Connect with us

Cotidian

Cinci stații GPL ale firmei cu depozitul în Crevedia funcționează în județul Brașov. Unde sunt amplasate acestea și care situația lor din punct de vedere al autorizării?

Published

on

Firma Flagas SRL, cu sediul în orașul Caracal și care deținea depozitul de la Crevedia ce a explodat sâmbătă, are cinci stații GPL și în județul Brașov: 3 în municipiul Braşov, una la Codlea şi una la Râşnov. Acestea sunt autorizate de Agenția pentru Protecția Mediului Brașov. Din punct de vedere al autorizării privind securitatea la incendiu însă, ISU Brașov a oferit luni unele informații contradictorii.

Mai exact, în timpul unor declarații pentru televiziuni, întrebat despre situația stațiilor GPL de la Crevedia caree funcționează în Brașov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații, Ciprian Sfreja, a declarat:

„Obiectivele la care faceți referire sunt în număr de cinci și pentru niciunul dintre aceste obiective nu s-a obținut autorizația la incendiu și pentru niciunul din aceste obiective nu s-a obținut autorizația la incendiu. Unul dintre principalele motive pentru care nu s-a obținut autorizația de securitate de incendiu ar fi că acestea nu au respectat distanțele de amplasare față de anumite construcții și amenajări. Ele pot funcționa în continuare și fără autorizație. Aceste obiective nu se încadrează în categoria și construcții și amenajări pentru care se poate opri funcționarea, conform Hotărârii de Guvern nr. 915 din anul 2015. Se aplică amenzile corespunzătoare, în funcție de neregulile constatate”, a declarat Sfreja.

Ulterior, referitor la aceste stații GPL, el a venit cu o precizare:

„În urma verificărilor efectuate în baza de date a instituției noastre s-a identificat că trei dintre skid-urile GPL (pompe de alimentare – n.red.) care astăzi funcționează sub denumirea de RBC Gaz și dețin autorizații de securitate la incendiu obținute sub altă denumire în anii 2004, 2016, respectiv 2017. De asemenea, menționăm că în ultimii doi ani s-au verificat 3 dintre cele 5 skid-uri, aplicându-se sancțiuni conform prevederilor legale, urmând ca în următoarea perioada de timp să se efectueze controale și la celelalte stații GPL”.

La APM Brașov au fost depuse dosarele complete

Conform declarației directorului Agenției pentru Protecția Mediului, Ciprian Băncilă, pentru cele cinci stații au fost eliberate autorizații de către această instituție.

„Au depus documentația completă”, a explicat Băncilă.

De asemenea, el a menționat că pentru aceste obiective, SC Flagas SRL a depus dosarele pentru obținerea vizelor anuale. Pentru patru dintre stații, autorizațiile au fost eliberate în anul 2019 (cu prelungire anuală), iar pentru una dintre ele autorizația a fost obținută anul acesta.

Unde sunt amplasate cele cinci stații GPL ale Flagas:

  1. Municipiul Brașov, str. Hărmanului, nr. 52.
  2. Oraș Râșnov, str. Câmpului, nr.1.
  3. Municipiul Brașov, Șos. Cristianului, nr. 2.
  4. Municipiul Brașov, Brașov, str. Zaharia Stancu, nr. 13-15
  5. Municipiul Codlea, str. Bârsei, nr. 36.

Controale la toate stațiile GPL din județul Brașov

Explozia de la Crevedia a pus pe jar autoritățile centrale, iar una dintre primele reacții a fost să dispună controale la toate stațiile GPL din România. Campania a fost începută și la Brașov, luni fiind prima zi în care s-au făcut controale. De altfel, potrivit declarației reprezentantului ISU Brașov, după prima zi de controale, toate stațiile verificate dețineau autorizație de securitate la incendiu.

„Se verifică existența autorizațiilor la incendii, se verifică stingătoarele, instalațiile electrice și instruirea personalului. Din evidențele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, sunt 32 de skid-uri care dețin autorizații, iar în ultimii patru ani s-au acordat 23 de respingeri”, a mai spus Sfreja.

Astfel spus, a continuat el, „cele 23 de skid-uri nu dețin autorizație de securitate la incendiu”.

La ce distanță de alte construcții pot fi amplasate stațiile GPL

În Normativul de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (G.P.L.) pentru autovehicule au fost stabilite distanțele de siguranță între stațiile GPL și construcțiile învecinate:

Nr. CrtConstrucțiiDistanță de siguranță
A. Civile (Publice)
1Clădiri de locuit:
– blocuri amplasate în cartiere de locuinţe;40 m
– locuinţe unifamiliale (individuale) amplasate în construcţii izolate20 m
2Construcţii de învăţământ (grădiniţe, şcoli primare şi gimnaziale, licee, şcoli profesionale şi postliceale, instituţii de învăţământ superior)40 m
3Construcţii de sănătate (spitale, policlinici, creşe speciale, case de copii, cămine de bătrâni, staţii de salvare şi alte unităţi sanitare)50 m
4Construcţii de cultură:
– expoziţii, biblioteci, muzee, cluburi, săli de reuniune, cazinouri, casc de cultură, cinematografe, centre şi complexe culturale, teatre;40 m
– săli polivalente şi circuri.50 m
5Construcţii de cult:
– lăcaşe de cult;40 m
– mănăstiri, schituri şi cimitire.50 m
6Construcţii comerciale:
– magazine generale, construcţii pentru comerţ alimentar şi nealimentar;40 m
– supermagazine, pieţe agroalimentare, depozite en gros50 m
7Construcţii şi amenajări sportive:
– complexe sportive, stadioane, patinoare, poligoane de tir, săli de competiţii sportive;50 m
– săli de antrenamente, popicării30 m
8Construcţii de agrement:50 m
– locuri de joacă pentru copii, parcuri, scuaruri
9Construcţii de turism
– hoteluri, moteluri şi restaurante şi alte clădiri de cazare cu peste 50 locuri;30 m
– hoteluri, moteluri, vile, cabane, restaurante etc. cu capacităţi de cazare sub 50 locuri.20 m
10Campusuri universitare, campinguri şi sate de vacanţă50 m
11Construcţii financiar-bancare (sedii de bănci centrale, filiale)30 m
– sedii societăţi de asigurări
12Construcţii pentru transport:35 m
– porturi, aeroporturi, gări, autogări
13Construcţii administrative30 m
– sedii ale administraţiei centrale şi locale25 m
– sedii de birouri
B. Industriale de producţie şi depozitare
14Cu procese tehnologice din categoria A, B pericol de incendiu25 m
15Cu procese tehnologice din categoria C, D, E pericol de incendiu15 m
16Mici ateliere de producţie, depozite de mărfuri (cu suprafaţa construită sub 100 m2)15 m
17Depozite lichide inflamabile supraterane25 m
18Depozite lichide inflamabile subterane, altele decât din benzinării15 m
C. Drumuri, reţele, conducte magistrale, amenajări
19Autostrăzi, drumuri internaţionale15 m
20Drumuri naţionale şi judeţene8 m
21Căi ferate, linii tramvai20 m
22Linii de tramvai10 m
23Drumuri publice în localităţi (străzi)5 m
24Linii electrice aeriene de înaltă tensiune30 m
25Linii electrice aeriene de medic şi joasă tensiune10 m
26Conducte de transport gaze naturale sau de produse petroliere10 m
27Cămine de canalizare10 m
28Canale termoficare15 m
29Împrejmuire la limita de proprietate8 m

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Trending