Prima Pagina
GALERIE FOTO. Noua față a Maternității Brașov. Iată cum arată unul dintre cele mai moderne spitale din România
Corpul vechi al Maternității Brașov a fost inaugurat azi, după 3 ani în care a stat în șantier, pentru reabilitare și modernizare. Printr-o investiție de 29,8 de milioane de lei, clădirea a fost reparată la structura de rezistență și recompartimentată.
Încă 5,7 milioane de lei au fost folosite ulterior pentru echiparea acestui corp al Maternității. Autoritățile județene, conducerea spitalului și ministrul Sănătății au apreciat vineri că la acest moment, Brașovul are una dintre cele mai moderne maternități publice din România. „Așa ar trebui să arate normalitatea în spitalele din România“, a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Saloane cu baie proprie și maxim 3
În noul corp al Maternității, pacientele vor avea la dispoziție saloane cu două și trei paturi, cu grupuri sanitare proprii și toate dotările necesare. Sălile de operație au fost și ele modernizate și utilate cu echipamente moderne. S-a realizat o restructurare funcţională şi tehnologică a secţiilor de obstetrică şi neonatologie, care a constat în: corectarea fluxurilor și circuitelor funcționale necesare desfășurării activității secțiilor cu respectarea normelor de igienă spitalicească; aplicarea sistemului de spitalizare rooming-in (mamă – nou născut); reabilitarea instalațiilor de încălzire-ventilație pentru realizarea unui microclimat optim și a unei presurizări corespunzătoare în spațiile ATI; introducerea la nivelul optim a aerului aseptic și fluidelor medicale; reabilitarea instalațiilor electrice și dimensionarea lor în raport cu consumul de energie electrică necesară echipamentelor medicale și de utilități; reabilitarea instalațiilor sanitare, inclusiv a celor aferente aducției de apă sterilă; reabilitarea șarpantei și a învelitorii clădirii; construcția unui ascensor.

Echipamente și dotări de peste 5 milioane de lei la Maternitate
Anul trecut, CJ Brașov a alocat Maternității un buget de 5.767.200 lei, din care 5.414.842 lei au reprezentat fonduri pentru dotarea cu aparatură a clădirii modernizate. Printre cele mai importante achiziții realizate cu acești bani se numără: 12 paturi de terapie cu acționare electrică, bare laterale și tăblii detașabile, 7 paturi cu acționare mecanică și bare laterale, 22 paturi cu acționare electrică, 49 de paturi cu acționare mecanică, 6 monitoare pentru funcțiile vitale, 3 mese de operație cu funcții multiple, 4 cardiotocografe, o masă pentru autopsie, 7 mese radiante, 3 aparate de anestezie cu monitoare pentru funcțiile vitale, două sisteme de încălzire fluide, un microtom manual și rotativ cu cool cut, 4 saltele încălzite, două mese ginecologice, un laparoscop ginecologic, un punct trafo 2×630 KWA în anvelopă de beton/metal, 10 incubatoare de înaltă performanță, o stație centrală de monitorizare TI NN și 4 cardiotocografe pentru monitorizarea parametrilor.

„Față de vechea clădire, după modernizări putem spune că nu mai este acea sală de nașteri în care fiecare paciență era despărțită de celaltă printr-un paravan. Sala de nașteri este acum un conglomerat de nouă rezerve în care fiecare pacientă își desfășoară travaliul individualizat, cu cadrul medical lângă ea și va avea bebelușul lângă. Deci, în felul acesta asigurăm un circuit aseptic, septic și securizăm actul medical. De asemenea, am introdus echipamentul de unică folosință la naștere, care este un act chirurgical. În felul acesta dorim ca pacientele noastre să nu ne reproșeze prea multe lucruri“, a declarat managerul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „A. I Sbârcea“ Brașov, dr. Valeria Badea.

Ce secții vor funcționa corpul reabilitat
Subsolul: vestiare, magazie, bucătărie, garderoba paciente, ateliere tehnice.
Parter: Farmacie, Radiologie, Imagistica Medicală, Anatomia Patologică, Cabinet Manager, Biroul de Statistică și Registratura Medicală, Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, sala operatorie pentru mici intervenții ginecologice, histeroscopii, rezecție endometru, precum și compartimente administrative (Director Financiar Contabil, RUNOS, ACAI, Juridic, SMC, Tehnic).
Etaj I: Bloc Nașteri, care este format din 9 săli de naștere individuale, dotate cu o masă ginecologică (expulzie și lăuzie imediată); Blocul Operator obstetrică, T1 obstetrică și T1 Neonatală.
Etajul II: Lăuzie fiziologică și patologică, Stația centrală de sterilizare; Laboratorul clinic de analize medicale; Secția Neonatologie I.
Etajul III: Lăuzie fiziologică și patologică; Stația centrală de sterilizare; Laboratorul clinic de analize medicale; Secția Neonatologie I.
La Maternitarea Brașov au loc anual aproximativ 4.200 de nașteri, potrivit datelor oferite de managerul Valeria Badea. Mămicile care vin la acest spital sunt atât din județul Brașov, cât și din județele limitrove, Harghita, Covasna și Prahova.
Prima Pagina
Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
După anunțul Fundației Metropolis privind retragerea din proiectul de reabilitare și modernizare a etajului I al staționarului Mârzescu B, acolo unde funcționează Secția clinică de Oncologie medicală, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a decis să continue lucrările prin forțe proprii.
Hotărârea a fost luată în cadrul Comitetului Director, iar intervențiile vor fi realizate în principal cu implicarea angajaților spitalului, a anunțat conducerea, într-un comunicat de presă publicat azi, ca urmare a întrebărilor venite în ultimele zile din partea presei.
Renovare „pe module”, în etape
La începutul acestei săptămâni, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, împreună cu șefa Serviciului Tehnic, și alături de reprezentanții secției Oncologie – medicul șef, asistentul șef și personalul implicat – modalitatea concretă de organizare a lucrărilor. Astfel, s-a decis ca renovarea să fie realizată etapizat, pe module, a transmis managerul SCJU, dr. Dan Grigorescu, prin intermediul Biroului de presă.
Prima etapă vizează modernizarea a două saloane și a două grupuri sanitare, dintre care unul destinat persoanelor cu dizabilități. Intervențiile, care seamănă mai degrabă a niște „cârpeli”, față de lucrările de care Secția de Oncologie ar avea nevoie, includ refacerea instalațiilor, asigurarea dotărilor necesare, schimbarea pardoselii și înlocuirea tâmplăriei din lemn cu una conformă standardelor de acreditare și legislației în vigoare.
Lucrările au fost deja demarate, iar reprezentanții spitalului estimează că primul modul va fi finalizat în aproximativ 4-6 săptămâni, a anunțat SCJU.
Mesaj clar din partea conducerii
Deși în ultim perioadă au exista mai multe voci care au arătat spre situația precară în care se află secția de Oncologie, conducerea SCJUBv subliniază că demersul nu are legătură cu vreo acțiune de control, ci reprezintă o inițiativă menită să îmbunătățească condițiile oferite pacienților oncologici.
De altfel, în contextul retragerii partenerului inițial din proiect, spitalul a ținut să precizeze că lucrările de modernizare nu sunt abandonate, ci continuate din resurse proprii, într-un ritm adaptat posibilităților interne.
Reamintim că la începutul acestei luni, Codin Maticiuc a anunțat că Fundația Metropolis, pe care o reprezintă, renunță la proiectul pe care și-l propusese inițial, de a reabilita Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, situată în staționarul Mârzescu. Anunțul a fost făcut marți, 3 februarie, chiar în fața clădirii care urma să intre în renovare, de către Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis, care a explicat că decizia vine în contextul în care Consiliul Județean Brașov – structură de care aparține întreg SCJU – urmează să deruleze lucrări ample de reabilitare a imobilului, investiția publică fiind estimată la peste 60 de milioane de lei.
Prima Pagina
Tragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
Echipa de liga 2 feminin de la Kids Tâmpa va avea parte de un parcurs spectaculos în grupele Cupei României, urmând să întâlnească adevărate forțe ale fotbalului românesc. Fetele pregătite de Bogdan Gordaș și Emilian Astroi vor întâlni campioana en titre Farul Constanța, și alte două echipe foarte bune, Poli Timișoara și Poli Iași.
Bogdan Gordaș, antrenor principal Kids Tâmpa, Liga 2 feminin:
„Tragerea la sorți ne-a adus adversari puternici în Cupa României. Cu toate acestea suntem bucuroși să fim între primele 16 echipe din țară și de asemenea, că vom avea parte de meciuri tari. Fetele au muncit mult de-a lungul anilor și cu această participare în grupele Cupei României putem spune că a venit momentul în care avem ocazia să jucăm la un alt nivel. Farul Constanța este campioana României în ultimii doi ani în Liga 1, Poli Timișoara a terminat pe locul 1 în Liga 2 sezonul trecut și acum este în play-off-ul Ligii 1, iar Poli Iași se află în prima parte a clasamentului din Liga 2. Cu toate acestea, vedem partea bună a lucrurilor, și anume că vom avea ocazia să jucăm împotriva unor echipe experimentate, iar acest lucru le prinde bine fetelor, pentru că vor lua contact cu un nivel superior, la care îmi doresc să ajungem și noi în anii următori. Cu siguranță vom face tot ce ține de noi pentru a avea prestații cât mai bune.”
Pentru Kids Tâmpa, această calificare între primele 16 echipe din țară reprezintă nu doar o performanță, ci și confirmarea unui proiect care a crescut frumos an de an.
Investitii
Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.
După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.
Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice
De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.
Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.
Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.
Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol
Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.
Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.
Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.
-
Cotidian2 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian2 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov22 de ore agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Secretarul general al PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Stiri Brasov2 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Prima Pagina17 ore agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Prima Pagina23 de ore agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitii23 de ore agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Sănătate18 ore agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
