Connect with us

Cotidian

DNA Brașov cere informații despre perioada în care fostul pesedist Mihai David a condus Hidroelectrica

Published

on

Procurorii DNA Brașov pregătesc un nou dosar care îl vizează pe fostul pesedist Mihai David. Confor sursazilei.ro, anchetatorii au cerut de la Hidroelectrica mai multe documente din perioada 2009 – 2010 în cadrul cercetărilor  pe care le fac într-un dosar penal deschis anul acesta.

Astfel, procurorii au cerut toate actele de înființare ale tuturor filialelor Hidroserv – societatea de mententanță a Hidroelectrica, hotărârile AGA de la Hidroelectrica prin care au fost desemnați reprezentanții acestei societăți în cadrul filialei Hidroserv Slatina din perioada 2009 – 2010.

„Practica era că directorii mari din Hidroelectrica controlau câte o sucursală a Hidroserv. Probabil că procurorii vor să vadă cine răspundea de Slatina”, au explicat pentru Sursa Zilei surse din cadrul Hidroelectrica.

DNA a mai cerut lista tuturor persoanelor cu funcții de conducere din aceeași perioadă din cadrul filialelor Hidroserv Bistrița, Hațeg și Porțile de Fier. De asemenea, anchetatorii vor să primească toate contractele încheiate de Hidroserv Slatina în perioada 1 ianuarie 2009 -– 31 decembrie 2010, precum și toate documentele care au stat la baza acestor contracte. 
DNA Brașov a cerut de la Hidroelectrica și decizia de numire în funcția de director general a lui Mihai David precum și contractul de mandat/management în baza căruia acesta și-a exercitat funcția de director general al Hidroelectrica.

În calitate de director general al Hidroelectrica, în decembrie 2009, Mihai David a prelungit o serie de contracte cu „băieții deștepți”. Este vorba de  înțelegerile cu Energy Holding, Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries), Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution) care au fost prelungite până in 2018.

Surse judiciare susțin însă că dosarul nou de la Brașov nu are legătură cu afacerile cu energie ale „băieților deștepți”, ancheta vizând o serie de contracte de reparații.

„După cum arată solicitarea DNA Brașov pare că miza sunt contractele de la Slatina unde se pare că s-au făcut reparații fictive cu firme fantomă și de fapt s-au produs bani pentru campania electorală. În ceea ce-l privește pe David, acesta a fost pus director doar de la 1 iulie 2009 deci jumătate de an verificat de DNA Brașov s-a aflat altcineva la butoane”, au explicat pentru Sursa Zilei surse din cadrul Hidroelectrica.

Mihai David a fost reținut în iunie 2015 într-unul sintre dosarele primarului municipiului Brașov, George Scripcaru, pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul CET Brașov. David a fost lăsat liber de judecători, procurorii DNA Brașov trimițându-l în judecată un an mai târziu alături de Scripcaru într-un dosar aflat acum pe rolul Curții de Apel Brașov.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Strada Sforii din Brașov intră în etapa de proiectare pentru lucrări de punere în siguranță. Primăria plătește aproape 60.000 de lei

Published

on

Una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din centrul vechi al orașului, Strada Sforii, se apropie de momentul reabilitării. Primăria Brașov a semnat un contract în valoare de 58.000 de lei + TVA cu firma brașoveană Proper Architecture SRL pentru realizarea documentației tehnice necesare lucrărilor de punere în siguranță.

Potrivit contractului, proiectantul va întocmi proiectul tehnic complet, inclusiv documentația necesară obținerii avizelor din partea Direcția Județeană de Cultură Brașov. De asemenea, firma va asigura asistența tehnică pe toată durata execuției lucrărilor. Termenul pentru finalizarea serviciilor de proiectare este de 45 de zile de la semnarea contractului.

Închisă din noiembrie, după desprinderea tencuielii

Accesul pe Strada Sforii a fost restricționat în 18 noiembrie 2025, când autoritățile au montat benzi de avertizare la ambele capete, semnalând pericol iminent. Decizia a fost luată după ce, în urma unor rafale puternice de vânt, bucăți de tencuială s-au desprins de pe fațada unei clădiri.

La acel moment, primarul Brașovului, George Scripcaru, anunța că intervențiile vor fi realizate în regim de urgență, pentru eliminarea riscurilor. Totodată, edilul a precizat că municipalitatea analizează și măsuri suplimentare pentru protejarea zonei împotriva vandalizării, printre care montarea unor porți de acces, panouri de avertizare și camere de supraveghere.

A treia cea mai îngustă stradă din Europa

Cu o lungime de aproximativ 80 de metri și o lățime de doar 111 centimetri, Strada Sforii este considerată a treia cea mai îngustă stradă din Europa. Atestată documentar încă din secolul al XVII-lea, aceasta reprezintă un punct de atracție pentru turiștii care vizitează centrul istoric al Brașovului.

Deși a fost reabilitată în 2018, în timp, pereții au suferit degradări, iar intervenția actuală are ca obiectiv principal punerea în siguranță a zonei și redeschiderea acesteia pentru public.

Continue Reading

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Trending