Connect with us

Investitii

FOTO&VIDEO. Din iunie, Depozitul Ecologic de Deşeuri de la Braşov va arde într-o instalaţie modernă gazul produs de gunoiul produs în celulele închise

Published

on

70% din lucrările de închidere a celulelor 1 şi 2 de la Depozitul ecologic de deşeuri al Braşovului au fost finalizate, iar pînă în iunie întreg proiectul, care include şi o staţie de ardere a biogazului colectate din acestea va fi gata. Potrivit primarului George Scripcaru, care ieri a făcut o vizită în terne alături de viceprimarul Laszlo Barabas, „lucrările se încadrează în graficul stabilit, şi chiar dacă există o uşoară întârzere, cauzată de condiţiile meteo de acum două săptămâni, când a  nins, aceasta va fi recuperată în acest weekend”.

„Important este ca în următoarele luni să se finalizeze şi montarea echipamentelor necesare arderii biogazului. Sunt echipamente aduse din alte ţări, Marea Britanie, Cehia, Slovenia, şi depinde foarte mult de cum vor evolua lucrurile, în această situaţie de pandemie şi de impunere a unor restricţii. Deocamdată, ei sunt în grafic, astfel că până la sfârşitul lunii iunie, lucrările pot fi finalizate. Dacă reuşim acest lucru, putem spune că o problemă existentă la nivelul municipiului Braşov a fost rezolvată”, a declarat primarul George Scripcaru.

Până în acest moment s-au executat peste 70% din lucrări, cea mai mare parte constând în lucrări de profilare a celor două celule, impermeabilizare şi acoperirea lor cu pământ vegetal, instalarea sistemelor de preluare şi transport al biogazului. Urmează etapa de montare a centralei de ardere a biogazului şi de finalizare a înierbării celor două celule. Termenul de finalizare al acestor lucrări, pe care constructorul şi l-a asumat, este sfârşitul lunii iunie 2020.

„În momentul de faţă suntem  în etapa în care întindem stratul de pământ de recultivare , de 85 de cm, peste suprafaţa impermeabilizată. Acesta este penultimul strat de pământ, mai urmează un strat de pământ vegetal de 15 centimetri şi înierbarea, astfel încât, depozitul să arate la final ca o oază de verdeaţă. Au fost montare capetele de puţ la reţeaua de captare şi tratare a biogazului produs  de deşeuri, astfel încât, în acest moment, nu mai este niciun miros. La sfârşitul acestei luni se aşteaptă venirea  echipei din Slovenia care se va ocupa de montarea substaţiilor şi separatoarelor de condens, după care va fi montată centrala propriu-zisă, echipament care trebuie să vină din Marea Britanie“, a spus Bogdan Mitache, şef şantier, din partea constructorului RS Activ.

În următoarele două săptămâni se va finaliza etapa de aşternere a pământului de recultivare pe cele două celule, în grosime de 85 de centimetri, precum şi săpătura pentru conductele de legătură între puţuri şi staţii intermediare şi săpătura pentru conductele care vor duce biogazul până la platforma centrală de ardere. Tot până la finele acestei luni vor fi livrate şi staţiile de reglare intermediare, din acest sistem de preluare, transport şi ardere a biogazului produs de deşeurile din cele două celule închise.

Situație lucrări: 

Lucrări executate:

– Modelarea grosieră, care presupune excavația corpului depozitului și aducerea acestuia la geometria prevazută în normative (realizare berme, drum de acces și taluze), realizată în proporție de 100%;
– Așternerea pământului de regularizare, care reprezintă un strat suport pentru impermeabilizarea celor două celule, realizat în proporție de 100%;
– Impermeabilizarea celor două celule ale depozitului, care presupune așternerea celor 3 straturi de geomembrana (drenare apa, gaz si bentomat), realizat în proporție de 100%;
– Așternerea pământului de recultivare în grosime de 85 cm, asigură protecția geomembranelor și a conductelor de transport al gazului de deșeuri, la acțiunile de îngheț – dezgheț, fiind totodată și un strat suport pentru pământul vegetal, realizat în proporție de 70%;
– Realizarea bermelor prin așternerea și compactarea unui strat de balast și a unui strat de piatră spartă, realizat în proporție de 70%;
– Realizarea drumului de acces prin așternerea și compactarea unui strat de balast și a unui strat de piatră spartă, realizat în proporție de 70%;
– Rigola perimetrală de la baza depozitului, având rolul de preluare și transport a apelor pluviale, realizată în proporție de 100%;
– Podețul DN 600 mm, care asigură traversarea rigolei perimetrale, realizat în proporție de 60%;
– Conducta de evacuare a apelor pluviale de suprafață, colectate de către rigola perimetrală, asigură transportul acestora către emisar printr-o conductă cu diametrul de 1000 mm, realizat în proporție de 60%;
– Gura de vărsare în emisar presupune o amenajare din beton și montarea unei clapete de sens, inclusiv a unui debitmetru, realizat în proporție de 20%;
– Finalizarea puțurilor de captare a gazului de deșeu, pe celula 1, reprezintă montarea ansamblului de cap de puț, cămin și impermeabilizarea acestuia cu un strat de argilă bine compactat, realizat în proporție de 95%, restul de 5% o reprezintă montarea căminelor, care va fi posibilă după finalizarea straturilor de pământ pe berme și taluze;
– Execuția forajelor și puțurilor de captare a gazului de deșeu, pe celula 2, reprezintă realizarea a 15 foraje noi și montarea ansamblului de cap de puț, cămin și impermeabilizarea acestuia cu un strat de argilă bine compactat, realizat în proporție de 95%, restul de 5% o reprezintă montarea căminelor, care va fi posibilă după finalizarea straturilor de pământ pe berme și taluze.
– Conductele de legătură între puțurile realizate și stațiile de reglare de la baza depozitului, asigură transportul gazului captat către stațiile de reglare, de unde prin conductele cu diametrul de 200 mm va fi transportat până la centrala de ardere, realizat în proporție de 70%.

