completă. Documentaţia de licitaţie arată că zidul de sprijin este instabil şi prezintă risc major de prăbuşire pe toată lungimea străzii General Traian Moşoiu. De aceea, soluţia propusă este consolidarea zidului de sprijin existent, înlocuirea gardului de protecţie şi crearea unei canalizări de captare a apelor din amonte de zidul de sprijin. Zidul de sprijin care separă latura sudică a străzii General Traian Moşoiu de proprietatile de pe strada Piatra Mare are o lungime de aproximativ 150 m, o înăltime de 3 – 5 metri şi a fost construit în urma cu mai bine de 100 de ani, nefiind prevăzut cu sisteme eficiente de drenaj. Expertiza tehnică pentru acest drum este estimată la 50.420 de lei fără TVA. 

* Pe strada Maior Cranța nr. 32 – 37 este prevăzut un studiu geo-tehnic, care este estimat ot la 50.420 de lei. 

 

Cotidian

Un singur paznic pentru un drum cu probleme din Săcele. Acesta trebuie să prevină inclusiv furtul de lemne

Published

on

Regia Publică Locală a Pădurilor din Săcele a găsit o soluție pentru a preveni furtul de lemne și depozitarea ilegală de deșeuri de pe un drum forestier alflat în vecinătatea cartierului Gărcini. Mai exact, gestionarul fondului forestier al municipiului Săcele va contracta o firmă de pază, care va încasa pentru serviciile prestate, în perioada 1 aprilie 2026 – 31 decembrie 2026, suma de 260.000 de lei, fără TVA.

Pentru această sumă, firma care se va încumeta să semneze contractul, va trebui să asigure un post fix de pază la bariera de la intrarea pe drumul „Valea Gârcin”. Serviciul va fi asigurat 24 de ore din 24 de ore, iar la barieră va sta un singur agent de pază. Acesta va trebui să se asigure că infrastructura nu este distrusă (barieră, sistem de monitorizare, mobilier). De asemenea, el trebuie să anunțe către Poliția Națională și Poliția Locală Săcele orice transport suspect.

Tot agentul de pază trebuie să înregistreze, într-un registru special, vehiculele care intră și ies.
Drumul forestier amintit este unul cu probleme, având în vedere că unii dintre locuitorii cartierului Gârcini mers în pădure pentru a se alimenta cu lemne, fără a ține cont de faptul că trebuie respectate prevederile legale.

De asemenea, drumul respectiv este folosit și pentru transportul deșeurilor care sunt apoi aruncate ilegal în fondul forestier. În aceste condiții, un singur agent de pază, care să le țină pipt unor persoane care oricând pot deveni agresive, poate fi o mișcare riscantă a firmei de pază.

Citește mai departe

Cotidian

Reguli stricte la Făgăraș: Fără echipamente de aer condiționat pe fațada de la stradă. Consiliul Local urmează să se pronunțe în ședința de joi

Published

on

Aparatele de aer condiționat, antenele și alte echipamente tehnice vizibile nu vor mai putea fi montate oriunde și oricum, pe o clădire. Zonele de pe o clădire în care acestea vor putea fi instalate sunt stabilite într-un regulament ce urmează să fie dezbătut și votat de Consiliul Local Făgăraș în ședința de plen de joi.

Conform actului normativ, echimamentele amintite nu vor mai putea fi montate pe fațadele principale ale clădirilor decât în situații excepționale și cu obținerea mai multor avize. Aceste „excepții” nu vor fi valabile în cazul clădirilor monument istoric.
Regulile trebuie respectate de către cei care vor să monteze astfel de dispozitive pe clădiri, iar cei care le au deja trebuie să le mute în termen de 12 luni.

Aparatele trebuie montate în spații comune sau alte zone special destinate

Tot în proiect sunt specificate zonele unde se pot amplasa aparatele de aer condiționat sau antenele. Acestea vor putea fi amplasate în spații tehnice comune, pe terase sau în alte zone care nu sunt la vedere. De asemenea, pot fi amplasate pe fațade secundare, dar nu trebuie să afecteze aspectul clădirii. În cazul în care sunt montate pe fațade, acestea trebuie să fie montate „în linie”, nu în zig-zag.
Totodată, aparatele nu pot fi fixate de elemente decorative.
Nu în ultimul rând, atât pentru aparatele de aer condiționat existente, cât și pentru cele care urmează a fi montată, trebuie rezolvată problema condensului, astfel încât apa rezultată să nu mai picure pe trotuare sau pe pervazul vecinului de la etajul inferior. Astfel, aparatele vor fi prevăzute cu sisteme de captare a apei, acestea urmând a fi racordate la rețeaua de canalizare.
Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi drastice, cuantumul maxim fiind de 10.000 de lei (pentru echipamentele montate pe clădirile monument istoric). De asemenea, pot fi dispuse și măsuri complementare (demontare, suspendarea activității).

Citește mai departe

Cotidian

În plină iarnă, Compania Apa Brașov anunță debranșări. 300 clienți sunt pe „lista neagră”, iar pentru rebranșare trebuie să plătească până la 1.500 de lei

Published

on

Clienții Companiei Apa Brașov a anunțat, în plină iarnă, căva începe o campanei de debranșare a clienților care nu își respectă obligațiile asumate prin contract, iar rebranșare vor trebui să plătească între 250 și 1.500 de lei, au precizat reprezentanții operatorului regional de apă. Debranșarea se va realiza la limita de proprietate, la rețeaua de pe domeniul public.

Restanțierii, vizați de debranșare

Conform datelor Companiei Apa Brașov, la nivelul municipiului Brașov au fost identificați aproximativ 300 de clienți care riscă să fie debranșați.
Unii dintre ei nu a achitat factura (inclusiv penalităţile) în termen de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată.

„Reamintim tuturor clienților că furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare este condiționată de plata facturilor, în termenul legal de 45 de zile”, au precizat reprezentanții Companiei Apa Brașov.

De asemenea, pe lista de debranșări sunt și cei care au a împiedicat delegatul împuternicit al operatorului de a controla instalaţiile de utilizare, de a monta, verifica, înlocui sau citi aparatele de măsurare-înregistrare sau de a remedia defecţiunile la instalaţiile administrate de operator, când acestea se află pe proprietatea clientului.

Ce obligații au clienții Companiei Apa Brașov:

  • În cazul în care căminul de branşament şi/sau contorul de apă se află pe proprietatea clientului, acesta va asigura integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la contor pentru efectuarea citirilor, verificărilor, precum şi pentru operaţiile de întreţinere şi de intervenţii;
  • să aducă la cunoştinţă operatorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare, a datelor cuprinse în Anexa nr. 3 la contract şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul urmează să trimită facturile; lipsa acestei comunicări angajând răspunderea materială a clientului pentru eventualele prejudicii suferite de operator ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei de informare;
  • să achite contravaloarea serviciilor furnizate de operator în termen de 15 zile de la emiterea facturii. Pentru aceasta se va preocupa de obţinerea unui duplicat de pe factură atunci când aceasta nu ajunge la adresa de corespondenţă indicată în contract
Citește mai departe

Trending