Cotidian
Bolnavii de cancer din Brașov sunt puși pe drumuri, dacă vor tratament gratuit. CJ promite redeschiderea Radioterapiei, conducerea Spitalului Județean neagă o astfel de informație
Bolnavii de cancer din Braşov trebuie să meargă la Cluj, Iaşi sau Bucureşti pentru tratamentul gratuit, după ce, de mai bine de cinci ani, secţia de Radioterapie a Spitalului Judeţean a fost închisă, singurul centru care are accelerator de particule în judeţ fiind privat, scrie MEDIAFAX.
Dacă nu au bani pentru radioterapie în sistem privat, bolnavii de cancer din Braşov aşteaptă două-trei luni să ajungă la centrele de stat din Cluj, Iaşi sau Bucureşti, pentru a beneficia de terapie gratuită, iar aşteptarea de multe ori face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
În timp ce oamenii mor, autorităţile locale şi cele centrale par să se contrazică: pe de o parte, reprezentanţii judeţului Braşov, care ar trebui să construiască un buncăr în care să funcţioneze acceleratorul de particule, spun că mai întâi aşteaptă dovada că aparatul va ajunge la ei şi apoi vor construi adăpostul, în timp ce reprezentanţii Asociaţiei Bolnavilor de Cancer, care au făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii, au fost informaţi că o condiţie pentru care Braşovul ar primi un aparat de radioterapie ar fi construirea unui buncăr special.
Consiliul Judeţean din Braşov a tot promis în ultimii ani că va construi un buncăr pentru găzduirea aparatului de radioterapie, un accelerator de particule liniar, care are nevoie de condiţii speciale de depozitare. Însă ulterior a arătat că acesta înseamnă o investiție foarte mare, pe care o va face numai după ce va avea siguranța că acceleratorul de patricule promis de Minister va aunge la Brașov.
Potrivit ultimelor promisiuni, toamna aceasta ar fi trebuit să fie redeschisă secţia de radioterepie a Spitalului Judeţean, după cinci ani. Investiţia era estimată la suma de 400.000 de lei, dar buncărul nu a fost construit încă.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Gabor, a declarat corespondentului Mediafax că buncărul va fi construit după ce autorităţile judeţene vor avea certitudinea că aparatul va fi achiziţionat de Ministerul Sănătăţii.
„În momentul în care ştim sută la sută că va adus la Braşov, alocam banii şi facem buncarul. În urmă cu doi ani au fost alocate patru aparate în ţară, dar Braşovul nu a fost pe listă şi n-avea rost să mai construim buncărul dacă nu exista aprobare de la bugetul de stat pentru cumpărarea acceleratorului de particule. Deocamdată, nu ne-a anunţat nimeni că ar exista intenţii pentru o astfel de achiziţie“, a declarat Adrian Gabor.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţe din Braşov, Daniela Neculoiu, a declarat, la schimb, că nu are informaţii că la Braşov ar ajunge un accelerator liniar de particule, necesar radiotearpiei.
„Există o necesitate pentru reînfiinţarea Secţiei de Radioterapie a Spitalului Judeţean şi pentru asta avem nevoie de un accelerator liniar de particule. Nu am fost informati despre o eventuală astfel de achiziţie, conditiile pe care trebuie sa le îndeplinim sunt legate de existenţa unui buncăr special, care pentru a fi construit este nevoie de coordonatele aparatului, deci pentru a putea construi buncărul trebuie sa fim singuri că se va face achiziţia aparatului“, a declarat Neculoiu.
Potrivit acesteia, fostul aparat de radioterapie a fost dezafectat şi urmează să fie transportat şi scos din buncărul fostei Secţii de Radioterapie, închisă în anul 2012, după ce s-a defectat. De atunci, se tot aşteaptă dotarea spitalului cu un nou aparat de radioterapie, care să deservească nu doar Braşovul, ci şi judeţele limitrofe.
„E o minciuna generală, promisiuni deşarte de ani de zile din partea autorităţilor judeţene care au şi spus că au alocat fonduri pentru construirea buncărului şi nu au realizat nimic. Eu, ca reprezentant al bolnavilor de cancer, am făcut presiuni şi multiple solicitări la Ministerul Sănătăţii, de-a lungul anilor şi răspunsul pe care l-am primit a fost mereu acelaşi: nu primim aparat fără să avem buncăr. Dacă nu avem buncăr, pierdem mentenanţa aparatului şi garanţia acestuia, pentru că acest buncăr se construişte în doi ani, aparatul are garanţie doi ani. Este o scuză puerilă cea legată de coordonatele apartului, care pot fi luate de pe internet, chiar şi de un copil“, a declarat Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de Cancer din România.
Potrivit acestuia, specialiştii care ar trebui să folosească viitorul accelerator de particule au plecat din oraş în alte centre de radioterapie din ţară, iar marea provocare va fi găsirea fizicienilor, a specialiştilor în radioterapie, a tehnicienilor şi a medicilor.
Statisticile arată că în România reţeaua de radiotearpie stat-privat acoperă doar 27% din necesar, iar 130 de oameni mor zilnic de diferite forme de cancer, deşi ar avea şanse reale de supravieţuire.
Cotidian
Strada Sforii din Brașov intră în etapa de proiectare pentru lucrări de punere în siguranță. Primăria plătește aproape 60.000 de lei
Una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din centrul vechi al orașului, Strada Sforii, se apropie de momentul reabilitării. Primăria Brașov a semnat un contract în valoare de 58.000 de lei + TVA cu firma brașoveană Proper Architecture SRL pentru realizarea documentației tehnice necesare lucrărilor de punere în siguranță.
Potrivit contractului, proiectantul va întocmi proiectul tehnic complet, inclusiv documentația necesară obținerii avizelor din partea Direcția Județeană de Cultură Brașov. De asemenea, firma va asigura asistența tehnică pe toată durata execuției lucrărilor. Termenul pentru finalizarea serviciilor de proiectare este de 45 de zile de la semnarea contractului.
Închisă din noiembrie, după desprinderea tencuielii
Accesul pe Strada Sforii a fost restricționat în 18 noiembrie 2025, când autoritățile au montat benzi de avertizare la ambele capete, semnalând pericol iminent. Decizia a fost luată după ce, în urma unor rafale puternice de vânt, bucăți de tencuială s-au desprins de pe fațada unei clădiri.
La acel moment, primarul Brașovului, George Scripcaru, anunța că intervențiile vor fi realizate în regim de urgență, pentru eliminarea riscurilor. Totodată, edilul a precizat că municipalitatea analizează și măsuri suplimentare pentru protejarea zonei împotriva vandalizării, printre care montarea unor porți de acces, panouri de avertizare și camere de supraveghere.
A treia cea mai îngustă stradă din Europa
Cu o lungime de aproximativ 80 de metri și o lățime de doar 111 centimetri, Strada Sforii este considerată a treia cea mai îngustă stradă din Europa. Atestată documentar încă din secolul al XVII-lea, aceasta reprezintă un punct de atracție pentru turiștii care vizitează centrul istoric al Brașovului.
Deși a fost reabilitată în 2018, în timp, pereții au suferit degradări, iar intervenția actuală are ca obiectiv principal punerea în siguranță a zonei și redeschiderea acesteia pentru public.
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
-
Investitii3 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Investitii3 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Prima Pagina5 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Politica4 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate5 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Prima Pagina2 zile agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Cotidian6 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Investitii16 ore agoMuncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna



