Stiri Brasov

Cine are reflexe mai bune? De câte secunde are nevoie un parlamentar să voteze, chiar dacă are și opțiunea „sunt pe scaun…”

Published

on

Parlamentarii brașoveni ai PSD au spus astăzi, într-o  conferință de presă de cât timp are nevoie pentru a vota. Astfel, potrivit parlamentarului brașovean Emil Niță (PSD), în cazul votului electronic, deputații au nevoie de 10 secunde pentru a-și exprima opțiunea. În schimb, senatorul brașovean Viorel Chiriac afirmat că parlamentarii din Camera Superioară a Parlamentului  sunt ceva mai ageri și apasă pe taste, pentru a vota, le sunt suficiente 8 secunde.

Pe de altă parte deputatul Emil Niță  a anunțat că în cazul votului electronic, parlamentarii au la dispoziție, pe lângă opțiunile „pentru”, „împotrivă” sau posibilitatea de a se abține, încă o nouă opțiune: „prezent, dar nu îmi exercit votul”, adică tot un fel de abținere prin care parlamentarul întărește ideea că e la butoane și dă la număr când e nevoie de cvorum, iar cei care „traduc” votul nu interpretează abținerea drept un un vor împotrivă, cum se mau spune printre aleși.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending

Exit mobile version