Connect with us

Stiri Brasov

Festivalul de Dramaturgie Contemporană aduce trupe din 5 ţări, pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu“. Vezi PROGRAMUL COMPLET

Published

on

Ediţia din acest am a FEstivalului de Dramaturgie Contemporană va fi una internaţională, aducând în faţa publicului braşovean companii de teatru din cinci ţări: România, Republica Moldova, Franţa, Marea Britanie şi Ungaria. Festivalul va avea loc în periada 10 – 19 noiembrie.

„Vom avea la Braşov nume mari- actori, regizori, scenarişti, autori şi critici de teatru. Juriul va fi şi el unul de excepţie, în care am încercat să aducem diversitate dar şi oameni care au legătură cu Braşovul şi sunt în acelaşi timp implicaţi şi în învăţământul teatral. Cei trei membri ai juriului vor fi Mircea Rusu, Alexa Visarion şi Doina Modola. La aceasta ediţie, ne axăm pe dezvoltarea multiculturală a teatrului braşovean şi sperăm la deschiderea pe care ne-o oferă cunoaşterea stilurilor de joc şi a expresiilor scenice moderne care se dezvoltă acum în spaţiul comunitar european. Ţinta acestei ediţii a festivalului este o unitate  în diversitate cultural-teatrală, pentru beneficiul comunităţii braşovene şi dedicată publicului său fidel“, a anunţat directorul Teatrului „Sică Alexandrescu“, Dan Cogălniceanu. 

Publicul braşovean va avea parte de o deschidere specială a festivalului, în care Teatrul Mic din Bucureşti va veni cu piesa „Karamazovii“, o producţie cel puţin spectaculoasă, având în vedere că doar pentru decoruri s-au investit 50.000 de euro. „Montarea decorurilor şi pregătirea scenei va dura două zile, acesta fiind, de altfel, şi unul dintre motivele pentru care piesa va fi în deschiderea festivalului“, a spus Dan Cogălniceanu. 

Programul complet al festivalului:

11.11.2017 – Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ – Chişinău – „În ochii tăi ifermecători“
12.11.2017 – Teatrul Griviţa 53 – Bucueşti – „Crăciun la Palat“
13.11.2017 – Teatrul Evreiesc de Stat – Bucureşti – „Băiatul din Brooklin“
14.11.2017 – Atelier Theater Studio – Marea Britanie – „What shall we do with the cello?“
15.11.2017 – Csokonai Szinhaz – Debrecen (Ungaria) – „Az ajto“
16.11.2017 – Teatrul „Sică Alexandrescu“ – Braşov – „prins în plasă“
17.11.2017 – Teatrul Odeon – Bucureşti – „Trei generaţii“
18.11.2017 – Célestins Théâtre de Lyon (Franţa) – „Tableau d’une exécution“
19.11.2017 – Teatrul Metropolis – Bucureşti – „Domnul Ibrahim şi florile din Coran“

Reprezentaţia Teatrului Metropolis, din ultima zi a festivalului va fi în afara concursului. Aceasta este piesa care a câştigat anul trecut marele premiu al Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, avându-l în prim-plan pe actorul cu origini brașovene Marian Râlea. 

 

Continue Reading
2 Comments

2 Comments

  1. Daniela Ionescu

    27/10/2017 at 19:30

    Noi suntem in 27.10, cum” vor fi” din 11.10??????? Chiar nimeni nu-si mai face treaba?Nu verificam, nu corectam?

    • Daniel

      27/10/2017 at 20:16

      Imi cer scuze pentru greseala. Evident, este luna a noiembrie (a 11-a). Multumesc pentru corectare! 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Prima Pagina

FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua

Published

on

Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.

Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.

Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.

La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.

Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .

Continue Reading

Trending