Connect with us

Cotidian

A început luna curăţeniei la Başov. Acţiunea include şi reparaţii de străzi, de mobilier urban şi lucrări la spaţiile verzi

Published

on

Începând de astăzi  la Braşov, a fost demarată Luna curățeniei de primăvară, o amplă acțiune de salubrizare a străzilor și trotuarelor, a zonelor verzi. La această campanie se adaugă cea de întreținere zone verzi, plantări de gard viu, arbori și arbuști. Totodată, firmele cu care Municipalitatea are contract au început lucrările de reparații străzi și trotuare, iar de săptămâna viitoare vor începe refacerea marcajelor rutiere.  

„Avem peste 250 de muncitori care lucrează în acest sens, 180 care efectuează curățenia stradală și 70 care se ocupă de curățenia și de împrospătarea imaginii parcurilor din Brașov. Invităm pe toți brașovenii care vor să participe la acest program, fie în jurul blocurilor, fie în propriile locuințe, să folosească cele 60 de containere de mari dimensiuni puse la dispoziție de către primărie pentru colectarea deșeurilor. În perioada următoare vom începe și plantările de gard viu și de arbori, conform solicitărilor venite din partea asociațiilor de proprietari. Vrem să avem un oraș curat, după cum puteți vedea, aceasta se face inclusiv cu spălarea străzilor și a elementelor de semnalizare, și toate aceste măsuri vor combate și problemele de poluare cu particule, cu praf, cu care Brașovul se confruntă deja de ani buni. Totodată, am început reparațiile urgente la carosabil, la asfalt, la străzi. Acestea vor fi efectuate până de Paște, urmând ca după Paște să intrăm în programul de reabilitare amplă a străzilor cu probleme din Municipiul Brașov. Cu toții ne dorim un oraș curat, un oraș verde, și avem nevoie de implicarea voastră. Am alocat resurse, urmărim, monitorizăm atent felul în care sunt desfășurate lucrările de curățenie și o puteți face și voi și să ne sesizați dacă apar probleme, dacă identificați probleme în cartiere. Puteți face urmărirea aceasta folosind site-ul abc.brașovcity.ro, sau puteți folosi aplicația myBrașovcity pentru a sesiza orice problemă întâlnită”, a precizat primarul Allen Coliban.

 

Acţiunea va cuprinde următoarele activități de salubrizare: curățarea rigolelor, măturarea manuală și mecanizată a străzilor și trotuarelor, greblarea zonelor verzi, întreținerea și igienizarea cursurilor de apă, ridicarea depozitărilor accidentale, spălarea elementelor de semnalizare rutieră (separatoare de sens, lise metalice, semne de circulație etc.). Obiectivul acestei acțiuni este, pe lângă cel de a avea un oraș curat și îngrijit, de  a reduce cantitatea de praf (PM-uri) care ajunge în atmosferă.

Deşeurile rezultate ca urmare a acestei activităţi vor fi depozitate cât mai compact, urmând ca acestea să fie transportate de către operatorii de salubrizare la depozitul ecologic.

Reamintim că, datorită condițiilor meteo favorabile, Primăria a demarat, de la sfârșitul lunii februarie, operațiunile de curățare la rigolă,  măturare trotuare și spălarea zonelor cu acumulări mari de praf.

Totodată, toţi cetăţenii care doresc să renunţe la obiectele din gospodărie care nu mai prezintă utilitate sau fac curăţenie generală şi doresc să se dispenseze de lucruri nefolositoare, altele decât deşeuri menajere, o pot face în locuri special amenajate la platformele de gunoi sau în containere de 9 m.c., dispuse pe domeniul public.

Este interzisă depozitarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a molozului rezultat din demolări, care au un regim special.

 

Cele 56 de zone unde au fost amplasate aceste containere sunt aceleași ca și anii trecuți, astfel:

 

Nr. crt. CARTIERUL AMPLASAMENTUL
  1. SCHEI Pietrele lui Solomon
  2. CENTRU Str. Petru Rareş zona platformelor de precolectare a deşeurilor menajere,

Str. Traian Vuia – platforma 176

  3. ASTRA I Str. Barbu Lautaru – zona platformei 281

Str. Sitarului – zona platformei 305

Str. Alex. Cel Bun – platforma 110

Colonia Metrom – platforma 287

  4. ASTRA II Str. Baba Novac – platforma 238

Str. Soarelui nr.1-2 platou, zona platformei 272

B-dul St. cel Mare si Sfant nr. 16 

Aleea Constelaţiei – platforma 261

  5. ASTRA III Ocolitoarea Crinului – vis a vis platforma 541 bis

Ocolitoarea Crinului – vis a vis platforma 557

Str. Neptun – platforma 552

Aleea Minerva – vis a vis platforma 542

  6. NOUA Str. Nucului – platforma 591.6Str. Brazilor – platforma 594

Str. Levănţicăi – platforma 597

  7. VALEA CETĂŢII str. Jepilor- platformele 199

str. Jepilor- platformele 191str. Oltului- platforma 507

str. Muresului-platforma 515

 8. SCRIITORILOR Inters. Str. Ştefan cel Mare cu Str. Ion Slavici,Str. Brânduşelor lângă platforma 207,Str. Ion Creangă / str. Ovidiu platforma
  9. CRAITER-TRIAJ Str. Paşcani zona platformei 134,

Str. Florilor zona platforma 121,

Str. Pavilioanele CFR zona platforma 122, Fundătura Hărmanului zona platforma 351

 10. FLORILOR Inters. Str. Crinului cu str. Grâului pe zona verde, Str. Mărgăritarelor lângă platforma 98
11. TRACTORUL Str. George Bacovia – langa clopote colectare selectiva,

Inters. Str. Ioan Popasu cu Str. Iosif Silimon langa platforma

Str. 1 Decembrie 1918 / Str. Octavian Goga lângă locul de joacă,

Aleea  Constructorilor – platforma  29,

Str. Bronzului – platforma 21,

Str. I. Socec – platforma 37,

Str. Argintului – platforma nr. 23

12. BARTOLOMEU Str. Bobului – platforma 172,

Inters. Str. Lânii / Str. Al. Flechtenmacher – platforma nr. 164,  

Inters. Str. Lânii / str. Fuiorului,

Str. Lanurilor – Recon

13. GĂRII

 

Str. Mircea cel Batran / Str. Pictor Luchian la transformator,

Aleea Petuniei – platforma 90,

Aleea Sanzienelor / Aleea Lacramioarelor langa Sc. Gen. Nr. 19 (platforma nr. 81 bis),

Str. Dobrogea la centrala,

Str. Codrul Cosminului – platforma nr. 59,

Str. Transilvaniei / Str. Munteniei la transformator

14. BRAŞOVUL VECHI Str. Avram Iancu / str. Morii,

Str. Closca – platforma nr. 139,

Str. Ion Raţiu,

Str. Cărămidăriei – platforma 112

15.  Cart.STUPINI Str. Lânii spre Stupini,

str. Fundaturii (la blocuri),

Str. Fagurului lângă pod,

Str. Fânului nr. 66

Str. Barsei / Str. Izvorului la troita

 

Pentru situaţiile când deşeurile rezultate în urma curăţeniei de primăvară nu pot fi depozitate în aceste containere, rugăm cetăţenii să comunice telefonic locația la care se găsesc aceste deșeuri, la Serviciul Urmărire Contracte Salubrizare şi Deszăpezire în vederea ridicării, la numerele de telefon: 0268/405000, int: 127, 253, 254   sau la Dispeceratul Primăriei Braşov tel. 0268/405000.         

Societăţile de salubrizare cu care Municipalitatea are contract vor asigura transportul deşeurilor rezultate în urma efectuării curăţeniei de primăvară.     

 

Campania de întreținere zone verzi și reparații mobilier urban

Tot în această perioadă are loc și campania de curățenie și întreținere zone verzi și parcuri, campania ce va fi urmată de cea de plantări de gard viu, arbori și arbuști, ca urmare a solicitărilor primite de la asociațiile de proprietari sau de la cetățeni, dar și a constatărilor făcute de inspectorii primăriei.

În paralel se derulează activitatea de reparații mobilier urban și locuri de joacă. Astfel operatorul cu care Primăria are contract verifică și repară tot mobilierul urban aflat pe domeniul public (bănci, coșuri de gunoi, jardiniere), echipamentele de la locurile de joacă, cele de la zonele de fitness și de workout, precum și cele de la terenurile de sport, astfel încât până la sărbătorile de Paști toate aceste echipamente să fie în condiții optime.

 

Reparații străzi

După ce în ultimele săptămâni, inspectorii primăriei au verificat toate străzile pentru a identifica unde, în urma sezonului rece, au apărut probleme la îmbrăcămințile asfaltice ale străzilor și trotuarelor, odată cu creșterea temperaturilor au început și lucrările de reparații străzi.

Într-o primă etapă se vor face reparațiile urgente, cu mixtură la rece, iar după jumătatea lunii aprilie vor începe lucrările de reparații covoare asfaltice. Totodată, pe anumite străzi, unde nu există covoare asfaltice  se fac și lucrări de reparații cu macadam.

Propuneri reparații și întreținere străzi cu reciclatorul/mixtura la rece – Campania de Primăvară Mar/Apr 2022, în baza reclamațiilor și a constatărilor inspectorilor primăriei:

 

Lotul 1

Nr. crt. Cartier Denumire artera Lucrari Perioada
programata
1 Bartolomeu Agricultorilor Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 21-25.03
2 Bartolomeu Lanurilor Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 21-25.03
3 Bartolomeu Gheorghe Doja Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 21-25.03
4 Bartolomeu Grigore Ureche Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 21-25.03
5 Bartolomeu Buzesti Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 21-25.03
6 Bartolomeu Stadionului Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 21-25.03
7 Craiter Fanionului Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 28.03-01.04
8 Craiter Dacia Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 28.03-01.04
9 Craiter Pavilioanele CFR Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 28.03-01.04
10 Craiter Harmanului Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 28.03-01.04
11 Florilor Lamaitei Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 04-08.04
12 Florilor Branduselor Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 04-08.04
13 Florilor Crinului Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 04-08.04
14 Garii Mihail Kogalniceanu Reparatii defectiuni carosabil / parcare Sapt. 04-08.04
15 Garii Grivitei Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 11-15.04
16 Garii 13 Decembrie Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 11-15.04
17 Garii A. Vlaicu Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 11-15.04
18 Stupini Albinelor Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 11-15.04
19 Stupini Fagurului Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 11-15.04
20 Stupini Plugarilor Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 18-21.04
21 Tractorul Independentei Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 18-21.04
22 Mihai Viteazul Mihai Viteazul Reparatii defectiuni carosabil Sapt. 18-21.04

 

 

Lotul 2

Nr. crt. Cartier Denumire artera Lucrari Perioada
programata
1 Centru Bd. Eroilor Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 11.04-15.04
2 Centru 15 Noiembrie Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 11.04-15.04
3 Centru Muresenilor Reparatii trotuare cu pavaj Sapt. 21-25.03
4 Centru Republicii Reparatii trotuare cu pavaj Sapt. 21-25.03
5 Centru George Baritiu Reparatii trotuare cu pavaj Sapt. 21-25.03
6 Centru Castelului Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 28.03-02.04
7 Centru Poarta Schei Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 28.03-02.04
8 Centru Nicolae Balcescu Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 28.03-02.04
9 Schei Constantin Brancoveanu Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 04.04-09.04
10 Schei Prundului Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 04.04-09.04
11 Schei Piata Unirii Reparatii pavaj Sapt. 04.04-09.04
12 Brasovul Vechi Iuliu Maniu Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 11.04-15.04
13 Brasovul Vechi De Mijloc Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 11.04-15.04
14 Brasovul Vechi Avram Iancu Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 18.04-22.04
15 Brasovul Vechi Calea Fagarasului Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 18.04-22.04
16 Astra Calea Bucuresti Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 18.04-22.04
17 Astra Bd. Saturn Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 18.04-22.04
18 Astra Carpatilor Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 18.04-22.04
19 Valea Cetatii Valea Cetatii Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 18.04-22.04
20 Valea Cetatii Muncii Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 18.04-22.04
21 Valea Cetatii Tampei Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 18.04-22.04
22 Poiana Brasov Poiana Brasov Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri Sapt. 04.04-09.04

 

Refacere marcaje rutiere

După ce temperaturile din timpul zilei vor permite, începând de săptămâna viitoare, vor fi efectuate și lucrările de refacere a marcajelor rutiere, deteriorate pe perioada anotimpului rece.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Trending