Connect with us

Prima Pagina

Gabriel Borodi, noul manager al secției de handbal ACS Transilvania Brașov

Published

on

Clubul ACS Transilvania Brașov anunță venirea lui Gabriel Borodi la conducerea secției de handbal, o personalitate cu rezultate remarcabile atât ca jucător, cât și ca antrenor. Cu o experiență de peste două decenii pe teren și mai bine de zece ani pe banca tehnică, Borodi aduce cu sine o expertiză valoroasă pentru dezvoltarea handbalului brașovean, anunță reprezentanții ACS Transilvania.

„Sunt onorat și bucuros să preiau rolul de manager al secției de handbal a clubului ACS Transilvania Brașov. Îmi propun să construim împreună un mediu organizat și profesionist, în care sportivii și antrenorii să își poată concentra întreaga atenție asupra a ceea ce știu să facă cel mai bine: performanța pe teren. Cred cu tărie în valoarea seriozității și a respectului, în puterea muncii de echipă, a disciplinei și a perseverenței. Îmi doresc să îmi pun amprenta personală în transformarea acestui club într-o adevărată familie sportivă, care să ducă mai departe tradiția și prestigiul Brașovului.

În scurt timp, vom prezenta și un nou proiect sportiv, dedicat continuității generațiilor care încheie ciclul de juniorat – o inițiativă prin care dorim să oferim tinerilor șansa de a-și continua cariera și de a rămâne aproape de handbalul de performanță.

Sunt convins că împreună vom reuși să avem un impact pozitiv asupra comunității locale și îi invit pe toți iubitorii sportului să fie alături de noi, sprijinind handbalul și performanța. Hai Brașov, hai Transilvania!”, a spus Gabriel Borodi.

Palmaresul sportiv al lui Gabriel Borodi

Parcursul său sportiv a început între buturi, ca portar, unde timp de 22 de ani a apărat culorile unor echipe de top. Momentul de vârf al carierei sale de jucător a fost câștigarea medaliei de aur la Campionatul Național de Seniori a României în 2009, cu HCM Constanța.

După încheierea carierei de jucător, Borodi și-a continuat drumul în handbal ca antrenor, obținând rezultate notabile atât în competițiile naționale, cât și pe scena europeană.

La seniori, a antrenat începând cu anul 2019 la Dinamo București, care a reușit să obțină două medalii de aur – în Liga Zimbrilor și în Supercupa României, rezultate la care a contribuit lucrând alături de Constantin Ștefan și Bota Sebastian. Ulterior, a preluat echipa feminină de senioare Gloria Bistrița, unde, alături de Horațiu Pașca și Radu Moldovan, a obținut performanța de a califica echipa între cele mai bune opt formații din competițiile europene organizate de European Handball Federation (EHF). În 2023, și-a continuat cariera la Rapid București, unde a reușit să obțină medalia de argint în Liga Florilor, alături de reputații antrenori Kim Rasmussen și Bo Rutgaard. Iar în 2024 s-a alăturat colectivului tehnic al AHC Potaissa Turda, unde, împreună cu Flaviu Săseac, Horațiu Gal și Ionuț Ștef, a cucerit două medalii de argint, atât în Liga Zimbrilor, cât și în Cupa României la masculin seniori.

Implicarea lui Gabriel Borodi în pregătirea juniorilor este la fel de consistentă. În 2017, a devenit antrenor principal al CNOPJ București (Centrul Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor), unde a coordonat două categorii – cadeți și juniori. Tot în 2017, ca parte a colectivului tehnic al Federației Române de Handbal, a contribuit la calificarea echipei masculine de juniori la Campionatul European din 2018 desfășurat în Croația. În anul următor, 2018, a devenit Antrenor Federal în cadrul Federației Române de Handbal, unde a colaborat direct cu Alexandru Dedu, președintele Federației. În această calitate, a fost implicat în proiectul de amploare „Plan Talent”, program strategic ce împărțea țara în patru regiuni și care, cu sprijinul expertului spaniol Jordi Giralt – timp de șapte ani coordonator al școlii de handbal din cadrul La Masia – Barcelona –, a pus bazele unui sistem coerent de formare pentru tinerii handbaliști și pentru antrenori. Tot în acea perioadă, Borodi a contribuit la dezvoltarea a patru Centre de Excelență în Handbal în România (București, Sighișoara, Timișoara, Bacău), proiect finanțat cu sprijinul Comitetului Olimpic Român, condus de Mihai Covaliu, și al Ministerului Tineretului și Sportului, aflat atunci sub conducerea lui Marius Dunca. Aceste centre au oferit jucătorilor condiții moderne de cazare, masă, echipament, pregătire sportivă și nutriție, ridicând standardele pentru handbalul juvenil românesc.

Membru al grupului Junilor Curcani din Brașov

Dincolo de palmaresul sportiv și managerial, Gabriel Borodi este profund legat de valorile comunității brașovene. Din 2022, s-a alăturat grupului Junilor Curcani din Brașov, parte a Junilor din Șcheii Brașovului Vechi, demonstrând atașamentul față de tradițiile locale și față de credința creștin-ortodoxă, transmite clubul ACS Transilvania.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

Muncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna

Published

on

Reabilitarea DJ 102I Valea Doftanei – Brădet merge mai departe. Deși oficial nu a început sezonul construcțiilor, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anunțat că imediat ce condițiile meteorologice au fost prielnice, antreprenorul a trimis echipele pe șantier.

Acesta a precizat că în prezent, lucrările la structura rutieră se concentrează pe partea de consolidare cu ziduri de sprijin și piloți forați. De asemenea, se lucrează la refacerea podețelor de pe traseul drumului interjudețean care pe teritoriul administrativ al județului Brașov are o lungime de 12,43 km.

„Ținem în permanență legătura cu Compania Națională de Investiții, cu firma Construcții Erbașu SA, cu ocoalele silvice și cu autoritățile locale, astfel încât să rezolvăm orice potențială problemă din sfera noastră de competențe și să ne asigurăm că lucrările avansează cât mai bine”, a declarat Veștea.

Valoarea totală actualizată a investiției care va transforma un drum forestier și de pământ într-o șosea modernă, capabilă să preia o parte din fluxul turistic uriaș dintre județele Prahova și Brașov este de 431.496.876,97 lei. Amplasamentul a fost predat către constructor în vara anului trecut, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de trei luni.

Continue Reading

Fapt divers

A răspuns unei provocări pe rețelele de socializare, a intrat în colimatorul anchetatorilor. Un adolescent s-a ales cu dosar penal după ce a incendiat o mașină și a distrus alta

Published

on

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a anunțat că în 15 februarie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un minor în vârstă de 15 de ani, care a dobândit calitatea de inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.

„Ca urmare a unei provocări primite pe o rețea de socializare, în noaptea de 13.02.2026, în jurul orei 03:05, un minor în vârstă de 15 ani a lovit, cu o cărămidă, luneta, geamul stânga față, precum și parbrizul unui autoturism parcat în mun. Brașov, str. Constantin Lacea nr.3, provocând spargerea lunetei și fisurarea geamului și a parbrizului. În continuare, în aceeaşi noapte, intervalul orar aproximativ 03:14-03:18, minorul s-a deplasat pe Aleea Tiberiu Brediceanu nr.3 unde, tot ca urmare a provocării anterior amintite, a spart cu o piatră luneta unui alt autoturism, apoi a incendiat mașina, distrugând-o în totalitate.   Incendiul astfel produs s-a propagat la un alt autoturism, ce se afla parcat lângă cel dintâi, degradând mai multe elemente ale caroseriei de pe partea dreaptă. În timp ce autoturismele erau mistuite de flăcări, minorul a distribuit în timp real, pe rețelele de socializare, filmări cu mașinile, pentru a dovedi că a îndeplinit provocarea”, au transmis a precizat  Anca Loredana Gheorghiu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Ea a precizat că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, iar apoi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. În urma aprecierii probatoriului, necesității și proporționalității, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 zile.

Actele de urmărire penală au fost realizate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 1 Poliție Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

„Dorim să atragem atenția asupra pericolelor la care pot fi expuși minorii în mediul online și subliniem necesitatea unei supravegheri atente din partea părinților ori altor persoane în grija cărora se află. În plus, recomandăm monitorizarea activităților digitale ale minorilor, pentru a evita interacțiunile cu persoane necunoscute sau potențial periculoase”, a mai spus reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Continue Reading

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Trending