Connect with us

Fapt divers

Câte ciori de semănătură pot fi vânate în județul Brașov? Sunt o pacoste pentru orașe, dar protejate de legislația europeană

Published

on

Chiar dacă în orașe sunt o problemă, ciorile sunt păsări protejate de legislația europeană, astfel că vânarea lor se poate face după niște reguli stricte, existând chiar și o cotă, stabilită de specialiștii Ministerului Mediului.

Astfel, potrivit unui ordin al Ministerului Mediului, în perioada iunie 2023 – 14 mai 2024, în județul Brașov pot fi vânate exact 1.118 de exemplare de cioară de semănătură (cele care sunt văzute pe cerul Brașovului). Cele mai multe exemplare, respectiv 100, pot fi vânate din Fondul Cinegetic Sânpetru, administrat de Universitatea Transilvania. Peste 50 de exemplare mai pot fi vânate din fondurile cinegetice Voila – 98, Făgăraș – 60, iar câte 50 în fondurile cinegetice Fișer, Ungra, Racoș, Ticuș, Homorod, Dopca, Comăna, Râșnov, Felmer, Cincu.

Cotele de recoltă aprobate pentru perioada de vânătoare 2023/2024

Gestionari fond cinegeticFond cinegeticNr. exemplare
AV Hurinul BuneştiuluiBuneşti10
AVPS RupeaFişer50
AVPS RupeaUngra50
AVPS RupeaRacoş50
AVPS RupeaTicuş50
ACPOD DopcaHomorod50
ACPOD DopcaDopca50
As. Dumbrava JibertJibert15
AVP DoripescoValea Bogăţii10
AVP DoripescoCrizbav10
AVPS Făgetul ApaţaDopca-Apaţa0
AV HarhamulComăna50
AVPS PopilnicaVlădeni20
AJVPS BraşovRotbav0
AJVPS BraşovCristian0
AJVPS BraşovGeamăna0
AJVPS BraşovPrejmer-Cernatu0
AJVPS BraşovTărlung0
AJVPS BraşovMoieciu0
AJVPS BraşovPiatra Craiului0
AJVPS BraşovDălghiu0
AVPS Măgura CodleaCodlea10
RPLP KronstadtTimiş0
Univ. TransilvaniaSânpetru100
Univ. TransilvaniaGârcin10
AV Codrul VerdeBudila40
As. Wild HuntUrlători0
OV Şoimul MediaşVictoria25
DS BrașovSâmbăta20
OS Oraş RâşnovRâşnov50
OS Bucegi-Piatra CraiuluiBran-Şimon0
AVPS Poiana MăruluiPoiana Mărului0
AV BârsaBârsa0
AV BârsaŞercăiţa20
AVPS FăgăraşStrâmba-Mira40
AVPS FăgăraşVeneţia40
AVPS FăgăraşFelmer50
AVPS FăgăraşŞoarş-Bărcut40
AVPS FăgăraşFăgăraş60
AVPS FăgăraşCincu50
AVPS FăgăraşVoila98
As. Club DianaToderiţa30
AVPS Munţii FăgăraşuluiSebeş0
AVPS Munţii FăgăraşuluiDejani0
RPL OS CiucaşZizin20
Total Județ1.118
Continue Reading
2 Comments

2 Comments

  1. Un ROMAN PROSTIT.

    19/08/2023 at 08:34

    Poate inainte sa protejam prosteste ar trebui sa intrebam producatorii agricoli ce pierderi au din cauza ciorilor . O sa va ingroziti ce inseamna sa insamintezi de doua ori o cultura din cauza ciorilor ,ce costuri suplimentare genereaza aceste aberatii cu cote de recoltare la daunatori.

  2. TUDORIE adrian

    20/08/2023 at 19:34

    Mie mi-au distrus 2 ha de pepeni. Cita cheltuiala și truda am făcut și în citeva ore mia distrus toată cultura .pe mine cine mă despăgubește?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fapt divers

Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov

Published

on

Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.

În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.

Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.

Continue Reading

Fapt divers

Trafic blocat pe DN1, între Sibiu și Brașov. Incendiu puternic la o vulcanizare, fum dens și RO-Alert în zonă

Published

on

Șoferii care circulă vineri pe DN1, între Sibiu și Brașov, trebuie să își regândească traseul. Traficul rutier este oprit temporar în zona localității Veștem, la intersecția DN1 cu DN7, din cauza unui incendiu puternic izbucnit la o vulcanizare situată în apropierea drumului național.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, flăcările au cuprins o construcție de aproximativ 200 de metri pătrați, unde funcționa operatorul economic, iar incendiul s-a extins rapid și în curte, la mai multe cauciucuri depozitate în exterior. În plus, focul a ajuns și la vegetația uscată din apropiere, ceea ce a amplificat degajările de fum.

Fum dens, mesaj RO-Alert transmis populației

Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă. Martorii vorbesc despre un nor gros, vizibil de la distanță, inclusiv de pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din centrul țării.

La fața locului intervin trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD, iar forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială, în încercarea de a localiza și lichida incendiul cât mai rapid. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Circulație oprită temporar

Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că traficul este oprit temporar în zona afectată, măsură luată pentru siguranța participanților la trafic și pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.

Reluarea circulației este estimată după ora 15.20, însă șoferii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să ia în calcul rute alternative.

Continue Reading

Cotidian

Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container

Published

on

Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.

Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.

Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.

De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.

Continue Reading

Trending