Ramai la curent!

Cotidian

Ministrul Sănătăţii: Noi măsuri de relaxare, posibile după 1 iulie

Publicat

in

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că după această a treia relaxare a restricţiilor de prevenire a răspândirii COVID-19, este de aşteptat o creştere a cazurilor înregistrate, însă se speră că aceasta nu va fi exponenţială şi că evoluţia în următoarele două săptămâni va fi favorabilă, astfel încât pentru 1 iulie să se poată avea în vedere şi alte măsuri de relaxare.  

„Putem vorbi de cazuri nou apărute într-o comunitate, pe transmitere comunitară. Sunt diverşi agenţi economici care şi-au testat angajaţii odată cu reluarea lucrului şi atunci s-au găsit mulţi pozitivi, ca atare a crescut şi numărul de internări în judeţul Braşov. (…) Dacă gestionăm un număr de cazuri sub 200, uneori au fost şi sub 150, de cinci zile am avut 196 de cazuri, 237, 222, 275, 320 ieri. Am gestionat şi două weekenduri prelungite, am gestionat şi două perioade cu măsuri de relaxare, astăzi este o a treia zi când dăm măsuri de relaxare – va creşte în următoarea perioadă numărul de cazuri, sper că nu exponenţial, ci doar progresiv, în măsura în care aceste măsuri de relaxare sunt apreciate pozitiv şi în concordanţă cu regulile pe care le-am impus. (…) În măsura în care vom avea respectarea precauţiilor distanţării sociale şi a celor noi pe care le-am impus, vom avea o creştere progresivă, dar gestionabilă de către noi. În măsura în care avem o evoluţie favorabilă în următoarele două săptămâni, putem gestiona să ne gândim şi la alte măsuri de relaxare, după 1 iulie. Asta înseamnă o creştere mică a numărului de cazuri de la o zi la alta, adică 50, nu mai mult, şi să le putem gestiona alternativ, urmând ca după aceste două săptămâni să avem o constanţă a numărului de cazuri noi, chiar scădere”, a afirmat ministrul Tătaru, într-o declaraţie la postul tv Antena 3, preluată de Agerpres.

El a menţionat că pentru perioada următoare se va avea în vedere transmiterea comunitară a virusului, de care depinde cel mai mult evoluţia măsurilor de relaxare. 

„Tot ce am relaxat până acum sunt măsuri care pot fi gestionate uşor, contracarate ca efecte negative, iar dacă aceste măsuri vor merge favorabil, putem să ne gândim şi alte măsuri după 1 iulie. După cum ştiţi, la evenimente private aveam 8 într-o locuinţă, acum sunt 20, în exterior erau 16, acum sunt 50. Mergem progresiv pentru a tatona transmiterea comunitară, ea este şi cea care ne dă şi evoluţia măsurilor de relaxare”, a declarat Tătaru. 

Potrivit ministrului Sănătăţii, în ţară cinci centre de testare funcţionează, în acest moment, la capacitate maximă, însă funcţionale la nivelul ţării sunt în total 99 de puncte de testare, cu o capacitate cumulată de 15.500 de teste pe zi.  

„Testele – noi în acest moment avem 99 de puncte de testare cu o capacitate de 15.500 de teste pe zi. Sunt cinci centre mari care au rutină, până la maximul aparatelor, restul centrelor sunt apărute în timp sau după panta descendentă a pandemiei. (…) În acest moment avem teste care se fac în timpul săptămânii, în weekenduri. Aceste testări sunt corespondent cu numărul de testări făcute sau cu numărul de prezentări la UPU. Ştim bine că sâmbăta şi duminica aceste prezentări sunt în număr mai scăzut, iar recoltările de la Direcţiile de Sănătate Publică şi de la spitale se fac mai reduse, de asta aveam astăzi 166 de cazuri noi, după testările de ieri. Vedem în zilele următoare. Noi gestionăm zilnic fiecare rezultat, dar şi la o săptămână. Suntem totuşi după 6-7 săptămâni, la o săptămână care a fost în creştere. Vedem ce va urma în această săptămână”, a mai declarat Tătaru.  

De asemenea, ministrul Sănătăţii a menţionat că în România transmiterea comunitară a virusului este de o frecvenţă joasă faţă de alte ţări europene, iar ţara noastră este „undeva la mijloc” în privinţa răspândirii virusului faţă de alte state din Europa. El a arătat că renunţarea la restricţiile de circulaţie în relaţiile cu ţările europene se va putea extinde şi la alte state, după următoarea evaluare, care se va face peste 7 zile, însă se pot şi impune noi restricţii dacă evoluţia din unele ţări sau din România nu este favorabilă.  

„În acest moment noi suntem la acel indice de 8,50, sunt ţări ca Italia, Franţa, Spania, Belgia, Suedia, Marea Britanie, care sunt cu mult peste noi. Noi suntem undeva la mijloc, cu o transmitere comunitară joasă în acest moment, dar trebuie să gestionăm foarte bine măsurile de relaxare, putem ajunge la o transmitere comunitară accentuată”, a subliniat ministrul Tătaru.

Cotidian

ANALIZA BVM. Minus 145 de posturi din organigrama Primăriei Brașov și a unor servicii din subordinea Consiliului Local

Publicat

in

Primăria Brașov și instituțiile și serviciile publice din subordinea Consiliului local vor avea organigramele mult diminuate, din schemele de personal urmând să fie tăiate 145 de posturi.

Numărul maxim de posturi maxim de posturi la nivelul municipiului,a fost transmis de Prefectura Brașov, iar Consiliul Local Brașov va trebui să aprobe hotărâre aferentă în ședința de plen din 31 martie.

Conform calculului Prefecturii, anaizat de Brașov Metropoluitan, în organigramele Primăriei Brașov (aparatul de specialitate al primarului), Direcției Fiscale Brașov, Serviciului Public Administrare Piețe, Direcției Administrare Infrastructură Sportivă, Grădinii Zoologice și Clubului Sportiv Municipal Brașov (doar activitatea administrativă, fără secțiile sportive) trebuie să includă un număr total de 523 de posturi. În prezent, în organigramele acestor instuții sunt 668 de podturi, însă nu toate sunt ocupate.

Posturi vor fi tăiate din fiecare instituție:

  1. 1. Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brașov: 65 de posturi – de la 336 la 271;
  2. 2. Direcția Fiscală Brașov: 33 de posturi – de la 151 la 118;
  3. 3. Serviciul Public Administrare Piețe Brașov: 13 posturi – de la 52 la 39;
    4. Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov: 12 posturi – de la 51 la 39;
  4. 5. Grădina Zoologică Brașov: minus 20 de posturi– de la 63 la 43;
  5. 6. Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov: minus 2 posturi– de la 15 la 13 posturi.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa Brașov vrea să rezolve problema apei cu turbiditate. La Uzina de Apă Tărlung va fi adăgată o nouă treaptă de tratate

Publicat

in

Apa tulbure nu va mai curge la robinetele brașovenilor. Astfel, printr-un proiect cu finanțare europeană, prin Programul de Dezvoltare Durabilă, Compania Apa Brașov va realiza la Uzina de Apă Tărlung un decantor lamelar, care va permite tratarea apei foarte tulburi (cu o turbiditate mai mare de 80 NTU). În aceste condiții, uzina de la acumularea Tărlung va putea furniza apă și în perioadele în care sunt viitori, iar apa din lac devine extrem de tulbure.

Pentru montarea și punerea în funcțiune a decantorului, operatorul regional de apă a lansat o licitație cu o valoare estimată de 20.752.117 lei, fără TVA.

Decantorul va procesa 510 litri de apă pe secundă

Noul echimament va avea o capacitate de procesare de 510 l/s și va completa actualul sistem de tratare a apei de la uzina de apă.

În prezent, în cazul în care apa din lac devine foarte tulbure și nu mai poate fi tratată, Compania Apa Brașov apelează la sursele subterane, însă costurile sunt mai mari.
Din lacul de acomulare de pe pârâul Tărlung este alimentat municipiul Brașov și localitățile din Zona Metropolitană deservite de operatorul regional de apă.

Citește mai departe

Cotidian

Închiderea gropii de deșeuri industriale de la Timiș-Triaj, mai costisitoare pentru bugetul local al Brașovului. Cofinanțarea municipiului crește cu aproape 21%

Publicat

in

Transformarea fostului depozit de deșeuri industriale nepericuloase din zona Timiș – Triaj a municipiuliui Broșov va pune o presiune suplimentară pe bugetul local, față de estimarea inițială.

Pentru acest proiect,estimat la 135.453.971 lei (TVA inclus), Primăria Brașov a depus o cerere de finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru, iar la momentul respectiv municipalitatea brașoveană a luat în calcul o contribuție de 50.698.443,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Între timp, Primăria Brașov a primit o adresă de la autoritatea finanțatoare, prin care se solicită Primăriei Brașov „modificarea contribuției proprii în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, respectiv majorarea contribuției proprii de la 2% la 22,71%”. În aceste condiții, suma ce trebuie asigurată de la bugetul locoal va fi de 68.607.073 lei (inclusiv TVA), majorarea fiind de 17.908.630 lei.

Proiectul are ca obiectiv reabilitarea ecologică și reconversia amplasamentului fostului depozit, prin transformarea acestuia într-un spațiu verde urban.

Citește mai departe

Trending