Pregătiri pentru deschiderea aeroportului: Electrica a început balizarea stâlpilor. Consiliul Județean Brașov a finalizat mai multe studii

Având în vedere că și-a propus ca anul viitor să deschidă aeroportul Brașov, Consiliul Județean Brașov a finalizat deja mai multe studii, iar Electrica a început balizarea stâlpilor de înaltă și medie tensiune. În realizarea unor studii s-au implicat și Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov și Universitatea Transilvania Brașov.  

Astfel, potrivit reprezentanților administrației județene, au fost identificaţi stâlpii de înaltă tensiune care trebuie balizaţi cu lumini pe timp de noapte, precum şi o serie de stâlpi de joasă tensiune pentru care este necesară balizarea pe timp de zi. Aceasta se realizează prin marcarea lor cu o vopsea specială. De asemenea, o serie de stâlpi ce au fost identificaţi ca obstacole a fost necesar să fie dezafectaţi.

Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Transelectrica, balizajul de zi pe traseul liniei de transport al energiei electrice de înaltă tensiune LEA 400 kV Bradu – Braşov a fost finalizat. Balizele de noapte au fost primite, montarea lor fiind în curs de desfăşurare, astfel că balizajul de noapte va fi finalizat până la sfârşitul acestei luni”, a anunțat Consiliul Județean Brașov. 

Au fost identificate obstacolele de pe o rază de 45 km 

În ultima perioadă, Consiliul Județean a recepționat și studiul de obstacolare, întocmit cu ajutorul specialiştilor în măsurători topografice. Acesta a pus în evidenţă obstacolele aflate pe o rază de 45 km în jurul aeroportului, ce pot influenţa atât funcţionarea echipamentelor de radionavigaţie, cât şi suprafeţele de siguranţă necesare executării operaţiunilor de zbor. 

Pe baza acestui studiu au fost identificate obstacolele care necesită marcare şi balizare pe timp de zi şi pe timp de noapte, şi care trebuie luate în calcul la proiectarea procedurilor de zbor.

Un alt studiu a vizat stabilirea modului în care se transmit undele radio în zona aeroportului, pentru a identifica tipul şi amplasarea echipamentelor necesare comunicaţiilor sol-aer şi sol-sol. Amplasarea echipamentelor de radionavigaţie necesare asigurării serviciilor de dirijare a traficului pe Aeroportul Internaţional Braşov a făcut obiectul unor studii care au fost realizate în faza elaborării Studiului de Fezabilitate pentru echipamentele de radionavigaţie. În urma concluziilor acestora, a fost identificată poziţionarea echipamentului VORDME, în aşa fel încât să asigure comunicarea semnalului către aeronavele în zbor. 

Studiul Climatologic, realizat de Academia Forțelor Aeriene 

Studiul de viaţă salbatică, elaborat cu sprijinul specialiştilor în domeniu, a avut rolul de a identifica prezenţa păsărilor şi a animalelor în perimetrul aeroportului, ştiut fiind faptul că evenimentele de tip „bird strike” (păsările lovite de avioane) determină reţinerea la sol a multor aeronave şi au o incidenţă tot mai ridicată în ultimul timp.

În ceea ce priveşte studiul climatologic, realizat pentru o perioadă de 15 ani de către specialiştii în meteorologie de la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov, acesta a fost elaborat cu scopul de a transmite companiilor aeriene datele esenţiale cu privire la vizibilitatea atmosferică, precum şi informaţiile referitoare la fenomenele meteorologice care se manifestă în arealul aeroportuar, pe parcursul întregului an şi pe durata unei zile.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.