Connect with us

Prima Pagina

Brașovul, iluminat de sărbătoare din 30 noiembrie. Pentru brașovenii care vor să ajungă miercuri în Piața Sfatului vor fi mai multe autobuze RATBV

Published

on

Iluminatul festiv din Brașov va fi pornit miercuri seara, după ora 17.00, iar brașovenii și turiștii sunt așteptați în Piața Sfatului să asiste la acest moment. În oraș au fost montate peste un milion de beculețe, din care 200.000 numai în bradul de Crăciun din Piața Sfatului. 

Astfel, pe data de 30 noiembrie 2022, după orele 14.00, suplimentăm semnificativ cele 14 linii care ajung în Livada Poștei.

Primăria Brașov a anunțat că față de orarul obișnuit vor fi în plus în circulație încă 29 de mașini, toate pe trasee ce ajung din diverse cartiere spre Centrul Vechi al orașului: 

  • Linia 1: programate 3 mașini – suplimentăm cu alte 3. Frecvența obișnuită este de 17-18 minute, după suplimentare va fi 8-9 minute.

  • Linia 2: programată 1 mașină – suplimentăm cu încă 1. Frecvența obișnuită este de 52 minute, după suplimentare va fi 26 minute.

  • Linia 2B: programate 1 mașină – suplimentăm cu încă 1. Frecvența obișnuită este de 55 minute, după suplimentare va fi 28 minute.

  • Linia 4: programate 4 mașini – suplimentăm cu alte 4. Frecvența obișnuită este de 14 minute, după suplimentare va fi 7-8 minute.

  • Linia 5: programate 5 mașini – suplimentăm cu alte 3. Frecvența obișnuită este de 12-14 minute, după suplimentare va fi 7-8 minute.

  • Linia 6: programate 3 mașini – suplimentăm cu alte 3. Frecvența obișnuită este de 17-18 minute, după suplimentare va fi 8-9 minute.

  • Linia 16: programate 3 mașini – suplimentăm cu încă 1. Frecvența obișnuită este de 23 minute, după suplimentare va fi 15 minute.

  • Linia 17: programate 5 mașini – suplimentăm cu alte 3. Fre cvența obișnuită este de 12 minute, după suplimentare va fi 7-8 minute.

  • Linia 28: programate 2 mașini – suplimentăm cu încă 1. Frecvența obișnuită este de 35 minute, după suplimentare va fi 20-25 minute.

  • Linia 31: programate 2 mașini – suplimentăm cu alte 2. Frecvența obișnuită este de 25 minute, după suplimentare va fi 12-13 minute.

  • Linia 34: programate 2 mașini – suplimentăm cu alte 2. Frecvența obișnuită este de 30 minute, după suplimentare va fi 15 minute.

  • Linia 36: programate 2 mașini – suplimentăm cu alte 2. Frecvența obișnuită este de 23-24 minute, după suplimentare va fi 12 minute.

  • Linia 41: programată 1 mașină – suplimentăm cu încă 1. Frecvența obișnuită este de 65 minute, după suplimentare va fi 30-35 minute.

  • Linia 50: programate 4 mașini – suplimentăm cu alte 2. Frecvența obișnuită este de 16 minute, după suplimentare va fi 12 minute.

     

Anul acesta, ornamente de sărbătoare au fost montate în zona istorică a Brașovului, în pe bulevardele principale și în mai mai multe parcuri. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

Muncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna

Published

on

Reabilitarea DJ 102I Valea Doftanei – Brădet merge mai departe. Deși oficial nu a început sezonul construcțiilor, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anunțat că imediat ce condițiile meteorologice au fost prielnice, antreprenorul a trimis echipele pe șantier.

Acesta a precizat că în prezent, lucrările la structura rutieră se concentrează pe partea de consolidare cu ziduri de sprijin și piloți forați. De asemenea, se lucrează la refacerea podețelor de pe traseul drumului interjudețean care pe teritoriul administrativ al județului Brașov are o lungime de 12,43 km.

„Ținem în permanență legătura cu Compania Națională de Investiții, cu firma Construcții Erbașu SA, cu ocoalele silvice și cu autoritățile locale, astfel încât să rezolvăm orice potențială problemă din sfera noastră de competențe și să ne asigurăm că lucrările avansează cât mai bine”, a declarat Veștea.

Valoarea totală actualizată a investiției care va transforma un drum forestier și de pământ într-o șosea modernă, capabilă să preia o parte din fluxul turistic uriaș dintre județele Prahova și Brașov este de 431.496.876,97 lei. Amplasamentul a fost predat către constructor în vara anului trecut, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de trei luni.

Continue Reading

Fapt divers

A răspuns unei provocări pe rețelele de socializare, a intrat în colimatorul anchetatorilor. Un adolescent s-a ales cu dosar penal după ce a incendiat o mașină și a distrus alta

Published

on

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a anunțat că în 15 februarie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un minor în vârstă de 15 de ani, care a dobândit calitatea de inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.

„Ca urmare a unei provocări primite pe o rețea de socializare, în noaptea de 13.02.2026, în jurul orei 03:05, un minor în vârstă de 15 ani a lovit, cu o cărămidă, luneta, geamul stânga față, precum și parbrizul unui autoturism parcat în mun. Brașov, str. Constantin Lacea nr.3, provocând spargerea lunetei și fisurarea geamului și a parbrizului. În continuare, în aceeaşi noapte, intervalul orar aproximativ 03:14-03:18, minorul s-a deplasat pe Aleea Tiberiu Brediceanu nr.3 unde, tot ca urmare a provocării anterior amintite, a spart cu o piatră luneta unui alt autoturism, apoi a incendiat mașina, distrugând-o în totalitate.   Incendiul astfel produs s-a propagat la un alt autoturism, ce se afla parcat lângă cel dintâi, degradând mai multe elemente ale caroseriei de pe partea dreaptă. În timp ce autoturismele erau mistuite de flăcări, minorul a distribuit în timp real, pe rețelele de socializare, filmări cu mașinile, pentru a dovedi că a îndeplinit provocarea”, au transmis a precizat  Anca Loredana Gheorghiu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Ea a precizat că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, iar apoi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. În urma aprecierii probatoriului, necesității și proporționalității, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 zile.

Actele de urmărire penală au fost realizate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 1 Poliție Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

„Dorim să atragem atenția asupra pericolelor la care pot fi expuși minorii în mediul online și subliniem necesitatea unei supravegheri atente din partea părinților ori altor persoane în grija cărora se află. În plus, recomandăm monitorizarea activităților digitale ale minorilor, pentru a evita interacțiunile cu persoane necunoscute sau potențial periculoase”, a mai spus reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Continue Reading

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Trending