Colegiul de Științe „Grigore Antipa” din Brașov se mută în altă clădire. Alte trei școli din județ vor funcționa „în deplasare”

Având în vedere că la Colegiul de Științe „Grigore Antipa” au început lucrări de reparații care necesită evacuarea spațiilor, elevii și profesorii de la această unitate de învățământ se vor muta, temporar, în alt liceu din oraș. Mai exact, potrivit inspectorului școlar general al județului Brașov, Ovidiu Tripșa, activitatea Colegiului de Științe „Grigore Antipa” se va desfășura la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”, unde se va învăța în două schimburi. 

Conform declarației acestuia, elevii de la „Antipa” vor începe cursurile pe măsură ce sălile de clasă vor fi eliberate de colegii lor de la „Informatică”. 

„La Colegiul de Informatică sunt și clase gimnaziale, iar elevii termină cursurile la ora 13.00. În locul lor, vor intra elevii de gimnaziu de la Colegiul Antipa. Clasele de liceu de la acest colegiu vor începe orele pe măsură ce se eliberează celelalte săli de clasă”, a explicat Tripșa, care a subliniat că Antipa nu va funcționa „în schimbul 3”, așa cum s-a vehiculat în spațiul public. 

Tot pentru mutarea elevilor de la „Antipa” a fost luată în calcul și Școala Gimnazială nr. 4 din Brașov, însă dezavantajul acesteia este că nu dispune de un laborator de informatică. 

Ce alte școli funcționează „în deplasare” 

Reprezentantul Inspectoratului Școlar al Județului Brașov a precizat că mai sunt trei școli care își vor desfășura activitatea „în deplasare”, în anul școlar 2022 – 2023.

„Este vorba de Colegiul Doamna Stanca, din Făgăraș, mutat din pentru a se putea face reparații. De asemenea, se va muta Școala Gimnazială nr. 2 din Codlea, la care se fac lucrări de modernizare. Nu în ultimul rând, este și Colegiul Maria Baiulescu din Brașov, mutat de mai mult timp”, a declarat Tripșa. 

Problema de la „Antipa”, speculată de primar în conflictul cu PSD și PNL 

Pe de altă parte, precizăm că miercuri, după o întâlnire cu părinții elevilor de la „Antipa”, primarul Brașovului a avut o postare prin care a reclamat faptul că „în pragul începerii anului școlar, situația școlilor din Brașov a ajuns subiect de știri naționale. Iată adevărul, pe cifre, și soluția refuzată în mod repetat de consilierii locali PNL și PSD”.

De asemenea, el a amintit de școala buffer (un spațiu ce poate fi închiriat de pe piața liberă) și a ținut să precizeze că demersurile nu pot continua din cauza opoziției aleșilor de la PSD și PNL. Pe de altă parte, edilul nu a spus în cât timp după închirierea spațiilor ar putea fi funcțională „școala buffer”. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.