Connect with us

Prima Pagina

Cetatea Făgăraș intră în restaurare, după trei ani în care s-au rezolvat doar probleme birocratice

Published

on

Cetatea Făgăraș, unul dintre cele mai impresionante monumente din România va intra restaurare din această lună, după ce autoritățile locale au au avut nevoie de aproape trei ani pentru a rezolva toate problemele birocratice. Primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu, a anunțat că în 7 mai a fost plătită taxa către Inspectoratul de Stat în Construcții, iar după 10 zile de la efectuarea tranzacției  se poate deschide și șantierul.

„Cel mai târziu în 20 mai vor începe lucrările propriu-zise”, a anunțat Sucaciu. 

Lucrările la Cetatea Făgăraș sunt finanțate printr-un proiect european. Cererea pentru obținerea banilor europeni a fost depusă în anul 2016, iar în vara anului 2017 a fost semnat contractul de finanțare. Apoi au început procedurile birocratice, iar pentru obținerea avizelor de la Ministerul Culturii și de la ISU Brșaov a fost nevoie de multe drumuri și completări de dosare.

De altfel, în toată această perioadă, proiectul a suferit unele modificări: la început erau prevăzute 3 poduri de acces în cetate, iar acum au mai rămas două: unul pe latura de est care va fi ridicat cu ajutorul unui mecanism,  iar altul pe latura de nord. 

Nici licitația în urma căreia a fost desemnat constructorul nu s-a derulat conform planului. Procedura de atribuire a contratului de lucrări a fost suspendată o perioadă, pentru că unul dintre ofertanți a solicitat un raport descărcare arheologică.  

Valoarea totala a investiției este de 21.805.731 de lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 21.369.616 lei (reprezentând 98% din valoarea eligibila a proiectului).

Proiectul „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al municipiului Făgăraș – Cetatea Făgărașului” presupune lucrări de consolidare, restaurare conservare și punere în valoare a întregului ansamblu arhitectural; regularizarea malurilor lacului și implicit lățirea luciului de apă; construirea unui pod din lemn pe latura de est cu mecanism de ridicare, realizarea unui alt pod de acces pe latura de  nord; amenajarea circuite de vizitare atât în exterior cât și în interior, precum și a unor alei pietonale și locuri de belvedere și de odihnă. 

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Prima Pagina

FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua

Published

on

Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.

Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.

Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.

La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.

Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .

Continue Reading

Trending