Fapt divers
FOTO. Un turist iritat a pus pe jar două echipe salvamont. Cerea ajutor, dar se certa prin telefon cu salvatorii
Salvatorii montani din Bran și cei ai Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Brașov au fost puși pe jar în 26 decembrie de un turist nervos, care a cerut ajutor. Astfel, conform informațiilor transmise de reprezentanții Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, la ora 16.27, în urma unui apel primit prin 112 „am fost informați despre existența unui bărbat epuizat fizic care a plecat de la Vf. Omu, s-a rătăcit și are nevoie de ajutor. Conform datelor GPS primite de la operatorul 112 persoana respectivă se afla undeva între Vârful Scara și Hornul Mare Mălăiești. Dispecerul din cadrul SPJ Salvamont Brașov a alertat imediat formația Salvamont Bran, iar nouă salvatori montani s-au pregătit pentru a recupera apelantul”.

Ulterior, a urmat un lung șir de convorbiri telefonice cu turistul.
„În momentul în care a fost apelat de coordonatorul Salvamont Bran, victima a devenit recalcitrantă și a refuzat colaborarea cu echipa de intervenție. Salvatorii montani au încercat de mai multe ori să îl contacteze în mod direct și prin dispeceratul 112, dar apelantul nu răspundea la telefon sau răspundea, acuza salvatorii că sunt plătiți din bani publici după care le închidea telefonul. Salvatorii montani au sunat și la stația meteo de la Vf. Omu, iar personalul angajat le-a comunicat că în jurul orei 15.00 a intrat un om pe hol, care a început să țipe, dar care ulterior a părăsit stația meteo și a plecat”.
Cu toate acestea, salvatorii montani ai Salvamont Bran au plecat spre locul indicat de coordonatele GPS, iar la Brașov s-a mobilizat încă o echipă de sprijin formată din șase salvatori montani din cadrul SPJ Salvamont Brașov pentru sprijinirea colegilor de la Bran în cazul în care situația o cerea.

„În timpul acțiunii de căutare, victima a fost apelată de mai multe ori, dar a avut același comportament ostil și nu a dorit să ofere informații despre locația în care se află susținând în continuare că doar dorește să fie salvat”, au mai spus reprezentanții SPJ Salvamont Brașov.

În jurul orei 20.30, salvatorii montani din cadrul Salvamont Bran au identificat pe traseul turistic urme de încălțăminte, dar din păcate nu au reușit să identifice nicio persoană.
„În jurul orei 21.38 apelantul a răspuns la telefon și ne-a informat că este bine și nu mai are nevoie de ajutor”, au încheiat salvatorii montani brașoveni.
Fapt divers
Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov
Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.
În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.
Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.
Fapt divers
Trafic blocat pe DN1, între Sibiu și Brașov. Incendiu puternic la o vulcanizare, fum dens și RO-Alert în zonă
Șoferii care circulă vineri pe DN1, între Sibiu și Brașov, trebuie să își regândească traseul. Traficul rutier este oprit temporar în zona localității Veștem, la intersecția DN1 cu DN7, din cauza unui incendiu puternic izbucnit la o vulcanizare situată în apropierea drumului național.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, flăcările au cuprins o construcție de aproximativ 200 de metri pătrați, unde funcționa operatorul economic, iar incendiul s-a extins rapid și în curte, la mai multe cauciucuri depozitate în exterior. În plus, focul a ajuns și la vegetația uscată din apropiere, ceea ce a amplificat degajările de fum.
Fum dens, mesaj RO-Alert transmis populației
Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă. Martorii vorbesc despre un nor gros, vizibil de la distanță, inclusiv de pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din centrul țării.
La fața locului intervin trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD, iar forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială, în încercarea de a localiza și lichida incendiul cât mai rapid. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Circulație oprită temporar
Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că traficul este oprit temporar în zona afectată, măsură luată pentru siguranța participanților la trafic și pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.
Reluarea circulației este estimată după ora 15.20, însă șoferii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să ia în calcul rute alternative.
Cotidian
Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container
Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.
Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.
Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.
De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri





