Greva CFR: Sunt afectate peste 100 de trenuri. Compania anunță că va face plângere penală/ Sindicaliștii cer 35% în plus la salariu

Foto arhiva
Peste 100 de trenuri sunt afectate de greva spontană de la CFR, iar activitatea este oprită în 54 de staţii, a afirmat directorul CFR Infrastructură, Ion Simu. Reprezentanţii CFR SA susţin că acest protest este ilegal şi vor sesiza organele de cercetare penală. Acestui protest s-au alăturat dimineață și angajații de la Brașov, care au oprit lucru aproximativ o oră, de la 8.00 la 9.00. 
 
Directorul CFR a spus, într-o conferință de presă, că 109 trenuri sunt afectate, anunțând că va sesiza organele de cercetare penală în legătură cu această situaţie, conform News.ro. El a mai afirmat că toţi călătorii afectaţi de această grevă îşi vor primi banii înapoi.
 
”Nu este o grevă propriu-zisă și cel mai important este ilegală”, a spus directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Ion Simu, citat de Club Feroviar. 
 

El a ținut să amintească faptul că este ceferist de peste 30 de ani și că a început ca impiegat de mișcare. În acest contest, el a făcut apel la toți colegii săi ”să înceaptă de îndată lucrul, pentru că acțiunea lor se răsfrânge și asupra economiei, nu doar asupra trenurilor de călători, ci și asupra transportului de marfă pe calea ferată”.

 
”Greva spontană teoretic nu și-o asumă nimeni, dar produce prejudicii. Greviștii trebuie să știe că aceste prejudicii nu pot fi suportate din costurile companiei. De aceea fac apel la ei să reia lucrul, pentru că cel puțin în Gara de Nord situația este gravă”, a spus Traian Preoteasa, director general la CFR Călători.

Angajații CFR care se ocupă cu repararea locomotivelor au declanșat luni dimineața o grevă, nemulțumiți de înghețarea salariilor. Liderul sindicaliștilor Rodrigo Maxim a precizat că 1.500 de lucrători din toată țara participă la protest, dar și alți angajați sunt nemulțumiți și așteaptă negocierile cu Ministerul Transporturilor.

Sindicaliștii cer o majorare a salariilor de 35% pentru această categorie de personal.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.