Connect with us

Cotidian

CFR Călători ar putea reintroduce trenurile Intercity spre Brașov. Compania mai are în plan o Aplicație mobilă, dar și peste 150 de vagoane noi în parcul activ

Published

on

CFR Călători și-a crescut parcul cu 200 de vagoane și are în plan încă 150, anunță conducerea Companiei care spune că are în vedere introducerea și unor trenuri Intercity, de rute care să facă legătura între Brașvo și Constanța și București și zona Moldovei. CFR vrea să lanseze în curând și o aplicație de smartphone.

Compania de căi ferate vrea să modernizeze, de asemenea, 40 de locomotive electrice – din care șapte până la finele acestui an. Nu se știe însă cât de sustenabilă este această promisiune, în contextul în care prima locomotivă modernizată în ultimii zece ani abia a ieșit din uzină în iunie 2020. 

În prezent, CFR are în patrimoniul activ 1000 de vagoane, cu 210 în plus față de vara anului trecut.  Obiectivul este acela ca parcul de vagoane să ajungă la aproximativ 1.200, așa cum era în anul 2016, spun reprezentanții Companiei. 

”Așteptăm într-un termen rezonabil aceste automotoare pentru distanțe scurte, se schimbă complet filozofia, nu mai avem locomotivă și vagon, ci automotoare”, spune șeful CFR Călători.

CFR vrea să reintroducă trenurile Intercity Brașov – Constanța și București – Moldova

Brașovul este una dintre destinațiile către care CFR Călători avea probleme, fiind pe cota de avarie, din punct de vedere al garniturilor disponibile. Lucrurile s-au reglat în ultima perioadă, însă specialiștii spun că este doar o ”reparare” de fațadă a situației, întrucât aglomerațiile au dispărut mai ales ca urmare a faptului că oamenii au evitat călătoriile cu trenul pe timpul pandemiei. 

 

Pentru a rezolva problema călătoriilor confortabile cu trebul pe rute aglomerate precum Brașov – Constanța sau București – zona Moldovei (Iași sau Suceava), CFR Călători ia în calcul reontroducerea trenurilor Intercity. Pe București – Brașov un IC ar putea face doar 2 ore și 10 minute (în prezent IR 347 face 2 ore 21 minute), iar Brașov – Constanța călătoria ar dura sub 5 ore. Și spre Moldova călătoria s-ar putea reduce cu o oră, ceea ce ar însemna mai puțin de 6 ore de la București spre Suceava sau Iași.

Trenurile Intercity au fost eliminate din circulația feroviară în urmă cu mai mulți ani, ultimle fiind scoase în 2016. Ele erau cele mai rapide dar și cele mai scumpe, prețurile pentru biletele fiind cu până la 50% mai mari decât la Inter Regio. În ultima perioadă de viață însă, aveau porțiuni pe care nu se ridicau la rangul de IR, circulând cu până la 60 km/h. 

 

 

Digitalizare la CFR: dispozitive mobile și imprimante pentru bilete emise în tren

La capitolul digitalizare, compania promite că studenții vor putea rezerva locurile online, iar controlorii vor primi dispozitive mobile și imprimante, pentru a se termina cu acele vechi bilete pe hârtie emise în tren.

”Începem să lucrăm la dezvoltarea unei aplicații pe telefon unde va fi integrat tot sistemul de bonusuri și se vor găsi mai multe lucruri, informații despre călătorie și alte opțiuni”, a spus Dan Costescu, reprezentantul CFR Călători.

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: CFR Călători ar putea reintroduce trenurile Intercity spre Brașov. Compania mai are în plan o Aplicație mobilă, dar și peste 150 de vagoane noi în parcul activ – NewsTimes

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Trending