Connect with us

Prima Pagina

Campionatul Mondial de Ultramaraton 50 km, la Braşov, pe traseul Crosului 15 Noiembrie

Published

on

Braşovul a primit săptămâna trecută organizarea Campionatului Mondial de Ultramaraton pe 50 de kilometri. Astăzi la Braşov, preşedintele Federației Internaționale de Ultraatletism, Nadeem Khan a anunțat că evenimentul sportiv va avea loc pe 1 septembrie 2019 şi a declarat că decizia de acordare a organizării a fost luată ca urmare a desfăşurarii cu succes, în acest an la Timişoara, a Campionatului European de 24 de ore de Alergare.  

Într-o întalnire care a avut loc la Braşov, cu preşedintele IAU, coordonatorul Comitetului de organizare al Campionatului Mondial din 2019 şi cu primarul Braşovului, George Scripcaru, preşedintele Federației Romane de Atletism, Florin Florea, a făcut si o propunere de traseu pentru evenimentul sportiv de anul viitor de la Braşov. Florea consideră că o varianta fezabilă de traseu, atat din punct de vedere sportiv cat şi din punct de vedere organizatoric şi de promovare a evenimentului şi a oraşului ar fi cel pe care se desfăşoară Crosul „15 Noiembrie”. 

„Faptul că există deja traseul Crosului, care este deja măsurat este un avantaj pentru noi. Acel traseu are 5 km şi dus-întors se va închide într-o buclă pe care sportivii o vor alerga de 5 ori. Din punctul nostru de vedere este un traseu bun, cu diferențe de nivel, un traseu de şosea care permite alergarea în viteză şi, în acelaşi timp, o prezență numeroasă a spectatorilor pe margine“, a explicat Florin Florea.

Potrivit preşedintelui Comitetului de Organizare, Diana Amza, în luna noiembrie la Braşov va veni coordobatorul proiectului, din Federației Internaționale de Ultraaltetism, într-o vizită tehnică pentru evaluarea traseului şi a infrastructurii de cazare pe care o poate pune la dispoziție oraşul, pentru acest eveniment. 

La Campionatul Mondial de anul viitor sunt aşeptati la Braşov în jur de 180 de sportivi şi cel puțin la fel de mulți reprezentați din federații şi insoțitori.

Diana Amza: „Am lansat deja invitații catre țări din Africa şi Asia. Suntem siguri că vom avea participanți din Japonia sau Africa de Sud, de exemplu. Insa după vizita tehnică din noiembrie vom transmite noi invitații şi sperăm la o participare cat mai numeroasă. În lume, numărul alergatorilor de ultraatletism este de cateva sute”, a declarat Diana Amza. 

George Scripcaru, primarul municipiului Brașov: „Mulțumesc organizatorilor pentru că acest eveniment se desfășoară la Brașov, fiind primul eveniment de nivel mondial în România, și consider că este un mesaj bun pe care îl transmitem noi ca țară, dar și noi ca oraș. Este o competiție care se va bucura de prezența unor atleți și oficiali din țări din toată lumea și este o foarte bună ocazie de promovare a Brașovului, dar și o confirmare a faptului că Brașovul este pe un drum bun. Vom încerca să creăm cât mai multe evenimente care să completeze acest eveniment sportiv și să contribuie la imaginea bună pe care participanții o vor transmite mai departe“. 

 

Campionatul Mondial de 50km Alergare este un concurs anual de ultra-alergare de 50 de kilometri, desfăşurat la nivel mondial, organizat de Asociația Internațională a Ultra-alergătorilor (IAU). Competiția a debutat sub numele de Trofeul Mondial IAU de 50 km în anul 2005. Competiţia era în acel moment punctul final al circuitului de 50 km Challenge IAU, alergătorii obținând calificări prin performanțele înregistrate într-una din cele nouă curse de calificare precedente. Câștigătorii erau decişi de cel mai bun timp agregat al cursei Trofeului Mondial, plus cel mai bun timp din turul de calificare. Cursa s-a îndepărtat de acest format, iar Trofeul Mondial a fost decis ulterior în cadrul unei singure curse, acest format continuând până în anul 2014.

Prima ediţie a Campionatului Mondial de Alergare de 50 de km, aşa cum îl ştim astăzi,  a avut loc la Doha, Qatar, în decembrie 2015.

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Prima Pagina

FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua

Published

on

Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.

Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.

Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.

La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.

Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .

Continue Reading

Trending