Investitii
FOTO. Skatepark-ul de la pasajul Fartec, aproape de deschidere. Lucrările au ajuns la final, urmează recepția
Skatepark-ul amenajat sub pasajul Fartec, anunțat drept unul dintre cele mai complexe spații dedicate sporturilor urbane din România, se apropie de momentul deschiderii. Primăria Brașov urmează să finalizeze în următoarele zile verificările necesare pentru semnarea procesului-verbal de recepție, ultimul pas înainte ca skaterii, bicicliștii și pasionații de trotinete să poată utiliza noul spațiu.
Un proiect complicat, cu multe blocaje administrative
Proiectul a întâmpinat, în ultimii ani, mai multe blocaje administrative, de la probleme privind situația juridică a unor terenuri până la lipsa unor elemente de siguranță din documentațiile inițiale.



În acest context, primarul Brașovului, George Scripcaru, a făcut o vizită pe șantier declarând că a vrut să se asigure că toate lucrările prevăzute în proiectul actualizat au fost executate corect. Edilul a precizat că aceste aspecte au dus, de altfel, la reluarea unor proceduri și la prelungirea termenelor, însă a argumentat că deschiderea nu putea fi făcută până la clarificarea tuturor avizelor și autorizațiilor:
„Nu poți da în folosință un obiectiv dacă nu ai toate actele și autorizațiile în regulă din toate punctele de vedere, legal și procedural. E important ca atunci când pornim o lucrare, totul să fie perfect. De aceea am prelungit termenul: am realizat că existau probleme și am vrut să fie totul pus la punct. Trebuie spus și că municipiul a greșit la momentul emiterii autorizației inițiale, care nu fusese întocmită și eliberată corect. Așa că, în loc să continuăm pe o direcție greșită, am spus „stop”, am refăcut lucrurile cum trebuie și, chiar dacă acest lucru a dus la prelungirea termenului, a fost varianta corectă. Nu sunt adeptul penalităților și sancțiunilor; sunt mai preocupat ca lucrurile să fie în regulă, atât pentru autoritate, cât și pentru prestator. Vreau ca, atunci când ne întâlnim pe stradă, să ne salutăm cu respect, nu să ne ferim unii de alții”, a spus Scripcaru, care a subliniat că municipalitatea a refăcut o parte din documentația inițială după constatarea unor erori.
După încheierea verificărilor tehnice și administrative, skateparkul va fi deschis publicului, indiferent de nivelul de experiență. Proiectul a fost realizat de o asociere de firme specializate în amenajări sportive și lucrări de infrastructură, formată din S.C. Sport Play Systems SRL– lider, S.C. Electra Instal SRL, S.C. Ro-Verde Landscape SRL și S.C. Buildingplan.ro SRL.
Descrierea Skateparkului de la Fartec
Autoritățile estimează că spațiul va deveni un punct de atracție pentru tinerii pasionați de sporturi urbane, oferind o alternativă amenajată profesionist pentru practicarea acestora. Proiectul are mai multe elemente, după cum urmează:
- Pump Track
Sub capătul de sud al pasajelor ce continuă Bulevardul Griviței se propune amenajarea unui parc sportiv de tip Pump Track, pe o suprafață de aproximativ 2.500 de m.p. Acest traseu reprezintă un model de circuit des întâlnit printre practicanții sporturilor urbane, caracterizat de o serie de denivelări la nivelul suprafeței orizontale.
La nivel de dotări, se propune construirea unor gradene, cu scopul de a oferi o imagine de la înălțime asupra circuitului, alei pietonale, grup sanitar cu autocurățare și cișmea. Spațiul va fi dotat cu un sistem integrat de supraveghere video și conexiune wi-fi la internet. Printre dotări se vor afla parcări de biciclete, un dulap de reparații/service și un panou care să ofere instrucțiuni de utilizare a zonelor sportive.



- Jump Park
Sub capătul de nord al pasajelor ce continuă Bulevardul Griviței se propune amenajarea unui parc sportiv de tip Jump Park,pe o suprafață de aproximativ 5.000 de mp. Acest parc este compus din două elemente cu grade diferite de dificultate și caracteristici distincte, pe de o parte un circuit continuu de planuri înclinate, pe de altă parte un element de sărituri.
Și acest parc va avea aceleași dotări ca zona de Pump Track, la care se adaugă o fântână arteziană, amenajată la nivelul solului.
- Street Park
Sub capătul de vest al pasajului Independenței se propune amenajarea unui parc sportiv de tip Street Park, pe o suprafață de aproximativ 2.700 de mp. Acest parc este realizat în lungul pasajului, pe o lungime de aproape 80 metri liniari, și oferă o multitudine de elemente specifice zonelor urbane: scări, platforme cu rampe și țevi, pe care le găsim în mod curent și în oraș.
Și aici s-a amplasat o tribună, cu dublă orientare (atât spre parcul sportiv, cât si spre cealaltă parte), sub forma unei zone verzi generoase care în viitor poate fi dezvoltată cu funcție comunitară. Tribuna poate fi folosită atât în contextul unor viitoare competiții sportive, cât și în situații curente (de zi cu zi) pentru aparținători sau curioși.
Dotările prevăzute sunt aceleași ca în cazul celorlalte două parcuri.
Pe timp de noapte, întregul circuit sportiv va fi iluminat, pentru a putea extinde perioada de utilizare în condiții de maximă siguranță, fiind prevăzut cu un sistem cu 496 de corpuri de iluminat tip LED.
De asemenea, spațiul va fi dotat cu un sistem integrat de supraveghere video și conexiune wi-fi la internet.
Investitii
Muncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna
Reabilitarea DJ 102I Valea Doftanei – Brădet merge mai departe. Deși oficial nu a început sezonul construcțiilor, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anunțat că imediat ce condițiile meteorologice au fost prielnice, antreprenorul a trimis echipele pe șantier.
Acesta a precizat că în prezent, lucrările la structura rutieră se concentrează pe partea de consolidare cu ziduri de sprijin și piloți forați. De asemenea, se lucrează la refacerea podețelor de pe traseul drumului interjudețean care pe teritoriul administrativ al județului Brașov are o lungime de 12,43 km.

