Nou protest spontan la Depoul CFR Brașov și alte puncte de lucru din țară. Mai multe trenuri au fost oprite, însă CFR Călători nu a anunțat care

Angajații de la Depoul CFR Brașov au declanșat în această dimineață o grevă spontană. Același lucru s-a întâmplat și la alte depouri din țară, precum cele din Arad, Ploiești, Satu Mare, Cluj, Suceava sau Timișoara. În acest context, mai multe trenuri au fost anulate, unele surse spunând că ar fi vorba de cel puțin 15. Alte surse spun că sunt 19 au fost oprite, dar CFR Călători NU a publicat lista nici până la această oră. Angajaţii Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive CFR – SCRL Braşov au oprit încă de marţi lucrul, pe motiv că CFR Călători încearcă să o falimenteze, prin preluarea etapizată a personalului. CFR Călători nu a mai încheiat niciun contract de prestări servicii cu SCRL. 
 
Cel puțin 1.400 de oameni, angajațai la cele 24 de puncte ale Societății Comerciale de Reparații Locomotive (SCRL) au declanșat protestul în toată țara, în această dimineață. Trenurile anulate au fost pe relații precum Brașov – București și București – Buzău. Pasagerii nu au fost anunțați că trenurile au fost oprite și mulți au așteptat degeaba pe peron. La CFR Călători nu a răspuns nimeni, pe perioada protestului, ceea ce ridică mai semne de întrebare cu privire la comunicarea de criză a companiei. 
 
„Este un protest spontan. Este a treia zi de proteste la SCRL. Sunt o sumedenie de trenuri anulate, cel puţin Regio sunt foarte multe. Începând de astăzi (joi, n.r.) au început să anuleze şi InterRegio. CFR Călători este în culpă, atâta timp cât au un contract de mentenanţă expirat, un contract negociat pe toate compartimentele, care a fost validat, şi încearcă şi acum să tragă de timp. Tot nu au încheiat contractul de mentenanţă, cred că încearcă să ne păcălească, pentru că altă impresie nu am (…). Am un mesaj de la salariaţi. Salariaţii au zis în felul următor: dacă nu vedem contract semnat de CFR Călători, care la anexă să prevadă foarte clar toate punctele de lucru actuale, ca să nu mai existe vânătoarea asta de angajaţi prin toate depourile şi prin toate secţiile noastre, salariaţii nu vor să reia lucrul, indiferent de consecinţe. Mie mi se pare că salariaţii au fost destul de tranşanţi, au spus destul de clar lucrurilor pe nume“, a declarat, joi, Ionel Savin, prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012, citat de Agerpres.
 
La 12.40 ministerul Transporturilor a anunțat că, în urma discuțiilor, conflictul a fost stins și SCRL și-a reluat activitatea. Trenurile care au fost întrerupte pe perioada protestului nu au fost anunțate nici acum. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.