Stiri Brasov
Documentația de construire a terminalului de transport de la Gara Brașov s-a „scumpit“ cu 50%
După două licitații eșuate pentru contractual de întocmire a documentației și a studiului de fezabilitate aferent construirii unui terminal de transport la Gară, Primăria Brașov reia procedura de achiziție. Pentru a se asigura că acest contract devine atractiv, primăria a majorat valoarea estimativă cu nu mai puțin de 50%, de la 89.480 de lei fără TVA, la 134.219 lei fără TVA.
Primele două proceduri de ahiziție a serviciilor de întocmire a documentațiilor tehnice și studiului de fezabilitatate s-au încheiat pe 20 iunie, repectiv 30 iulie, fără nicio ofertă înscrisă.
În aceste condiții s-a lansat o nouă licitație, după ce și prețul contractului a fost majorat semnificativ. Dacă această nouă procedură va fi finalizată, iar contractul va fi adjudecat, cîștigătorul va avea la dispoziție 45 de zile să întocmească studiul de fezabilitate și documentațiile solicitate.
Potrivit temei de proiectare, amenajarea terminalului de la gara CFR este necesară pentru a creste atractivitatea transportului public de călători. Investiția ar urma să fie corelată însă și cu alte proiecte pe care Municipalitatea le are în plan, printre care dezvoltarea unei rețele de tip „park and ride“ în oraș. În prezent, la gară este capăt pentru 12 linii de transport în comun, iar actuala infrastructură este depășită, după cum se arată în caietul de sarcini.
Noul terminal ar urma să se amenajeze pe amplasamentul unde acum se află parcarea pentru autoturisme și zona de așteptare taxi. Proiectul presupune amenajarea a nouă peroane acoperite pentru călători, dintre care opt pentru autobuze și unul pentru troleibuze. De asemenea, se vor proiecta platforme de îmbarcare și debarcare a călătorilor, săli de așteptare și spații verzi. Consultantul care va obține acest contract trebuie să ia în considerare și amenajări pentru persoanele cu dizabilități, parcare pentru biciclete și zona pentru taxiuri.
Totodată, în elaborarea documentației ce face obiectul licitatiei amintite, firma trebuie să realizeze un studiu de trafic, care va sta la baza soluțiilor de optimizare a fluxurilor auto și pietonale. În ceea ce privește analiza cost beneficiu, consultantul va trebui să realizeze o previziune pe 30 de ani, corelat cu perioada studiului de trafic.
Investitii
Muncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna
Reabilitarea DJ 102I Valea Doftanei – Brădet merge mai departe. Deși oficial nu a început sezonul construcțiilor, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anunțat că imediat ce condițiile meteorologice au fost prielnice, antreprenorul a trimis echipele pe șantier.
Acesta a precizat că în prezent, lucrările la structura rutieră se concentrează pe partea de consolidare cu ziduri de sprijin și piloți forați. De asemenea, se lucrează la refacerea podețelor de pe traseul drumului interjudețean care pe teritoriul administrativ al județului Brașov are o lungime de 12,43 km.

„Ținem în permanență legătura cu Compania Națională de Investiții, cu firma Construcții Erbașu SA, cu ocoalele silvice și cu autoritățile locale, astfel încât să rezolvăm orice potențială problemă din sfera noastră de competențe și să ne asigurăm că lucrările avansează cât mai bine”, a declarat Veștea.
Valoarea totală actualizată a investiției care va transforma un drum forestier și de pământ într-o șosea modernă, capabilă să preia o parte din fluxul turistic uriaș dintre județele Prahova și Brașov este de 431.496.876,97 lei. Amplasamentul a fost predat către constructor în vara anului trecut, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de trei luni.
Fapt divers
A răspuns unei provocări pe rețelele de socializare, a intrat în colimatorul anchetatorilor. Un adolescent s-a ales cu dosar penal după ce a incendiat o mașină și a distrus alta
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a anunțat că în 15 februarie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un minor în vârstă de 15 de ani, care a dobândit calitatea de inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.
„Ca urmare a unei provocări primite pe o rețea de socializare, în noaptea de 13.02.2026, în jurul orei 03:05, un minor în vârstă de 15 ani a lovit, cu o cărămidă, luneta, geamul stânga față, precum și parbrizul unui autoturism parcat în mun. Brașov, str. Constantin Lacea nr.3, provocând spargerea lunetei și fisurarea geamului și a parbrizului. În continuare, în aceeaşi noapte, intervalul orar aproximativ 03:14-03:18, minorul s-a deplasat pe Aleea Tiberiu Brediceanu nr.3 unde, tot ca urmare a provocării anterior amintite, a spart cu o piatră luneta unui alt autoturism, apoi a incendiat mașina, distrugând-o în totalitate. Incendiul astfel produs s-a propagat la un alt autoturism, ce se afla parcat lângă cel dintâi, degradând mai multe elemente ale caroseriei de pe partea dreaptă. În timp ce autoturismele erau mistuite de flăcări, minorul a distribuit în timp real, pe rețelele de socializare, filmări cu mașinile, pentru a dovedi că a îndeplinit provocarea”, au transmis a precizat Anca Loredana Gheorghiu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Ea a precizat că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, iar apoi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. În urma aprecierii probatoriului, necesității și proporționalității, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 zile.
Actele de urmărire penală au fost realizate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 1 Poliție Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
„Dorim să atragem atenția asupra pericolelor la care pot fi expuși minorii în mediul online și subliniem necesitatea unei supravegheri atente din partea părinților ori altor persoane în grija cărora se află. În plus, recomandăm monitorizarea activităților digitale ale minorilor, pentru a evita interacțiunile cu persoane necunoscute sau potențial periculoase”, a mai spus reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Fapt divers
Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată
Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.
„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.
Cățeii au boli grave
Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.
În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.
În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.
-
Investitii3 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii3 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Prima Pagina5 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Politica4 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate5 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Prima Pagina2 zile agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Cotidian6 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Investitii13 ore agoMuncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna



