Ramai la curent!

Investitii

Spații moderne pentru două secții ale Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. Pavilionul de la Sânpetru va fi extins. În Pavilionul central va fi redeschis un centru de recuperare neurologică

Publicat

in

Din 1 august, secțiile clinice de psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov își desfășoară activitatea la Sânpetru, în clădirea în care până anul trecut a funcționat Unitatea de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie.  Acestea au fost mutate din sediul central al spitalului (aflat vizavi de Colegiul „Andrei Șaguna” Brașov), unde au funcționat din martie 2022, ca urmare a deciziei autorității publice județene de a renunța la clădirea de pe Str. Mihai Eminescu.

Mai exact, în pavilionul de la Sânpetru, Secția Clinică Psihiatrie 1, care dispune de 43 de paturi, este amplasată la etajul clădirii, în timp ce Secția Clinică Psihiatrie 3, având 41 de paturi, se află la parter.

Odată cu această relocare, asistența medicală asigurată bolnavilor din municipiul și județul Brașov diagnosticați cu patologii din sfera psihiatrică se realizează într-un spațiu modern, care respectă întru totul normativele privind condițiile oferite pacienților și personalului medical deopotrivă.

Clădirea de tip pavilionar de la Sânpetru, situată în mijlocul naturii, la poalele Dealului Lempeș, a fost renovată în totalitate de Consiliul Județean Brașov prin intermediul unui proiect cu fonduri europene încheiat în anul 2021.

În urma unor ample investiții care au totalizat 11.169.352 lei, a fost transformată într-un imobil modern şi eficientizat din punct de vedere energetic, care dispune de saloane spațioase cu câte trei, respectiv şase paturi, băi și grupuri sanitare în concordanță cu numărul de pacienți, spații de terapie şi tratament, izolatoare cu circuite separate destinate bolnavilor cu risc infecțios, zone de recreere, facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, vestiare, băi și spații de odihnă pentru personalul medical, precum și spații necesare desfășurării activității didactice, având în vedere că din colectivul medical fac parte trei cadre universitare care se ocupă de pregătirea studenților și a medicilor rezidenți ai Facultății de Medicină din Brașov.

Încă de anul trecut spațiul din Sânpetru a fost eliberat şi reamenajat pentru a asigura necesitățile cerute de noua sa destinație, însă schimbarea de sediu s-a putut realiza efectiv abia după ce Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie a obținut de la Direcția de Sănătate Publică Brașov autorizația sanitară de funcționare. În acest timp, conducerea spitalului a realizat din bugetul propriu lucrări de amenajare a spaţiilor care până în prezent au totalizat 234.456 lei.

În urma mutării celor două secții ale Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie la Sânpetru, activitatea medicală dedicată pacienților cu probleme psihiatrice acute se desfășoară acum în cele mai bune condiții, care răspund tuturor cerințelor nu doar din punctul de vedere al calității actului medical, ci și sub aspectul infrastructurii sanitare care respectă normativele în vigoare.

Pentru ca relocarea secţiilor să nu creeze inconveniente pentru pacienţi, angajaţi şi aparţinători în ceea ce priveşte conectivitatea cu clădirea Sânpetru prin intermediul transportului public, conducerea Consiliului Judeţean Braşov a făcut demersuri la RATBV, Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov şi Primăria Sânpetru, astfel că traseul liniei metropolitane 412 a fost extins până în faţa spitalului, orarul de circulaţie să fie ajustat în funcţie de programul în ture al personalului şi să fie amenajată o staţie.    

Pavilionul de la Sânpetru va fi extins

Pavilionul de Psihiatrie și Neurologie din Brașov a fost prezentat joi, într-o conferință de presă la care au participat, printre alții, președintele Consiliului Județean Brașov, Serban Todorică, directorul medical al spitalului, dr. Szasz Titus.

Cei doi au anunțat că pavilionul de la Sânpetru va va fi extins, prin construirea unor noi corpuri. În noile spații ar urma să fie mutate secțiile exterioare de la Vulcan și Zărnești. De asemenea, vor fi înființate noi specialități, cum este cazul psihiatriei pediatrice.  

„Mutarea la Sânpetru este un prim pas ce face parte din strategia de dezvoltare a spitalului nostru, având în vedere demersurile Consiliului Județean Brașov privind construirea în această locație a unui corp nou de clădire cu destinația spital de psihiatrie. Astfel, vom avea posibilitatea să acordăm toate serviciile medicale pentru patologia psihiatrică în același loc și să asigurăm servicii medicale și colaborări noi cu alte specialități, și anume psihiatria pediatrică și abordarea domeniului adicțiilor”, a precizat directorul medical dr. Szasz Titus.

Conform explicațiilor președintelui Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, în această perioadă se lucrează la Studiul de fezabilitate pentru pentru noile corpuri.

Ce se va întâmpla cu spațiile eliberate din Pavilionul central

Prin mutarea celor 2 secții la Sânpetru au fost eliberate două etaje din Pavilionul central al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. La aceste etaje, 1 și 2, vor fi amenajate 63 de paturi pentru două secții de neurologie.

Tot în Pavilionul Central va fi redeschis Centrul de recuperare neurologică cu o capacitate de 10 paturi, dar și un centru de recuperare neurologică în Ambulatoriu.

Pe de altă parte, în continuare, în Pavilionul central va funcționa, în continuare, secția de psihiatrie de la etajul 3 (cea existentă în acest pavilion de mulți ani), capacitatea acesteia fiind de 25 de locuri.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Brașovul a primit banii pentru noul Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Contractul de finanțare a fost semnat în cursul nopții

Brașovul a obținut finanțarea pentru noul Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, un proiect de peste 580 milioane lei care va include 279 de paturi și secții moderne pentru pacienți.

Publicat

in

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat astăzi, timpul șediței de plen a Consiliului Local Brașov, că municipiul Brașov a obținut finanțarea pentru proiectul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov.

„Azi noapte am semnat contractul de finanțare cu ministrul Dragoș Pîslaru , prin Prigramul de Investiții în Infrastructura de Sănătate. Banii erau prevăzuți în Legea bugetului de stat pe anul 2026. La rectificarea bugetului local din luna iunie vom face actualizările necesare”, a declarat primarul Brașovului.

El a ărecizat că valoarea totală a proiectului este de 584.089.096 de lei, din care valoarea eligibilă este de 577.766.476 lei, iar valoarea eligibilă este de 577.766.576 lei, iar contribuția proprie a municipiului Brașov este de 6.412.639 lei.

Noul spital va fi construit pe un teren de pe strada Institutului din Brașov, lângă terenul alocat viitorului Spital Clinic Regional de Urgență Brașov

Noul spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov va avea o capacitate de 279 de paturi, dintre care 242 de paturi pentru spitalizare continuă, 15 paturi de terapie intensivă și 22 de paturi pentru spitalizare de zi.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Codlea vrea să amenajeze peste 6 kilometri de piste pentru bicicliști. Lucrările vor începe după ce va fi aprobată finanțarea europeană

Publicat

in

Codlenii care aleg să se deplaseze în oraș cu bicicleta o vor putea face pe piste moderne. Pentru amenajarea acestora, Primăria Codlea a depus un dosar de finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Regiunea Centru și așteaptă aprobarea cererii. De asemenea, pentru a câștiga timp, municipalitatea codleană a lansat o licitație cu o clauză suspensivă (contractul de lucrări va fi semnat după aprobarea finanțării europene), pentru amenajarea infrastructurii pentru bicicliști.

Primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu a declarat că noua rețea de piste pentru bicicliști va asigura continuitatea și funcționalitatea traseelor velo, sustinând atât deplasările zilnice, cât și fluxurile de tranzit.

„Totodată, investiția contribuie la creșterea nivelului de siguranță rutieră, prin separarea fluxurilor de trafic și integrarea elementelor de semnalizare și siguranță, precum și la optimizarea utilizării spațiului urban”, a continuat primarul.

Pistele pentru bicicliști, delimitate de benzile pentru mașini

Prin acest proiect se vor amenaja nouă trasee pe cinci străzi, respectiv Hălchiului, Laterală, Crizantemelor, Nouă, Vulcanului. Lungimea totală a traseelor va avea 6.020,40 m și o suprafață de aproximativ 36.122,40 mp.  

Conform proiectului, pe unele dintre străzi se vor amenaja piste cu dublu sens, iar pe altele cu un singur sens, iar lățimea unei benzi pentru vehiculele pe două roți va avea 1,5 m.

Noile piste vor fi asfaltate și delimitată de partea carosabilă cu bordură de beton. De asemenea, pe strada Laterală se vor monta piese de mobilier urban, respectiv coșuri de gunoi, bănci și stâlpisori de iluminat fotovoltaici.  

Valoarea totală estimată a proiectului este de 9.481.160 lei, fără TVA, iar lucrărie de amenajare vor dura 12 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Investitii

FOTO. Pietonalul din Valea Cetății, modernizat cu fonduri europene de 40 de milioane de lei

Primăria Brașov a semnat un contract de peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea pietonalului din Valea Cetății, proiect ce vizează transformarea zonei într-un spațiu verde și de relaxare.

Publicat

in

Primăria Brașov a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea pietonalului din cartierul Valea Cetății, un proiect estimat la peste 40 de milioane de lei, realizat în proporție de 98% din fonduri europene.

Proiectul vizează transformarea actualei zone, considerată de autorități drept o „insulă de căldură”, într-un spațiu de recreere, cu mai multă vegetație, alei moderne și zone de relaxare. Printre intervențiile propuse se numără plantarea a aproximativ 80 de arbori, extinderea spațiilor verzi la aproape 6.000 de metri pătrați, amenajarea unor locuri de joacă și modernizarea infrastructurii pietonale.

După cum se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria municipiului Brașov, în proiect sunt incluse și „sistematizarea cotelor terenului; realizarea de palisade decorative cu rol de spații de odihnă; traseu de rampe pentru accesibilizarea persoanelor cu dizabilități și pentru mobilitate alternativă (biciclete, role etc.); montarea de coșuri selective; iluminat cu stâlpi ornamentali și LED; realizarea de spații verzi cu gazon rola, arbori și arbuști adaptați zonei; fântână de pardoseală cu jocuri de lumini și sunet; sistem automatizat de irigații; modernizarea colectării apelor pluviale; marcaje tactile pentru nevăzători”

„Sistemul de iluminat va fi modernizat prin înlocuirea stâlpilor și cablurilor. Sistemul de drenaj va fi îmbunătățit prin rigole și cămine existente refolosite și noi. Se vor executa lucrări de decopertare și demolare a elementelor existente. Jardinierele și șezuturile vor fi realizate din beton finisat, iar cele păstrate vor fi placate cu lemn de Garapa. Pardoselile vor fi realizate din tartan (1290mp), plută (1620 mp) și piatră drenantă (11.155mp), pe placa de beton existentă, în culori neutre. Se vor asigura pante minime de 1% pentru evacuarea apelor. Se va implementa un sistem automatizat de irigații (panou comandă, electrovalve, aspersoare, senzor ploaie). Zona fântânii va avea pardoseală rezistentă la îngheț, antiderapantă și drenantă.

Amenajarea peisagistică prevede extinderea spațiilor verzi la 5.921 mp, realizarea de jardiniere mari și plantări suplimentare, fără tăieri de arbori existenți. Se va instala sistem de supraveghere video. Mobilierul urban va fi din lemn de Garapa (minim 19 mm). Vor fi amenajate 5 locuri de joacă tematice și unul central complex (bufniță)”, detaliază comunicatul de presă.

Imagini din proiect (sursa: PMBV)

„Este un proiect important pentru Brașov, atât din punct de vedere economic și financiar, cât și pentru comunitatea din cartierul Răcădău. Obiectivul principal este transformarea completă a pietonalului, care în prezent se află într-o stare cunoscută de toți locuitorii, într-un spațiu modern și atractiv”, a declarat George Scripcaru.

Lucrările vor dura aproximativ 9 luni

Potrivit administrației locale, lucrările ar urma să înceapă după finalizarea procedurilor de achiziție și să dureze aproximativ nouă luni. În prima etapă, vor fi realizate lucrări de demolare și pregătire a terenului, urmând apoi amenajările propriu-zise, inclusiv sisteme de drenaj pentru apa pluvială și iluminat modern.

Arhitectul proiectului, Lucian Păltânea, a subliniat că soluțiile propuse includ materiale naturale și sisteme care permit infiltrarea apei în sol, contribuind la reducerea presiunii asupra rețelelor pluviale și la creșterea confortului urban.

„Putem vedea chiar și astăzi ce se întâmplă cu apa și condițiile meteo care sunt din ce în ce mai vitrege. Prin acest proiect, pardoselile vor fi drenate, lăsând apa să se scurgă direct în sol, și nu vor pune o presiune suplimentară pe sistemul pluvial al orașului Brașov. De asemenea, este mult mai mult verde. Pardoselile sunt moi, față de pardoselile din granit, care erau foarte dure, lucru care ne aduce puncte în plus și în ceea ce privește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, și pentru joaca copiilor, care vor fi mult mai în siguranță cu aceste pardoseli inovatoare. Chiar rampele propuse, care respectă normativele care au rămas din vechiul proiect, sunt legate între ele de o pardoseală din plută, care este negativă din punctul de vedere al emisiilor de carbon pentru fiecare metru pătrat pe care îl punem. Proiectul a suferit modificări și îmbunătățiri de-a lungul timpului și de asta mă bucur că acum am găsit o deschidere foarte mare la Primăria Brașov și am putut să continuăm îmbunătățirea. Zic eu că printr-o soluție tehnică simplă am îmbunătățit radical”, preciza arh. Lucian Păltânea, în momentul prezentării publice a proiectului.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Centru 2021–2027 și face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative de regenerare urbană derulate la nivelul municipiului.

Citește mai departe

Trending