„Ținem în permanență legătura cu Compania Națională de Investiții, cu firma Construcții Erbașu SA, cu ocoalele silvice și cu autoritățile locale, astfel încât să rezolvăm orice potențială problemă din sfera noastră de competențe și să ne asigurăm că lucrările avansează cât mai bine”, a declarat Veștea.
Valoarea totală actualizată a investiției care va transforma un drum forestier și de pământ într-o șosea modernă, capabilă să preia o parte din fluxul turistic uriaș dintre județele Prahova și Brașov este de 431.496.876,97 lei. Amplasamentul a fost predat către constructor în vara anului trecut, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de trei luni.
Investitii
FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.
Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.
„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.
Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.
Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.
Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare
Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.
„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.
Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.
„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.
Investitii
Fundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
După ce s-a retras din proiectul de reabilitare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, având în vedere că administrația județeană brașoveană a promis o investiție mult mai amplă, Fundația Metropolis a anunțat că va aloca banii pentru un alt proiect în județul Brașov. După aproape 10 zile de la anunțul făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, nu a fost anunțată nicio investiție în infrastructura sanitară brașoveană finanțată din cei 560.000 de euro, strânși din donații.
Pentru a stabili investiția care ar urma să beneficieze de finanțare din banii strânși de fundație, președintele acesteia, Codin Maticiuc, a declarat în 3 februarie că va avea discuții cu donatorii, dar și cu managerii de spitale.
„Încă nu avem cereri. Am anunțat în Brașov, am dat sfoară în țară. Presa a preluat acest apel, donatorii au anunțat peste tot că suntem cu jumătate de milion (de euro – n.red.), minim, pregătiți și ne putem duce către un milion de euro. Încă nu au apărut pretendenți. Manageri de spitale nu și-au exprimat intenția să atragă acești bani către spitalul lor”, a transmis Maticiuc pe rețelele de socializare.
Există și o excepție: managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov
Pe lista managerilor care nu și-au exprimat intenția de a atrage banii din donațiile Fundației Metropolis nu se regăsește cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, acesta afirmând chiar în 3 februarie că vrea să mențină deschisă comunicarea cu Fundația Metropolis.
„Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a sunat după întâlnirea noastră (din 3 februarie, în fața clădirii în care funcționează secția de Oncologie – n.red). Mi-a spus că mai are și alte secții care necesită investiții. Rămânem în discuții cu Spitalul Județean, dar aștept și alte spitale. Haideți să vedem ce spun și alți manageri. Brașovul chiar nu are nevoie de jumătate de milion de euro în sistemul sanitar?”, a mai spus Maticiuc.
Pe termen lung: Consolidare și modernizare
Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu (în care funcționează secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov) anunțat de Consiliul Județean Brașov prevede lucrări de consolidare și modernizare a imobilului. Valoarea investiției este estimată la 62 milioane de lei, iar pentru finanțarea lucrărilor, administrația județeană brașoveană a anunțat că va solicita bani europeni.
Pe termen scurt: Renovare făcută de angajații spitalului
Însă, până la obținerea finanțării europene, obținerea avizelor și acordurilor, organizarea licitațiilor și realizarea lucrărilor, la secția de Oncologie se vor face lucrări minore, cu ajutorul angajaților spitalului. Astfel, conducerea unității a anunțat că a început renovarea a două saloane și a două grupuri sanitare, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 – 6 săptămâni.
Unii medici – pesimiști, președintele Metropolis – optimist
Retragerea Fundației Metropolis din proiectul de reabilitare a Oncologiei și promisiunea Consiliului Județean Brașov că la imobil se vor realiza ample lucrări de consolidare și modernizare nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre medici. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș, medic şef secție clinică Oncologie medicală, și-a dat demisia „ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
În schimb, Codin Maticiuc este mult mai optimist.
„Doctorii și-au pierdut răbdarea, doctorii și-au pierdut speranța că această secție va mai fi renovată. Eu nu. Încă am încredere în Consiliul Județean Brașov”.
La etajul în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.
Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.
-
Investitii3 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii3 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Prima Paginao zi agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Cotidian6 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov5 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii



