Prima Pagina
Filarmonica Brașov, sold-out în decembrie! Ce concerte sunt pregătite pentru ianuarie 2026
Lunile decembrie și ianuarie aduc la Filarmonica Brașov o succesiune de concerte care confirmă, încă o dată, locul special pe care muzica îl are în viața culturală a orașului. Toate concertele simfonice din luna decembrie sunt deja sold out, un semn clar al interesului tot mai mare al publicului pentru evenimentele Filarmonicii.
Publicul poate asista la repetiția cu public pentru „Spărgătorul de nuci”. Spectacolele sunt sold-out
În 10 și 11 decembrie, Orchestra Filarmonicii Brașov interpretează una dintre cele mai îndrăgite povești de Crăciun, „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, într-o versiune de concert, sub bagheta dirijorului Vlad Conta, cu participarea Corului de copii „Cristale”, pregătit de prof. Mihaela Mureșan. Deși ambele seri sunt deja epuizate, publicul are ocazia de a asista la repetiția cu public de miercuri, de la ora 10:00, o experiență aparte, care dezvăluie culisele unui concert simfonic și modul în care prinde viață partitura.


Filarmonica susține „Oratoriul de Crăciun” la Biserica Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Paul”
Săptămâna următoare, miercuri 17 și joi 18 decembrie, de la ora 20:00, muzica lui J.S. Bach va răsuna în Biserica Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Paul”, în cadrul concertului extraordinar „Oratoriul de Crăciun”. Orchestra Filarmonicii Brașov, Corul „Bach” al Bisericii Negre și Corul „Vox Humana” din Sfântu Gheorghe, alături de soliștii Renáta Gebe-Fügi, Adriana Feșteu, Nicolae Simonov și Mark Kincses, sub conducerea dirijorului Steffen Schlandt, vor interpreta Cantatele 1, 4 și 6 din „Oratoriul de Crăciun”, o adevărată celebrare a Nașterii Domnului prin una dintre capodoperele muzicii sacre baroce. Pe lângă acestea, luna decembrie include și concerte dedicate copiilor, mereu foarte bine primite, care aduc muzica mai aproape de cei mai tineri ascultători.
Interesul major pentru concertele de final de an se prelungește firesc și în luna ianuarie. Biletele pentru concertele din ianuarie se pot cumpăra începând cu 1 ianuarie, însă ele pot fi rezervate încă de pe acum la casieria Filarmonicii Brașov. Pe 8 și 9 ianuarie, de la ora 19:00, publicul este invitat la tradiționalele Concerte de Anul Nou: Strauss Festive Gala, seri festive, pline de valsuri vieneze, polci și pagini îndrăgite, care deschid noul an într-o atmosferă de eleganță și bună dispoziție.
Claudiu Bleonț, invitatul Filarmonicii Brașov de Ziua Culturii Naționale
Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Filarmonica propune concertul „Patrimoniu în armonie”, cu Orchestra Filarmonicii Brașov și invitatul special Claudiu Bleonț, un dialog între muzică și cuvânt, între tradiție și interpretare contemporană.
Urmează apoi, pe 22 ianuarie, un concert simfonic sub bagheta dirijorului Andrej Vesel, cu Paul Ionescu solist la pian, într-un program ce cuprinde A. Dvořák – „The Water Goblin” și „The Noon Witch”, C. Franck – „Variațiunile simfonice” și J. Williams – „Harry Potter and the Sorcerer’s Stone”, o întâlnire între romantism, folclor fantastic și universul cinematografic modern.
Pe 23 ianuarie, Sala Mare va găzdui „Taraful de oraș”, cu Miruna Ionescu (actriță), Valentin Albesteanu (vioară) și invitatul de onoare Florin Ionescu-Galați la vioară, acompaniați de taraful de oraș – un eveniment ce aduce pe scenă farmecul muzicii de oraș, între tradiție și spectacol. Luna ianuarie se încheie pe 29, cu un concert simfonic intitulat „Moarte și transfigurație”, susținut de Orchestra Filarmonicii Brașov, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, avându-l ca solist pe Laurențiu Sima la tubă. Programul include Uvertura operei „Parsifal” de R. Wagner, Concertul pentru tubă în fa minor de R. Vaughan Williams și „Tod und Verklärung” („Moarte și transfigurație”) de R. Strauss propune o seară dedicată marilor teme existențiale, transfigurate prin muzică.
Astfel, între magia Crăciunului, emoția colindelor simfonice, bucuria galelor de Anul Nou și profunzimea programelor din ianuarie, Filarmonica Brașov își confirmă rolul de veritabil reper cultural al orașului, oferind publicului un început de iarnă și de an nou trăit în sunet de orchestră.
Fapt divers
Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată
Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.
„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.
Cățeii au boli grave
Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.
În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.
În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Prima Pagina
FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.



Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.



Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.




La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.






„Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Prima Paginao zi agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii



