Connect with us

Cotidian

Din 9 septembrie începe „Luna curăţeniei de toamnă“ la Braşov. Unde puteţi găsi centrele de colectare a deşeurilor de mari dimensiuni

Published

on

Începând de luni, 9 septembrie, la Braşov va demara campania de curăţenie de toamnă, ocazie cu care va fi declanşată o amplă acţiune de curăţenie a domeniului public şi privat, în toate cartierele municipiului. În perioada 9 septembrie – 11 octombrie se vor derula, etapizat, toate operaţiunile specifice de salubrizare: măturat mecanizat şi manual, curăţat rigole, spălat mecanizat şi manual, cosit zone verzi, întreţinere şi greblat zone verzi, tuns gard viu, igienizare cursuri de ape, ridicat depozitări accidentale.

„Invităm toate persoanele fizice şi juridice (asociaţii de proprietari, societăţi comerciale, instituţii publice şi de învăţământ) să contribuie la realizarea curăţeniei în municipiu, prin luarea de măsuri care să ducă la curăţarea spaţiilor din perimetrul imobilelor de locuit şi a celor cu altă destinaţie”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.

Deşeurile rezultate ca urmare a acestei activităţi vor fi depozitate lângă punctele de colectare a deşeurilor menajere, cât mai compact, urmând ca acestea să fie transportate de către operatorii de salubrizare împuterniciţi de către Primăria Municipiului Braşov.

Totodată, toţi cetăţenii care doresc să renunţe la obiectele casnice care nu mai prezintă utilitate sau fac curăţenie generală şi doresc să se dispenseze de lucruri nefolositoare, altele decât deşeuri menajere, o pot face în containerele de 8 m.c., de culoare portocalie, dispuse pe domeniul public, începând cu data de 9 septembrie, astfel: 

Centrele de colectare a deşeurilor de mari dimensiuni în perioada 09.09.2019 – 11.10.2019 

Nr. 

crt.

  1.

SCHEI

str. Învăţătorilor- nr.4, Pietrele lui Solomon
  2. CENTRU  Str.Petru Rareş lângă platformele de precolectare a deşeurilor menajere,

str. Traian Vuia- platforma 176

  3. ASTRA I str. Mierlei – platforma 200, str. Pârâului – platforma 310, str. Alex. Cel Bun- platforma 110, Colonia Metrom – platforma 287, Zorilor-platforma  298
  4. ASTRA II, III str. Soarelui- platforma  264, str. Neptun- platforma 553

Aleea Minerva – platforma 542, str.Cometei / Aleea Constelaţiei, platforma 260, str Apollo/str. Neptun, platforma 564, str. Baba Novac / str. Ferencz Szemler, platforma 238, str. Popa Şapcă, platforma 586

Ocolitoare Saturn – Crinului –     platforma 544 bis

  • platforma 557
  5. NOUA str. Levănţicăi – platforma 597, str. Brazilor – platforma 592, str. Laminoarelor – platforma 5101.1, str. Dr. Ioan Meşotă- platforma 5104.2, str. Nucului – platforma 591.5
  6. VALEA CETĂŢII str. Jepilor- platformele 199,190, str. Arţarului – platforma 184, str. Oltului- platforma 507, str. Arinului- platforma 188, str. Muresului-platforma 515
  7. CRAITER-TRIAJ Str. Paşcani lângă platforma 134, str. Florilor lângă platforma 121, Pavilioanele CFR lângă platforma 120, Fundătura Hărmanului – lângă platforma 351, str. Filiasi lângă platforma 129
8. SCRIITORILOR str. Ştefan cel Mare / cu str. Ion Slavici; Brânduşelor lângă platforma 207 ; Str. Ion Creangă / str. Ovidiu (platforma)
  9. FLORILOR str. Crinului intersectia cu str. Grâului pe zona verde, str. Mărgăritarelor lângă platforma 98, Str. Toporaşului /  str. Rozelor lângă boxa 92
10. TRACTORUL str. Octavian Goga la platforma 3, Str. 1 Decembrie 1918 / Str. Octavian Goga lângă locul de joacă, Aleea  Constructorilor la platforma 29, str. General Dumitrache / str. Bronzului, str. Bronzului la platforma 21
11. BARTOLOMEU str. Bobului la platforma 172, Str. Lânii / Str. Al. Flechtenmacher la platforma  164, str. Lânii / str. Fuiorului, str. Lanurilor – Recon
12. GĂRII str. Mircea cel Bătrân / str. Pictor Luchian la transformator, Aleea Petuniei la boxa 89,

Aleea Sânzienelor / Aleea Lăcrămioarelor lângă Şc. Gen. nr. 19  (boxa 81 bis), Str. Dobrogea la centrală,

Str. Transilvaniei / Str. Munteniei la transformator,

13. BRAŞOVUL VECHI M. Viteazul 3,  Avram Iancu/Morii, Crişan/Memorandului, Ion Raţiu, Cărămidăriei la platforma 112
14. Cart.STUPINI Str. Lânii spre Stupini ,str. Fundaturii (la blocuri), Str. Fagurului lângă clopote

 

Pentru situaţiile când deşeurile rezultate în urma curăţeniei de toamnă nu pot fi depozitate în aceste containere, cetăţenii sunt rugaţi să comunice telefonic adresa la Serviciul Salubrizare din cadrul Primăriei Municipiului Braşov în vederea ridicării, la numerele de telefon: 0268/405000, int: 127, 253, 254 sau la Dispeceratul Primăriei Braşov, tel. 0268/ 405000, 0268/416550

Societăţile de salubrizare cu care Municipalitatea are contract vor asigura transportul deşeurilor rezultate în urma efectuării curăţeniei de toamnă. 

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Trending