Fapt divers
FOTO&VIDEO. Magazin din Braşov, care vindea produse cu cannabis, închis de Protecţia Consumatorului
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov a anunţat că va închide un magazin de pe strada Lungă care induce ideea că ar comercializa produse cu conţinut de cannabis sau alte droguri, precum şi produse în care pot fi disimilate droguri.
„Sunt și produse pe care scrie că ar conține cannabis sau alte substanțe interzise, dar doar după analizele de laborator vom putea afla cu certitudine care este realitatea„, a declarat Sorin Susanu, comisarul şef al CRCP Braşov.
Comisarul-şef al CRCP, Sorin Susanu, împreună cu o echipă de la Braşov au deschis azi la magazinul respectiv, situat pe strada Lungă, pentru mai multe verificări. Susanu spune că magazinul respectiv care s-a deschis de curând, comercializa produse care induceau ideea de droguri.
„În momentul de față verificăm un magazin care s-a deschis ieri și care induce ideea consumului de droguri. Am descoperit deja foarte multe accesorii care facilitează o astfel de activitate. Ținând cont de legislația în vigoare și de toate aspectele, atât de percepție, cât și la nivel psihologic, precum și de tot ceea ce am găsit aici, la vânzare, se va aplica măsura de suspendare a activității, iar produsele neconforme vor fi retrase în vederea distrugerii”, a declarat șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului, Sorin Susanu.
Unele dintre produsele și substanțeleridicate cu ocazia controlului vor fi trimise la laboratoare specializate pentru a fi verificate din punct de vedere al compoziției. Printre altele, au fost ridicate recipiente asemănătoare celor de băuturi răcoritoare sau produselor cosmetice, care erau adaptate în așa fel încât ar putea fi folosite pentru umplerea cu diverse substanțe, altele decât cele menționate pe etichete, spune Susanu.

Fapt divers
Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov
Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.
În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.
Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.
Fapt divers
Trafic blocat pe DN1, între Sibiu și Brașov. Incendiu puternic la o vulcanizare, fum dens și RO-Alert în zonă
Șoferii care circulă vineri pe DN1, între Sibiu și Brașov, trebuie să își regândească traseul. Traficul rutier este oprit temporar în zona localității Veștem, la intersecția DN1 cu DN7, din cauza unui incendiu puternic izbucnit la o vulcanizare situată în apropierea drumului național.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, flăcările au cuprins o construcție de aproximativ 200 de metri pătrați, unde funcționa operatorul economic, iar incendiul s-a extins rapid și în curte, la mai multe cauciucuri depozitate în exterior. În plus, focul a ajuns și la vegetația uscată din apropiere, ceea ce a amplificat degajările de fum.
Fum dens, mesaj RO-Alert transmis populației
Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă. Martorii vorbesc despre un nor gros, vizibil de la distanță, inclusiv de pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din centrul țării.
La fața locului intervin trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD, iar forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială, în încercarea de a localiza și lichida incendiul cât mai rapid. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Circulație oprită temporar
Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că traficul este oprit temporar în zona afectată, măsură luată pentru siguranța participanților la trafic și pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.
Reluarea circulației este estimată după ora 15.20, însă șoferii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să ia în calcul rute alternative.
Cotidian
Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container
Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.
Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.
Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.
De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri





Xulescu
15/07/2020 at 11:25
Atâta manipulare, altceva mai bun de făcut nu aveți? În loc sa umblați pe la terase sa vedeți ce carne expirata mănâncă oamenii în Brașov, veniți aiurea la un magazin inofensiv. Am fost la o terasa ieri și azi mi-au apărut bube pe corp de la carnea și desertul lor… Mergeți la terase după carne expirata, nu după cai verzi pe pereti