– Stațiile de reglare intermediare,  realizat în proporție de 10%, reprezintă un ansamblu care preia gazul din fiecare puț și-l transferă la conductele de transport către centrala de ardere. Acest ansamblu (6 bucăți) se montează pe câte o dală din beton armat, finalizate la acest moment, se așteaptă sosirea echipamentelor pentru a fi montate;

– Conductele de legătură între stațiile de reglare de la baza depozitului și centrala de ardere, asigură transportul gazului captat de către stațiile de reglare prin conductele cu diametrul de 200 mm până la centrala de ardere, realizat în proporție de 70%;

– Platforma de beton armat pe care va fi amplasată centrala de ardere, realizată în proporție de 100%;
– Drumul perimetral la care s-a excavat, s-au realizat umpluturile de pământ și stratul de balast, rămânând de realizat stratul de piatră spartă, realizat în proporție de 80%;
– Rețeaua electrică exterioară de forță, asigură electricitatea necesară funcționării centralei de ardere, realizată în proporție de 90%;

 

În următoarele două săptămâni 22.04.2020 – 01.05.2020 sunt planificate următoarele activități:

– Finalizare așternere pământ de recultivare 85 cm;
– Finalizare săpătură pentru conductele de legătură între puțuri și stațiile intermediare;
– Finalizare săpătură pentru conductele de legătură între stațiile intermediare și platforma centrală de ardere;
– Finalizare excavație pentru separatoare de condens;
– Finalizare podeț DN 600;
– Săpătură și pozare conductă de evacuare în emisar;
– Livrare stații intermediare de reglare.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului

Published

on

Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.


Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.


„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.


Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.


Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.

Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare

Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.

„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.

Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.

„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.

Continue Reading

Investitii

Fundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații

Published

on

După ce s-a retras din proiectul de reabilitare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, având în vedere că administrația județeană brașoveană a promis o investiție mult mai amplă, Fundația Metropolis a anunțat că va aloca banii pentru un alt proiect în județul Brașov. După aproape 10 zile de la anunțul făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, nu a fost anunțată nicio investiție în infrastructura sanitară brașoveană finanțată din cei 560.000 de euro, strânși din donații.

Pentru a stabili investiția care ar urma să beneficieze de finanțare din banii strânși de fundație, președintele acesteia, Codin Maticiuc, a declarat în 3 februarie că va avea discuții cu donatorii, dar și cu managerii de spitale.

„Încă nu avem cereri. Am anunțat în Brașov, am dat sfoară în țară. Presa a preluat acest apel, donatorii au anunțat peste tot că suntem cu jumătate de milion (de euro – n.red.), minim, pregătiți și ne putem duce către un milion de euro. Încă nu au apărut pretendenți. Manageri de spitale nu și-au exprimat intenția să atragă acești bani către spitalul lor”, a transmis Maticiuc pe rețelele de socializare.

Există și o excepție: managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov

Pe lista managerilor care nu și-au exprimat intenția de a atrage banii din donațiile Fundației Metropolis nu se regăsește cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, acesta afirmând chiar în 3 februarie că vrea să mențină deschisă comunicarea cu Fundația Metropolis.

„Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a sunat după întâlnirea noastră (din 3 februarie, în fața clădirii în care funcționează secția de Oncologie – n.red). Mi-a spus că mai are și alte secții care necesită investiții. Rămânem în discuții cu Spitalul Județean, dar aștept și alte spitale. Haideți să vedem ce spun și alți manageri. Brașovul chiar nu are nevoie de jumătate de milion de euro în sistemul sanitar?”, a mai spus Maticiuc.

Pe termen lung: Consolidare și modernizare

Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu (în care funcționează secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov) anunțat de Consiliul Județean Brașov prevede lucrări de consolidare și modernizare a imobilului. Valoarea investiției este estimată la 62 milioane de lei, iar pentru finanțarea lucrărilor, administrația județeană brașoveană a anunțat că va solicita bani europeni.

Pe termen scurt: Renovare făcută de angajații spitalului

Însă, până la obținerea finanțării europene, obținerea avizelor și acordurilor, organizarea licitațiilor și realizarea lucrărilor, la secția de Oncologie se vor face lucrări minore, cu ajutorul angajaților spitalului. Astfel, conducerea unității a anunțat că a început renovarea a două saloane și a două grupuri sanitare, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 – 6 săptămâni.

Unii medici – pesimiști, președintele Metropolis – optimist

Retragerea Fundației Metropolis din proiectul de reabilitare a Oncologiei și promisiunea Consiliului Județean Brașov că la imobil se vor realiza ample lucrări de consolidare și modernizare nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre medici. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș, medic şef secție clinică Oncologie medicală, și-a dat demisia ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.

În schimb, Codin Maticiuc este mult mai optimist.

„Doctorii și-au pierdut răbdarea, doctorii și-au pierdut speranța că această secție va mai fi renovată. Eu nu. Încă am încredere în Consiliul Județean Brașov”.

La etajul în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.

Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.

Continue Reading

Investitii

FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.

„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.

Mulți, puțini, banii trebuie asigurați

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.

„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.

Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.

„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.

„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.

Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov

Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.

Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).  

De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.

Număr record de țări participante

La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.

Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.

Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:

– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;

– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;

– Biatlon la Cheile Grădiștei;

– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);

– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;

– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;

– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);

– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);

– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei. 

Continue Reading

Trending