Sănătate
Ministerul Sănătății a lansat cel mai amplu program de screening al TBC, din ultimii 30 de ani
Ministerul Sănătății va derula cel mai amplu program de screening al tuberculozei, din ultimii 30 de ani. Programul se va derula pe o perioadă de cinci ani, la nivel naţional, în cadrul unui proiect cu finanţare nerambursabilă prin POCU, în valoare de 14,4 milioane de euro.
Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente“ este parte integrantă din Strategia Naţională de Control al Tuberculozei.
„Tuberculoza reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătăţii şi pentru Guvernul României. În ultimii ani, au fost înregistrate progrese importante în controlul acestei boli, iar rezultatele demonstrează o ameliorare a indicatorilor epidemiologici specifici bolii în ţara noastră, urmare a derulării mai multor programe de combatere a acestei afecţiuni. Proiectul de screening naţional al tuberculozei este o importantă verigă în asistenţa pacientului cu tuberculoză şi are ca obiectiv maximizarea depistării tuberculozei, obiectiv al Ministerului Sănătăţii prevăzut în Strategia Naţională de Control al Tuberculozei“, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Proiectul vizează prevenirea, screeningul şi diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup-ţintă de 75.010 persoane, la nivel naţional, selectate din grupuri vulnerabile (persoane din comunităţi rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri sau alte substanţe toxice, persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar).
Totodată, proiectul urmăreşte optimizarea diagnosticării şi a tratamentului împotriva tuberculozei pentru 15.003 persoane care ar putea fi depistate în urma screeningului. În plus, proiectul include activităţi de formare specifică pentru 560 de specialişti din sfera socio-medicală (asistenţi sociali, asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi mediatori sanitari).
„Scăderea incidenţei tuberculozei este unul din obiectivele Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta prin reţeaua naţională de tuberculoză, care implică mai multe paliere în concordanţă cu recomandările OMS. Acest proiect îşi propune coordonarea serviciilor de depistare activă a tuberculozei şi îmbinarea acestora cu cele existente în acest moment, reorientarea modelului de îngrijire a pacientului astfel încât acesta să răspundă nevoilor reale de asistenţă medicală şi nu în ultimul rând crearea unui mediu favorabil de monitorizare a tratamentului astfel încât aderenţa la tratament să crească“, a declarat managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“, Beatrice Mahler, potrivit comunicatului transmis de Ministerul Sănătății.
Sănătate
Două unități medicale din județul Brașov vor jumătatea de milion de euro de la Fundația Metropolis. Banii au fost strânși inițial pentru renovarea Oncologiei de la Spitalul Județean Brașov
Dacă la finalul săptămânii trecute Fundația Metropolis anunța că nu a primit nico cerere din partea spitalelor brașovene pentru finanțarea cu 560.907 euro, în ultimele zile situația s-a schimbat. Două unități sanitare din județul Brașov au anunțat au proiecte ce pot beneficia de banii strânși din donații pentru renovarea Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.
Unul dintre proiectele ce pot fi realizate cu cei 560.907 euro a fost anunțat de fostul director al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Emil Mailat, care acum conduce Spitalul Municipal Săcele.
„Sunt 1.0000 de metri pătrați în care dorim să dezvoltăm, ca și pas natural al serviciilor medicale oferite de spitalul nostru, spitalizare de zi pentru specialitățile chirurgicale și medicale aflate deja în policlinică, dar și dezvoltarea serviciilor de spitalizare de zi oncologică. Avem un proiect matur, avem susținerea comunității locale, a autorităților publice, avem medici și chiar de mâine putem să ne apucăm de reabilitare”, a declarat Mailat.
El a menționat că la spațiul propus spre reabilitare este nevoie de renovare, de realizarea racordurilor la rețeaua de gaz, de refacerea instalațiilor electrice.
De altfel, Mailat susține că demersurile pentru renovarea Secției de Oncologie de la „Județean”, în parteneriat cu Fundația Metropolis, au fost început în urmă cu un an și jumătate, în perioada în care era manager al spitalului brașovean.
Pe de altă parte, conform Radio România Brașov FM, interes pentru un parteneriat cu Fundația Metropolis există și din partea Serviciului de Ambulanță a Județului Brașov, care, la fel, are o propunere de proiect.
Conducerea Spitalului Județean Brașov nu vrea să renunțe la banii
De asemenea, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, a menționat că unitatea medicală are și alte proiecte ce ar putea beneficia de finanțare.
Amintim că la începutul lunii februarie, președintele Fundației Metropolis, Codin Maticiuc a anunțat că se retrage din proiectul de renovare a etajului 1 din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. El și-a motivat decizia prin faptul că această clădire urmează să fie reabilitată de Consiliul Județean Brașov, valoarea investiției anunțată de administrația județeană fiind estimată la 62 milioane de lei. Deocamdată, pentru acest proiect, Consiliul Județean Brașov nu are o sursă certă de finanțare, intenția oficialilor județeni brașoveni fiind să acceseze bani europeni.
Sănătate
Premieră în sistemul sanitar de stat din Brașov: CJ achiziționează un robot pentru prepararea citostaticelor, la Spitalul Județean
Consiliul Județean Brașov anunță ca va achiziționa un sistem complet și automatizat de preparare a dozelor individualizate pentru tratamentul cu citostatice, destinat pacienților oncologici imunodeficienți din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Anunțul vine după tensiunile din zona civică, create de refuzul autorităților județene de a accepta un parteneriat cu Fundația Metropolis, care a venit cu o donație de peste 500.000 de euro, în vederea modernizării secției de Oncologie de la staționarul Mârzescu.
Investiție de peste 6,5 milioane de lei pentru siguranța pacienților oncologici
Achiziția se realizează în cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente din domeniul diagnosticării și tratării cancerului în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, în valoare totală de 24.237.325 lei, accesat de administraţia judeţeană în decembrie 2024 prin intermediul Programului Sănătate.
În cea mai mare parte, aparatura inclusă în proiect a fost procurată pe parcursul anului trecut, când s-au semnat contractele de furnizare pentru un echipament de rezonanță magnetică 3T de înaltă performanță, un citometru în flux şi un cabinet inteligent de depozitare, distribuție și trasabilitate a medicației destinate pacienţilor oncologici. Singurul echipament care a rămas de achiziţionat în acest an este sistemul de preparare a dozelor individualizate de citostatice, estimat la valoarea de 6.570.000 lei (fără TVA).
La termenul de depunere a ofertelor în platforma e-licitatie.ro, Consiliul Judeţean a înregistrat două documentaţii, din partea unui operator economic şi a unei asocieri de firme, acestea intrând în etapa de calificare şi evaluare tehnică.
Sistemul medical de stat din Brașov nu are deocamdată un echipament de pregătire a dozelor de citostatice
Sistemul complet și automatizat pentru pregătirea a dozelor individualizate de citostatice oferă avantaje majore în tratamentul bolnavilor oncologici. El reprezintă o soluție tehnologică avansată, concepută pentru a elimina eroarea umană şi riscul de contaminare a soluției perfuzabile, dar și pentru a proteja personalul medical de toxicitatea medicaţiei.
Echipamentul include o componentă hardware (robot/dispozitiv de preparare a dozelor de citostatice) și una de software (managementul fluxului). În prezent, o aparatură de acest tip nu există în sistemul sanitar de stat din judeţul nostru. În esență, sistemul transformă farmacia spitalului dintr-un laborator manual, într-un centru de precizie robotizat. Importanţa utilizării acestui sistem este esențială pentru pacienții neoplazici imunodeficitari, deoarece orice impuritate sau eroare de dozare în tratamentul lor poate avea consecințe fatale, sistemul lor imunitar fiind deja compromis.
„Achiziţionarea şi punerea în funcţiune a acestui echipament performant reprezintă un salt tehnico-ştiinţific major pentru orice unitate medicală. Mă bucur că prin intermediul fondurilor europene reuşim, iată, să-i asigurăm spitalului public numărul 1 din judeţul Braşov o tehnologie de ultimă generaţie. În lupta cu patologiile oncologice, ne canalizăm eforturile în investiţiile necesare modernizării aparaturii medicale, dublate de cele planificate pentru reabilitarea infrastructurii imobiliare, astfel încât munca, dedicarea şi profesionalismul personalului medical de specialitate să se materializeze în cea mai bună șansă la vindecare şi la o viaţă normală pentru pacienții noștri”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Investitii
Hospice Casa Speranței pregătește un centru modern, „nZeb”, în curtea Spitalului Mârzescu
Un proiect medical de anvergură, dedicat îngrijirilor paliative pentru copii și adulți, face un nou pas administrativ la Brașov. Investiția propusă de Hospice Casa Speranței a intrat în etapa elaborării Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Documentația se află în consultare publică.
Anunțul de intenție privind elaborarea PUZ-ului a fost publicat în 13 februarie pe site-ul Primăriei Brașov, iar brașovenii pot transmite observații sau propuneri în termen de 15 zile de la această dată. Sugestiile pot fi depuse în scris la sediul municipalității, pe Bulevardul Eroilor nr. 8, la Centrul de Informare pentru Cetățeni.
Investiție de peste 34 de milioane de lei
Potrivit memoriului de prezentare, centrul va fi construit pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 28, pe un teren de 2.442 mp situat în curtea Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov (cunoscut drept Spitalul Mârzescu). Terenul a fost dat în administrare gratuită, pentru o perioadă de 49 de ani, de către Primăria Brașov.
Clădirea propusă va avea regim de înălțime parter plus trei etaje și va respecta standardele „nZeb” – consum aproape zero de energie. Proiectanții promit un concept arhitectural „non-instituțional”, integrat în natură, care să devină un model la nivel național în domeniul paliației.
Centrul va include secții dedicate atât copiilor, cât și adulților. Sunt prevăzute 9 paturi pentru copii și între 17 și 19 paturi pentru adulți. În plus, vor fi amenajate spații pentru activități educaționale și formare în domeniul îngrijirilor paliative.
Parc și facilități conexe
Proiectul mai prevede amenajarea unei parcări, a unei căi de acces și a unui parc în jurul clădirii, astfel încât spațiul să ofere un ambient cât mai apropiat de ideea de confort și demnitate pentru pacienți și familiile acestora.
Valoarea totală estimată a investiției este de 34.026.825 lei, cu TVA inclus. Reprezentanții Hospice Casa Speranței estimează că implementarea proiectului va necesita aproximativ 12 luni, de la semnarea contractului pentru realizarea documentațiilor tehnice până la finalizarea ultimei activități prevăzute.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Sporto săptămână agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidiano săptămână agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Cotidiano săptămână agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Prima Paginao săptămână agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidiano săptămână agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitiio săptămână agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată



