Investitii

Constructori din Turcia, Italia și România, interesați de un sector al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș

Published

on

Companii din Turcia, Italia și România vor să proiecteze și să construiască Tronsonul 1 al Autostrada Sibiu – Făgăraș.  Termenul de depunere a ofertelor a fost 16 martie, iar potrivit anunțului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au fost depuse 5 oferte.  

În perioada următoare, Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice.

Tronsonul 1 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, respectiv Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) și Avrig – Mârșa (DJ105G), are o lungime de 14,25 km, iar  valoare estimată a contractului este de 2.098.425.092,54 lei, fără TVA.

Contractul de proiectare și execuție lucrări va avea o durată de 48 de luni, din care, 12 de luni perioada de proiectare și 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanți până la maxim 10 ani.

Autostrada Sibiu – Făgăraș are o importanţă majoră în desfăşurarea traficului pe direcţia Coridorului IV Pan European, deoarece face parte dintr-un proiect mai amplu de conectivitate a infrastructurii rutiere la rețeaua de transport europeană TENT – Comprehensive și anume intercoridorul Moldova – Transilvania.

Ce oferte au fost depuse 

 1. PORR CONSTRUCT SRL (Romania)

2. WEBUILD SPA – MILANO (Italia)

3. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)

4. MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (Turcia)

5. MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending

Exit mobile version