Cotidian
Centrele de vaccinare pentru populație, o „pisică aruncată” în curtea primăriilor? Primar Codlea: „Mă aștept la un dezastru al vaccinării”. Primar Săcele: „Noi vom fi găsiți vinovați”
Chiar dacă autoritățile centrale sunt decise să înceapă etapa a II-a de vaccinare, care include vârstnicii, bolnavii cronici sau profesorii, pregătirea acestor centre este departe de a fi încheiată. Pentru amenajarea celor 19 centre din județul nostru, în 11 ianuarie, la Prefectura Brașov a avut loc o întâlnire cu primarii celor 12 localități în care vor funcționa aceste centre, asta în condițiile în care autoritățile locale vor trebui să suporte cheltuielile de funcționare, inclusiv plata salariilor. Prefectul Brașovului, Cătălin Văsii, le-a transmis edililor că este nevoie de acest efort, iar edilii au spus că nu au, încă, o bază legală pentru a angaja personalul și pentru a face cheltuielile.
„Așteptăm cu toții actele normative care sunt în procedura de transparență decizională și care vor clarifica, cred, nelămuririle ce încă persistă. Împreună cu Direcția de Sănătate Publică Brașov, am transmis la București propunerile noastre legate de aceste acte normative, iar DSP a început recensământul personalului medical și identificarea celor care își manifestă disponibilitatea de a lucra în centrele de vaccinare”, a declarat Văsii după respectiva întâlnire.
De cealaltă parte, unii primari prezenți la întâlnire s-au declarat sceptici în ceea ce privește începerea celei de-a doua etape de vaccinare, principala problemă ridicată de ei fiind cea a personalului. Baza legală pentru efectuarea unor cheltuieli, este o altă problemă ridicată de ei, asta pentru că nu există norme clare privind amenajarea acestor centre, iar orice achiziție poate fi „sancționată” de Curtea de Conturi. În plus, pentru autoritățile locale este greu să angajeze în acest moment cheltuieli mari, pentru că nu au încă aprobate bugetele pe anul în curs și pot cheltui numai a 12-a parte din bugetul de anul trecut.
Cum angajezi personalul din centrele de vaccinare
Primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, cât și cel al municipiului Săcele, Virgil Popa, au declarat pentru bzb.ro că după întâlnirea de la Prefectură nu au aflat cum vor putea angaja personalul care să deservească centrele de vaccinare.
„Primarii nici nu știu ce au de făcut. Nu avem un cadru legal. Ni se spune că trebuie să angajăm medici, dar nu avem temei legal pentru a face acest lucru. La Codlea eu pot să amenajez centrele, dar cum angajez medicii? Cei de la Direcția de Sănătate Publică Brașov spun că nu se pot ocupa de angajări, ci se ocupă de supraveghere și control. Noi nu avem un cadru legal pentru a angaja medici, pentru că un centru de vaccinare nu are personalitate juridică. O soluție ar fi fost să ni se aprobe angajarea medicilor școlari, pentru că oricum avem deficit, iar pe aceștia să îi detașăm apoi la centrele de vaccinare”, a declarat primarul din Codlea.
La rândul său, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a declarat:
„Am plecat cu un gust amar de la această întâlnire. Sper ca măcar în ceasul al 12-lea să se lămurească situația. Eu pot amenaja aceste centre, m-ar costa în jur de 80.000 de lei, dar marea problemă este găsirea și plata resursei umane. Cum fac angajările? Pe ce criterii? Cine se ocupă de instruirea personalului care se ocupă de vaccinare? Eu am doi medici școlari și trei asistente medicale, iar pentru o singură echipă de vaccinare este nevoie de patru persoane”.
Problema nu este la Brașov, spun primarii
Problemele legate de organizarea acestor acestor centre „vin” de la București, spune primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.
„Ne așteptam ca astăzi (ieri – n.r.) să ni se spună la Prefectură că avem de făcut cutare și cutare lucru. Din păcate, această problemă ne-a fost pasată nouă, autorităților locale. Eu cred că problema a fost tratată cu superficialitate de autoritățile centrale, chiar dacă în această etapă ar urma să fie vaccinate, la nivel național, peste 5 milioane de oameni. Eu am acordat întotdeauna sprijin în această perioadă grea, dar nu cred că este corect ca cei de la nivel central să se spele pe mâini și să ne lase numai în sarcina noastră această problemă. Eu sprijin orice efort ce vizează combaterea pandemiei, dar vreau să o fac legal”, a declarat primarul municipiului Săcele.
„Cred că este o problemă de la centru, care nu a fost gestionată corect. Nu cred că din 15 ianuarie vaccinarea va începe la capacitatea anunțată în toată țara. Până acum ar fi trebuit să avem la dispoziție actele normative, să știm ce e de făcut. Timp pentru aproba aceste documente a existat. Este inadmisibil să ai acum în dezbatere publică un act normativ în dezbatere publică, având în vedere că mai sunt câteva zile până când aceste centre trebuie să devină operaționale”, a spus și primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu.
De altfel, primarul din Codlea se așteaptă la un „dezastru al vaccinării”, iar primarul din Săcele a spus că în cazul eșecului campaniei „noi vom fi găsiți vinovați. Nu vreau să fim luați de fraieri”.
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Prima Pagina19 ore agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”



