Stiri Brasov
Brașovul îi așteaptă pe refugiații ucraineni cu oferte concrete de locuri de muncă
Primarul Allen Coliban a avut ieri o întâlnire la care a invitat reprezentații mediului de afaceri, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, cei ai Camerei de Comerț și Industrie Brașov și ai Centrului de Integrare pentru Migranți, pentru a identifica cele mai bune soluții de integrare a persoanelor refugiate din Ucraina în comunitatea brașoveană, inclusiv prin asigurarea unor locuri de muncă. În cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte legate de cadrul legislativ și procedurile de angajare a cetățenilor ucraineni, precum și oportunitățile de angajare pe care aceștia le au în zona Brașovului.
„După ce am oferit adăpost și hrană, este absolut normal să ne gândim la integrarea pe termen mediu și lung a celor care aleg să rămână la Brașov. Un număr important, pentru că din 1200 de refugiați care au fost înregistrați la CATTIA până acum, aproximativ 75% și-au manifestat intenția de a rămâne în Brașov și de a-și căuta un loc de muncă. Am convocat o întâlnire cu autoritățile din domeniu, cu AJOFM, cu Camera de Comerț și Industrie Brașov și cu mediul de afaceri pentru a discuta, pe de o parte, provocările ridicate de contextul legislativ*, pentru că există deja ordonanțe și hotărâri de guvern care permit angajarea, dar care sunt actualizate de la o zi sau o săptămână la alta. Pe de altă parte, am dorit să avem o primă imagine asupra numărului de locuri de muncă pe care Brașovul le poate oferi refugiaților. Ordinul de mărime este îmbucurător, vorbim de peste două mii de locuri de muncă, locuri de muncă prioritar în domenii tradiționale pentru Brașov, cum ar fi IT, cum ar fi zona de inginerie și automotive, cum ar fi segmentul HoReCa, dar și locuri de muncă care sunt pretabile și deschise și celor care nu au calificări înalte- în retail, în triere, în logistică – care pot fi ocupate în urma unui curs de o săptămână sau două. Multe companii și-au arătat disponibilitatea de a asigura transport la locul de muncă pentru refugiații ucraineni sau chiar servicii de traducere și interpretariat. Este foarte îmbucurător că există această disponibilitate din partea mediului de afaceri, mai ales că firmele sunt interesate nu doar forța de muncă, ci și de aspecte care țin de integrare – centre de îngrijire pentru copii pe timpul zilei, suport pentru a găsi o locuință, pentru a plăti o chirie. Brașovul a reacționat foarte bine la nivel de comunitate, cred că suntem printre primele orașe care anunță că avem mii de locuri de muncă disponibile pentru refugiați ucraineni”, a declarat primarul Allen Coliban.
În aceste zile se lucrează la crearea unei baze de date cu locurile de munca disponibile, calificările necesare, condițiile pe care le oferă angajatorul și pachetul salarial pe care acesta îl asigură.
Cel târziu săptămâna viitoare, la CATTIA, va fi deschis un birou de integrare în cadrul căruia, pe lângă servicii de integrare desfășurate în parteneriat cu autoritățile și instituțiile de resort (AJOFM, ITM, Inspectoratul Județean Școlar Brașov și Centrul de integrare migranți) vom oferi sprijin pentru companiile brașovene care vor sa asimileze angajați ucraineni.
Acest demers vizează mediul de afaceri din întreaga zonă metropolitană, parcurile industriale din zonă, astfel că proiectul de integrare în piața muncii a refugiaților din Ucraina va fi derulat prin Agenția Metropolitană Brașov.
Scopul administrației locale este de a-i întâmpina, de a le asigura nevoile primare, de a le oferi adăpost în condiții de siguranță și apoi de a-i ajuta să devină autonomi, inclusiv din punct de vedere financiar, precum și de a pregăti comunitatea locală pentru a asimila afluxul de cetățeni ucraineni ce aleg sa devină, chiar și temporar, brașoveni.
Reamintim că după începerea războiului din Ucraina, Primăria Municipiului Brașov și mai multe organizații neguvernamentale au constituit grupul de lucru „Brașov pentru Ucraina”, pentru a veni în sprijinul refugiaților din țara vecină, lovită de război, și pentru a trimite ajutoare acolo. În data de 4 martie a fost deschis, la CATTIA, Centrul Comunitar „Brașov pentru Ucraina“, urmat apoi de un call-center permanent și o platformă on-line, puse la dispoziția refugiaților ucraineni, dar și celor care doresc să își ofere ajutorul. De la deschiderea centrului, care funcționează non-stop cu sprijinul celor câteva sute de voluntari și al donatorilor, peste 1.200 de ucraineni au beneficiat de servicii gratuite care includ cazare, hrană caldă și rece, produse de igienă personală, haine, produse pentru nou-născuți, produse pentru animalele de companie, sala de joacă și activități pentru copii, consiliere psihologică și asistență juridică, iar recent au fost organizate și cursuri de limba română sau engleză pentru copiii ucraineni.
Toate acestea sunt posibile cu implicarea comunității – de la brașovenii sau companiile care au donat produse sau bani, până la restaurantele care au pregătit și servit gratuit mese calde pentru cei din centru, cei 450 de voluntari care s-au înscris pe platforma voluntarbv.ro, sau organizațiile care au pus umărul, prin tot felul de activități, pentru a face din centrul comunitar de la CATTIA un loc în care să-i întâmpinăm pe cei care au nevoie.
Prima Pagina
FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.



Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.



Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.




La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.






„Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .
Prima Pagina
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.
De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.
„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.
O demisie de onoare
În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.
„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.
Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.
„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.
Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.
Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.
Fapt divers
Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov
Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.
În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.
Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



