Cotidian
Exodul părinților: Aproape jumătate dintre copiii ai căror părinți muncesc în străinătate au rămas în țară fără mama lor alături. Harta copiilor rămași singuri acasă
Mai mult de doi din cinci (44%) dintre copiii ai căror părinți lucrează în străinătate au rămas în țară fără mama alături, fie că aceasta este plecată împreună cu tatăl, fie că este singurul părinte plecat din familie, arată o anchetă realizată de Salvați Copiii România. Un număr de 21.024 au ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provin din familii în care părintele unic susţinător este plecat, potrivit statisticilor oficiale. În acest context, Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra consecințelor socio-emoționale pe care copiii rămași în țară, în urma migrației economice a părinților, le resimt și întăreşte programele de informare şi suport din cinci județe, pe perioada lunii august, când majoritatea părinților plecați revin în țară pentru vacanță.
Doar 7% dintre părinți au intenția de a-și lua copiii în străinătate
Datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România în decembrie 2021, pe un eșantion format din persoanele în grija cărora au rămas 855 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, beneficiari ai programelor Organizației Salvați Copiii, arată că intenția de a lua copilul în străinătate, alături de părintele/părinții plecați, apare doar în cazul a 7% dintre copiii din eșantion.
Pentru marea majoritate a cazurilor (79%) nu există o astfel de perspectivă, diferența fiind reprezentată de situațiile în care părinții nu au luat încă o decizie în acest sens. Deși procentul copiilor în cazul cărora există o perspectivă a mutării în străinătate alături de părinți este redus (doar 7%), observăm că foarte mulți dintre părinții plecați nu intenționează nici să se întoarcă definitiv în România (41%), în timp ce 38% au o astfel de intenție, iar în celelalte cazuri nu s-a luat încă o decizie în acest sens.
Dintre factorii care ar putea contribui la luarea unei decizii de întoarcere definitivă în țară, cel mai frecvent invocat ține de piața muncii (locuri de muncă, condiții de salarizare) – 39%, urmat de îmbunătățirea sistemului de sănătate (24%) și de ameliorarea climatului social general/vieții politice (20%).

În acest context, cu sprijinul PEPCO România, Organizația Salvați Copiii România derulează, pe parcursul lunii august, luna cu cele mai multe reîntoarceri ale românilor care muncesc peste hotare, o campanie amplă de conștientizare a importanței timpului de calitate părinte-copil. Sub egida mesajului „Împreună totul este mai bine!”, copii, părinţi reîntorşi din străinătate, bunici sau alte rude în grija cărora au rămas copiii în ţară vor participa la activităţi recreative, de socializare şi de consiliere susţinute de echipele locale Salvaţi Copiii din 6 centre locale din judeţele Suceava, Iaşi, Vaslui, Hunedoara şi Mureş.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat:
”Chiar dacă părinții sunt nevoiți să muncească peste granițe și-și lasă copiii în grija rudelor, cel mai adesea a bunicilor, este important ca absența fizică să nu fie dublată de absența emoțională. Părinții trebuie să facă parte din viața copiilor lor, să vorbească cu ei, să-i asculte, să petreacă împreună timp, chiar dacă sunt la distanță”.
În cadrul campaniei, peste 400 de copii şi adulţii din jurul lor, părinţi reîntorşi din străinătate, părinţi sau alte persoane în grija cărora au rămas copiii în ţară vor participa la activități recreative, de socializare outdoor şi indoor şi de consiliere susţinute de specialiştii Salvaţi Copiii, psihologi, cadre didactice şi asistenţi sociali. Pe lângă cele șase localităţi în care activează centrele educaţionale Salvaţi Copiii din cele cinci judeţe, Suceava, Iaşi, Negreşti, Petrila, Lupeni, Sighişoara, campania a fost extinsă şi în alte 15 localităţi din mediul rural, cu acces redus la servicii de informare şi consiliere, prin intermediul echipelor mobile din program.

Totodată, ghidul cu activităţi şi recomandări realizat în cadrul campaniei a fost diseminat în rândul şcolilor partenere Salvaţi Copiii, pentru a stimula crearea cadrului propice pentru organizarea de astfel de activităţi în cât mai multe şcoli sau comunităţi locale.
„Copiii sunt prioritatea noastră la nivel de comunitate. Susținem îmbunătățirea calității timpului lor liber, a dezvoltării și educației lor şi ne bucurăm că prin această campanie putem ajunge la cât mai mulți copii şi părinţi, oferindu-le resursele de care au nevoie pentru a se reconecta şi a crea momente speciale în timpul petrecut împreună în luna august. Ghidul creat de specialiștii Salvaţi Copiii România este o resursă foarte valoroasă pentru că depășește granița timpului şi a locului. Sunt foarte multe activități care se pot desfăşura şi în mediul online, ceea ce le va permite atât părinților, cât şi copiilor să-şi creeze rutine sănătoase de conectare care să ducă la o stare de bine pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate pe tot parcursul anului, nu doar în perioada concediului” a declarat Bogdan Grigoriu, Operations Manager Pepco România, în comunicatul de presă transmis de Organizația Salvați Copiii.
Harta copiilor rămași singuri acasă
76.170 de copii sunt în grija rudelor sau a unui părinte, în țară, în urma migrației economice a părinților, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială.
Cei mai mulți copii rămași singuri acasă sunt în județele:
- Suceava – 6.518
- Botoșani – 5.025
- Iași – 4.855
- Neamț – 4.019
- Bacău – 3.809
- Prahova – 3.196
- Galați – 3.067
- Vaslui – 2.919
- Constanța – 2.765
- Maramureș – 2.064
Servicii destinate protecției copiilor cu părinții plecați în străinătate
Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010. Peste 12.500 de copii şi 8.200 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă.
Peste 127.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă şi la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării, a transmis Organizația Salvați Copiii, într-un comunicat de presă.
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Prima Paginao zi agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii



