Connect with us

Stiri Brasov

Clădirea Olimpia de sub Tâmpa se pregăteşte să găzduiască Muzeul Sportului şi Turismului Braşovean. Imobilul mai are nevoie de unele amenajări specifice

Published

on

Clădirea Olimpia, de sub Tâmpa va primi şi o destinaţie nouă. Potrivit înţelegerii dintre administraţia judeţeană şi Muzeul Judeţean de Istorie, aici ar urma să funcţioneze, după reabilitarea clădirii, un muzeul al sportului braşovean. Pentru asta însă, va fi nevoie de câteva lucrări în plus, care să asigure microclimatul muzeal, după ce aici s-au făcut unele reabilitări, fără a se ţine însă cont de noua destinaţie a clădirii.

Investiţie de peste 3,7 milioane lei pentru a pregăti spaţiile muzeale

Proiectul de hotărâre privind reabilitarea, consolidarea şi schimbarea de destinaţie a clădirii Olimpia, pentru noua destinaţie de muzeu, va fi supus aprobării în plenul Consiliului Judeţean, în şedinţa ordinară programată pentru vineri.

Valoarea investiţiei se ridică la 3,793 milioane lei cu TVA inclus, din care, partea de construcţie şi montaje reprezintă 2,527 milioane lei, iar restul sunt costurile pentru studii, proiecte şi avize. Despre această investiţie se discută de mai multe luni, însă a fost nevoie de unele modificări în proiectul iniţial, pentru ca el să corespundă cerinţelor ISU, de protecţie la incendii.

Modificări în proiect pentru a crea microclimatul muzeal

În plus, şi soluţia tehnică privind sistemul de încălzire-aerisire, prevăzută la faza de DALI, era compatibilă cu funcţionarea unei clădiri fără o destinaţie specială, astfel că ulterior a fost nevoie de adoptarea unei soluţii tehnice corect calibrate cu destinaţia finală a clădirii, respectiv cea de muzeu, cu microclimat adecvat pentru expunerea de bunuri conform normelor de conservare în vigoare.

În plus, după întocmirea planului de expoziţie s-a constatat că este nevoie şi de un sistem de uşi şi ferestre care să ajute la crearea unui microclimat stabil ferit de prea multă umiditate, lumină sau poluare, pentru ca păstrarea pieselor muzeale să fie în siguranţă, având în vedere că multe dintre acestea sunt din categoria de patrimoniu „Tezaur”.

Astfel, caracteristicile tâmplăriei din lemn stratificat cu geam termopan culoare nuc, prinse iniţial în proiect, vor fi modificate cu lemn stratificat stejar cu geam de sticlă   4 anotimpuri şi duplex – care vor asigura o transmisie ridicată a luminii, izolare termică şi protecţie împotriva razelor solare. Muzeul Sportului şi Turismului Braşovean, de la Olimpia, este un proiect pe care Muzeul Judeţean de Istorie în va realiza cu ajutorul grant obţinut în Programul RO-CULTURA, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2014 – 2021. După actualizarea indicatorilor tehnico-economici cu modificările de mai sus, urmează o nouă achiziţie de lucrări şi servicii, pentru amenajarea spaţiului muzeal, din punct de vedere al microclimatului.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prima Pagina

FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua

Published

on

Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.

Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.

Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.

La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.

Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .

Continue Reading

Prima Pagina

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”

Published

on

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.


De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.

„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.

O demisie de onoare

În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.


„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.


Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.


„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.


Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.

Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.

Continue Reading

Fapt divers

Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov

Published

on

Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.

În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.

Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.

Continue Reading

Trending