Investitii
Ce minus a lăsat Asociația Amural în bugetul local al Brașovului. Catacombele de După Ziduri nu au fost considerate spații muzeale, deși în galerii a fost deschisă o expoziție
Curtea de Conturi a României a publicat raportul de follow-up aferent auditului financiar ce a vizat activitatea Primăriei Brașov în anul 2021. În urma raportului de audit aferent anului 2021, Curtea de Conturi a solicitat Primăriei Brașov să calculeze și să recupereze prejudiciul la bugetul local al municipiului, apărut în urma derulării, în catacombele de După Ziduri, a proiectului „Brașov Underground Muzeum” al Asociației Amural (proiect derulat în perioada martie – august 2021).
Opinia auditorilor a fost că Amural a ocupat abuziv aceste catacombe, fără existența aprobării autorității
publice deliberative, fără existența unui act juridic încheiat cu UATM Brașov și fără existența unui
acord al UATM Brașov pentru desfășurarea evenimentului. În aceste condiții, Curtea a solicitat Primăriei Brașov să calculeze și să recupereze prejudiciul apărut în urma folosirii gratuite a spațiului, dar și să recupereze contravaloarea energiei electrice consumate de „Brașov Underground Muzeum”.
Ce măsuri a luat Primăria Brașov
După ce a primit decizia Curții de Conturi, municipalitatea brașoveană a început demersurile pentru respectarea măsurilor dispuse de auditori. Astfel, printr-o dispoziție de primar a fost stabilită o comisie de cercetare administrativă a împrejurărilor folosirii imobilului „Catacombe Brașovului’’ de către Asociația Amural. Comisia a întocmit un raport de analiză, prin care a stabilit întinderea prejudiciului creat bugetului local al municipiului Brașov, prin plata fără bază legală a cheltuielilor cu bunuri și servicii (energia electrică), în cuantum total de 3.908,49 lei, din care 3.398,49 lei debit și penalități în sumă de 510 lei calculate până la data de 30 noiembrie 2022. În documentul Curții se menționează că Amural a plătit această sumă.
Pentru stabilirea cuantumului prejudiciului reprezentând lipsa folosinței imobilului „Catacombele Brașovului”, din raportul de follow-up al Curții de Conturi rezultă că demersurile au fost mai complicate:
- Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul primăriei a contractat servicii de evaluare a imobilului și de stabilire a valorii chiriei.
- Raportul de evaluare nr. 284 din 12.12.2022 a fost comunicat entității fiind înregistrat sub nr. 155.336/15.12.2022, (anexa nr. 9.1), prin care s-a stabilit prețul de închiriere, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, la tariful de 3,15 lei/zi/mp în cazul închirierii pentru activități fără scop comercial, respectiv 27,33 lei/zi/mp în cazul activităților cu scop comercial. Raportul de evaluare în vederea stabilirii întinderii prejudiciului pentru lipsa de folosință a imobilului, întrucât comisia de cercetare administrativă a constatat necorelarea specificității spațiului (galerii subterane) cu posibilitățile reale de utilizare a acestuia cu destinație cultural-artistică, muzeală sau similară fapt pentru care s-a evaluatorului completarea Raportului în vederea stabilirii tarifului de închiriere.
- Expertul evaluator a formulat un răspuns adresat SAPUC, în care a precizat faptul că: „stabilirea unei chirii de piață, alta decât închirierea ca și domeniu public, trebuie să plece de la existența unor potențiali doritori să închirieze acele spații, având în vedere evenimente care se pot organiza în acele galerii subterane, prin desfășurarea unor cercetări de piață amănunțite”, solicitând totodată entității efectuarea unei analize de piață care să determine existența unor potențiali clienți și sumele pe care aceștia sunt dispuși să le achite pentru desfășurarea evenimentelor. De asemenea, evaluatorul a comunicat entității elementele care trebuie avute în vedere pentru determinarea potențialilor utilizatori ai spațiului precum și faptul că Biroul Relații Externe, Turism și Evenimente (BRETE), prin Compartimentul evenimente poate gestiona ușor și fără costuri acest tip de analiză de piață.
- Ulterior, urmare solicitării formulate de către SAPUC, Biroul Relații Externe, Turism și Evenimente (BRETE) a comunicat faptul că în urma analizei efectuate au identificat și au propus 3 (trei) modalități de valorificare și tarifare a imobilului „Catacombe”, respectiv: gratuit – doar pentru operatorii de drept public sau privați aflați în parteneriat cu Municipiul Brașov potrivit prevederilor Ghidului de finanțare nerambursabilă sau prin Protocol de parteneriat pentru organizarea de evenimente, manifestări culturale sau acțiuni publice, adoptat prin Hotărâre de Consiliul Local; tarif pentru evenimente publice de scurtă durată: 300 lei/zi; tarif lunar pentru expoziții: 3.000 lei/lună sau 25% din încasări.
- Răspunsul Biroului Relații Externe, Turism și Evenimente (BRETE) a fost comunicat către conducerea entității, SAPUC, comisiei de cercetare administrativă și pe mail evaluatorului, acesta răspunzând: „Tipurile de utilizare posibilă a acestui spațiu se supun constrângerilor legate de dispunerea suprafeței (ansamblu de galerii subterane), lipsa ventilației, lipsa amenajărilor și a măsurătorilor de punere în siguranță, astfel că utilizarea conformă a acestuia se poate realiza doar după efectuarea unor lucrări de amenajare și intervenție. Pornind de la precizările BRETE privind specificul activităților ce se pot desfășura în spațiul „Catacombe”, precum și a analizei de piață efectuate pentru tarifele de utilizare a spațiilor expoziționale și muzeale aflate în proprietatea și operarea instituțiilor publice, în lipsa unor măsurători exacte (ridicare topografică), a unui plan topografic și a unor lucrări de amenajare, consider că modalitatea de determinare a valorii de închiriere a Catacombelor utilizând metoda analizei comparative nu se poate utiliza, în condițiile actuale, valoarea este cea stabilită prin HCL a spațiilor neamenajate din zona centrală conform HCL în vigoare”.
- Urmare a răspunsului primit de la expertul evaluator conducerea entității a dispus convocarea comisiei de cercetare administrativă a împrejurărilor folosirii imobilului „Catacombele Brașovului”, în vederea stabilirii întinderii prejudiciului creat bugetului local prin lipsa de folosință a imobilului în perioada în care Asociația Amural l-a utilizat. Comisia a stabilit întinderea prejudiciului, în cuantum total de 30.570 lei, din care 25.908 lei debit și penalități în sumă de 4.662 lei calculate până la data de 28 februarie 2023.
- Pentru suma respectivă a fost emisă o factură, care, cel puțin până în vara anului trecut nu a fost achitată de Amural.
Cum s-a ajuns la folosirea abuzivă a catacombelor?
Tot în raportul de follow-up al Curții de Conturi se arată că Asociația Amural din Brașov, prin adresa înregistrată la UATM Brașov sub nr. 2513/12.01.2021, a solicitat: „încheierea unui acord de parteneriat pentru următorul proiect artistic: Brașov Underground Muzeum (BUM) – eveniment cofinanțat de AFCN și care se va desfășura în Galeriile Subterane de După Ziduri în perioada martie – august 2021, iar în vederea parteneriatului, s-a solicitat UATM Brașov să se implice cu:
- Acord de utilizare gratuită și exclusivă a Galeriilor în perioada mai-august (plus perioada de
pregătire: martie-aprilie); - Asigurarea utilităților pe perioada mai sus menționată”.
În documentul amintit se mai arată că, ulterior, între Asociația Amural și UATM Brașov s-a purtat corespondență referitoare la încheierea unui acord de parteneriat pentru proiectul artistic Brașov Underground Muzeum.
Proiectul de hotărâre privind Protocolul de parteneriat cu Asociația Amural, pentru desfășurarea evenimentului Brașov Underground Muzeum (B.U.M) a fost supus aprobării Consiliului Local de către Primăria Brașov în 19 august 2021. Proiectul, întocmit cu mare întârziere – la sfârșitul perioadei de desfășurare a evenimentului „Brașov Underground Muzeum” – a fost respins.
Investitii
FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.
Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.
„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.
Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.
Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.
Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare
Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.
„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.
Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.
„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.
Investitii
Fundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
După ce s-a retras din proiectul de reabilitare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, având în vedere că administrația județeană brașoveană a promis o investiție mult mai amplă, Fundația Metropolis a anunțat că va aloca banii pentru un alt proiect în județul Brașov. După aproape 10 zile de la anunțul făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, nu a fost anunțată nicio investiție în infrastructura sanitară brașoveană finanțată din cei 560.000 de euro, strânși din donații.
Pentru a stabili investiția care ar urma să beneficieze de finanțare din banii strânși de fundație, președintele acesteia, Codin Maticiuc, a declarat în 3 februarie că va avea discuții cu donatorii, dar și cu managerii de spitale.
„Încă nu avem cereri. Am anunțat în Brașov, am dat sfoară în țară. Presa a preluat acest apel, donatorii au anunțat peste tot că suntem cu jumătate de milion (de euro – n.red.), minim, pregătiți și ne putem duce către un milion de euro. Încă nu au apărut pretendenți. Manageri de spitale nu și-au exprimat intenția să atragă acești bani către spitalul lor”, a transmis Maticiuc pe rețelele de socializare.
Există și o excepție: managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov
Pe lista managerilor care nu și-au exprimat intenția de a atrage banii din donațiile Fundației Metropolis nu se regăsește cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, acesta afirmând chiar în 3 februarie că vrea să mențină deschisă comunicarea cu Fundația Metropolis.
„Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a sunat după întâlnirea noastră (din 3 februarie, în fața clădirii în care funcționează secția de Oncologie – n.red). Mi-a spus că mai are și alte secții care necesită investiții. Rămânem în discuții cu Spitalul Județean, dar aștept și alte spitale. Haideți să vedem ce spun și alți manageri. Brașovul chiar nu are nevoie de jumătate de milion de euro în sistemul sanitar?”, a mai spus Maticiuc.
Pe termen lung: Consolidare și modernizare
Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu (în care funcționează secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov) anunțat de Consiliul Județean Brașov prevede lucrări de consolidare și modernizare a imobilului. Valoarea investiției este estimată la 62 milioane de lei, iar pentru finanțarea lucrărilor, administrația județeană brașoveană a anunțat că va solicita bani europeni.
Pe termen scurt: Renovare făcută de angajații spitalului
Însă, până la obținerea finanțării europene, obținerea avizelor și acordurilor, organizarea licitațiilor și realizarea lucrărilor, la secția de Oncologie se vor face lucrări minore, cu ajutorul angajaților spitalului. Astfel, conducerea unității a anunțat că a început renovarea a două saloane și a două grupuri sanitare, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 – 6 săptămâni.
Unii medici – pesimiști, președintele Metropolis – optimist
Retragerea Fundației Metropolis din proiectul de reabilitare a Oncologiei și promisiunea Consiliului Județean Brașov că la imobil se vor realiza ample lucrări de consolidare și modernizare nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre medici. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș, medic şef secție clinică Oncologie medicală, și-a dat demisia „ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
În schimb, Codin Maticiuc este mult mai optimist.
„Doctorii și-au pierdut răbdarea, doctorii și-au pierdut speranța că această secție va mai fi renovată. Eu nu. Încă am încredere în Consiliul Județean Brașov”.
La etajul în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.
Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.
Investitii
FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.
„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.
Mulți, puțini, banii trebuie asigurați
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.
„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.
Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.
„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.
„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.
Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov
Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.
Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).
De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.
Număr record de țări participante
La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.
Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.
Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:
– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;
– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;
– Biatlon la Cheile Grădiștei;
– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);
– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;
– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;
– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);
– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);
– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei.
-
Prima Pagina2 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Prima Pagina3 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
