Cotidian
Zidurile de sprijin care stau să cadă pe drumurile din zona istorică a Brașovului, expertizate de Universitatea „Transilvania“
Pentru acest sector de drum, valoarea expertizei tehnice este estimată la 25.210 lei, fără TVA.
* Al doilea segment al Drumului Poienii care va fi evaluat este cel de la intersecția acestei artere cu strada Crișan. Aici, zidul de sprijin are o lungime de aproximativ 55 m, o înălțime cuprinsă între 2 m și 6 m și, potrivit documentației aferente licitației, este „afectat puternic de un fenomen de instabilitate, materializat prin deplasarea față de martori cu 25 cm în partea superioară. Zidul prezintă un grad ridicat de degradare, unele porțiuni fiind deplasate și fisurate, existând pericolul de dislocare a unor porțiuni din zid și de desprindere a balustradei de beton”. Și în acest caz, este recomandată consolidarea zidului de sprijin, înlocuirea balustradei de beton degradată, executarea unei canalizări de captare a apelor pluviale din amonte de zid și executarea unor drenuri în spatele zidului. Pentru acest sector, valoarea expertizei este estimată la suma de 25.210 lei, fără TVA.
* În ceea ce priveşte strada Traian Moşoiu, anul trecut, în zonă s-a prabuşit o porţiune din zidul de sprijin şi din drum. În decembrie s-au realizat lucrările de punere în siguranţă a drumului, iar acum se va face o expertiză tehnică completă. Documentaţia de licitaţie arată că zidul de sprijin este instabil şi prezintă risc major de prăbuşire pe toată lungimea străzii General Traian Moşoiu. De aceea, soluţia propusă este consolidarea zidului de sprijin existent, înlocuirea gardului de protecţie şi crearea unei canalizări de captare a apelor din amonte de zidul de sprijin. Zidul de sprijin care separă latura sudică a străzii General Traian Moşoiu de proprietatile de pe strada Piatra Mare are o lungime de aproximativ 150 m, o înăltime de 3 – 5 metri şi a fost construit în urma cu mai bine de 100 de ani, nefiind prevăzut cu sisteme eficiente de drenaj. Expertiza tehnică pentru acest drum este estimată la 50.420 de lei fără TVA.
* Pe strada Maior Cranța nr. 32 – 37 este prevăzut un studiu geo-tehnic, care este estimat ot la 50.420 de lei.
Cotidian
Reguli stricte la Făgăraș: Fără echipamente de aer condiționat pe fațada de la stradă. Consiliul Local urmează să se pronunțe în ședința de joi
Aparatele de aer condiționat, antenele și alte echipamente tehnice vizibile nu vor mai putea fi montate oriunde și oricum, pe o clădire. Zonele de pe o clădire în care acestea vor putea fi instalate sunt stabilite într-un regulament ce urmează să fie dezbătut și votat de Consiliul Local Făgăraș în ședința de plen de joi.
Conform actului normativ, echimamentele amintite nu vor mai putea fi montate pe fațadele principale ale clădirilor decât în situații excepționale și cu obținerea mai multor avize. Aceste „excepții” nu vor fi valabile în cazul clădirilor monument istoric.
Regulile trebuie respectate de către cei care vor să monteze astfel de dispozitive pe clădiri, iar cei care le au deja trebuie să le mute în termen de 12 luni.
Aparatele trebuie montate în spații comune sau alte zone special destinate
Tot în proiect sunt specificate zonele unde se pot amplasa aparatele de aer condiționat sau antenele. Acestea vor putea fi amplasate în spații tehnice comune, pe terase sau în alte zone care nu sunt la vedere. De asemenea, pot fi amplasate pe fațade secundare, dar nu trebuie să afecteze aspectul clădirii. În cazul în care sunt montate pe fațade, acestea trebuie să fie montate „în linie”, nu în zig-zag.
Totodată, aparatele nu pot fi fixate de elemente decorative.
Nu în ultimul rând, atât pentru aparatele de aer condiționat existente, cât și pentru cele care urmează a fi montată, trebuie rezolvată problema condensului, astfel încât apa rezultată să nu mai picure pe trotuare sau pe pervazul vecinului de la etajul inferior. Astfel, aparatele vor fi prevăzute cu sisteme de captare a apei, acestea urmând a fi racordate la rețeaua de canalizare.
Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi drastice, cuantumul maxim fiind de 10.000 de lei (pentru echipamentele montate pe clădirile monument istoric). De asemenea, pot fi dispuse și măsuri complementare (demontare, suspendarea activității).
Cotidian
În plină iarnă, Compania Apa Brașov anunță debranșări. 300 clienți sunt pe „lista neagră”, iar pentru rebranșare trebuie să plătească până la 1.500 de lei
Clienții Companiei Apa Brașov a anunțat, în plină iarnă, căva începe o campanei de debranșare a clienților care nu își respectă obligațiile asumate prin contract, iar rebranșare vor trebui să plătească între 250 și 1.500 de lei, au precizat reprezentanții operatorului regional de apă. Debranșarea se va realiza la limita de proprietate, la rețeaua de pe domeniul public.
Restanțierii, vizați de debranșare
Conform datelor Companiei Apa Brașov, la nivelul municipiului Brașov au fost identificați aproximativ 300 de clienți care riscă să fie debranșați.
Unii dintre ei nu a achitat factura (inclusiv penalităţile) în termen de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată.
„Reamintim tuturor clienților că furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare este condiționată de plata facturilor, în termenul legal de 45 de zile”, au precizat reprezentanții Companiei Apa Brașov.
De asemenea, pe lista de debranșări sunt și cei care au a împiedicat delegatul împuternicit al operatorului de a controla instalaţiile de utilizare, de a monta, verifica, înlocui sau citi aparatele de măsurare-înregistrare sau de a remedia defecţiunile la instalaţiile administrate de operator, când acestea se află pe proprietatea clientului.
Ce obligații au clienții Companiei Apa Brașov:
- În cazul în care căminul de branşament şi/sau contorul de apă se află pe proprietatea clientului, acesta va asigura integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la contor pentru efectuarea citirilor, verificărilor, precum şi pentru operaţiile de întreţinere şi de intervenţii;
- să aducă la cunoştinţă operatorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare, a datelor cuprinse în Anexa nr. 3 la contract şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul urmează să trimită facturile; lipsa acestei comunicări angajând răspunderea materială a clientului pentru eventualele prejudicii suferite de operator ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei de informare;
- să achite contravaloarea serviciilor furnizate de operator în termen de 15 zile de la emiterea facturii. Pentru aceasta se va preocupa de obţinerea unui duplicat de pe factură atunci când aceasta nu ajunge la adresa de corespondenţă indicată în contract
Cotidian
O nouă pârtie pentru schiorii de top, în Poiana Brașov. Traseul leagă platoul Ruia de telescaunul Ruia
Pasionații sporturilor de iarnă vor avea la dispoziție o nouă pârtie în poiana Brașov. Municipalitatea a anunțat deschiderea unei pârtii de legătură în masivul Postăvarul, numită „Stâna” și destinată schiorilor experimentați.
Ninsorile abundente din această săptămână au făcut posibilă amenajarea pârtiei 3A, cunoscută și sub numele de „Stâna”. Noua rută face legătura între platoul Ruia și telescaunul Ruia, oferind o alternativă mult așteptată la aglomerata pârtie Drumul Roșu, spun reprezentanții Primăriei Brașov. Autoritățile locale susțin, de asemenea, că deschiderea acestei variante va contribui la fluidizarea traficului pe una dintre cele mai circulate pârtii din zonă, reducând presiunea de pe Drumul Roșu în perioadele de vârf.
Schiorii trebuie însă să țină cont de gradul ridicat de dificultate al noii pârtii. Prima porțiune este clasificată ca fiind foarte dificilă (nivel negru), astfel că accesul este recomandat exclusiv celor cu experiență și tehnică avansată.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Cotidiano săptămână agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Sport7 zile agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidian6 zile agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Prima Paginao săptămână agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidian6 zile agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitii7 zile agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată



