Cotidian
Cum vrea viceprimarul Ghimbavului să rezolve problema salariilor neplătite de la primărie: trimite scrisori deschise în plicuri închise!
Ghimbavul este, probabil, singura localitate în care salariații vin la muncă fără a fi plătiți. Cel puțin în această perioadă. Cu excepția primarului Dorel Toma (PSD) și a viceprimarului Ionel Fliundra (PNL), care și-au luat banii. Problema a apărut după ce în 17 iulie, Consiliul Local Ghimbav a aprobat noua grilă salarială, care nu a fost aplicată ulterior.
Într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Brașov, viceprimarul orașului a declarat că primarul Ghimbavului, secretarul localității și contabilul-șef nu sunt de acord cu noua grilă, pentru că veniturile le-au fost diminuate. Acesta ar fi cauza blocării salariilor, susține Ionel FLiundra. „De exemplu, secretarul localității a avut 15.000 lei brut pe lună, iar conform noii grile are 5.800 de lei, mai puțin decât primarul și viceprimarul”, a susține Fliundra. De altfel, secretarul localității a refuzat să semneze hotărârea de Consiliu Local, pe actul normativ el scriind „Refuz de aviz întemeiat prin referat nr. 7458 din 31.07.2017”.
„Ei (primarul, contabilul șef și secretarul – n.r.) susțin că fondul bugetul local nu a fost rectificat și că mai e nevoie de 90.000 de lei până la sfârșit anului, pentru a acoperi majorările, adică 15.000 pe lună. Dacă luăm în calcul economiile făcute din reducerea salariului secretarului localității, a primarului, a contabilului-șef, dar și sumele rezultate în urma diminuării sporurilor destul de mari ale unor funcționari care făceau parte din comisii, cred că se pot găsi fondurile necesare”, a precizat Ionel Fliundra.
În 1 august, Prefectura Brașov a emis un document în care a precizat că actul normativ adoptat de deliberativul local a fost aprobat cu respectarea prevederilor legale. Ulterior, în 18 august, tot Prefectura a recomandat Primăriei Ghimbav să pună în aplicare hotărârea, dar avertizează că cine nu semnează răspunde administrativ și penal pentru refuz.
„În 19 august a fost convocată o ședință de îndată a Consiliului Local. Credeam că suntem chemați pentru a vota rectificarea de buget necesară acoperirii majorărilor salariale. Am fost chemați să reducem coeficienții funcționarilor și să îi majorăm pe ai celor trei. Nu a fost cvorum, așa că proiectul nu a mai fost supus aprobării”, a continuat viceprimarul.
Soluția anunțată de viceprimar pentru a rezolva problema? Scrisorile deschise.
„Funcționarii care vin la muncă scriu pe condică «neplătit» sau «abuz în serviciu». Funcționarilor le e frică, așa cu nu vor depune plângere. Noi, cei din Consiliul Local am contractat un avocat, pentru a vedea ce este de făcut. Suntem singura localitate din România în care salariații Primăriei nu și-au încasat salariile. Deja s-a autosesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov, care a făcut o verificare la Primărie. De asemenea, în această perioadă, Curtea de Conturi face un control la Primăria Ghimbav, auditorii cunosc situația și dau dreptate angajaților. Eu voi trimite o scrisoare deschisă către instituțiile abilitate și sper ca acestea să ia măsuri”, a explicat viceprimarul.
Întrebat în conferința de presă de ce, în loc de trimiterea unor „scrisori deschise” nu depune plângeri pentru abuz în serviciu împotriva primarului sau a secretarului localității, viceprimarul a răspuns că scrisorile deschise vor fi închise în plicuri (?!).
Ce salarii au votat consilierii:
- Primar – 7.975 lei brut/lună
- Viceprimar – 6.525 lei brut/lună
- Secretar – 5.800 lei brut/lună
- Șef serviciu, arhitect-șef – 5.655 lei brut/lună
- Șef birou – 5.510 lei brut/lună
- Auditor – între 4.785 lei brut/lună și 5.510 lei brut/lună, în funcție de gradul profesional (asistent, principal, superior)
- Inspector / consilier – între 3.190 lei brut/lună și 4.3500 lei brut/lună, în funcție de gradul profesional (debutant, asistent, principal, superior)
- Polițist local cu studii superioare- între 3.263 lei brut/lună și 3.988 lei brut/lună, în funcție de gradul profesional (asistent, principal, superior)
- Polițist local cu studii medii – între 2.900 lei brut/lună și 3.045 lei brut/lună, în funcție de gradul profesional (principal, superior)
- Referent – 3.190 lei brut/lună
- Director – 4.147 lei brut/lună
- Șef serviciu SVSU – 4.350 lei brut/lună
- Consilier juridic – 5.510
- Specialist prevenire – 2.610 lei brut/lună
- Șef formație muncitori – 3.408 lei brut/lună
- Referent (contractual)- 2.610 lei brut/lună
- Bibliotecar – 2.900 lei brut/lună
- Administrator – 2.900 lei brut/lună
- Magaziner – 2.610 lei brut/lună
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Prima Paginao zi agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii



