Cotidian
Îmbunătățirea aspectului dinților cu ajutorul fațetelor dentare: 4 aspecte de luat în considerare
Printre multele tratamente estetice la care putem apela pentru a avea un zâmbet frumos și dinți mai albi se numără și fațetele dentare. Acestea reprezintă una dintre cele mai accesibile, mai ușor de realizat și de întreținut lucrare protetică și oferă beneficii pe termen lung, dacă avem grijă de dinții noștri așa cum trebuie. Descoperă mai jos patru aspecte de luat în considerare dacă te gândești să-ți îmbunătățești zâmbetul cu ajutorul fațetelor dentare.
Ce sunt fațetele dentare
Fațetele dentare reprezintă o procedură estetică destul de populară în stomatologie, care implică aplicarea unor foițe subțiri de ceramică sau rășină compozită pe suprafața dintelui. Ele pot îmbunătăți aspectul dinților, corectând probleme precum decolorarea, petele sau forma neregulată.
Fațetele dentare pot fi utilizate pentru a rezolva probleme dentare estetice minore, precum petele, fisurile sau spațiile mici dintre dinți. Ele pot fi, de asemenea, folosite pentru cazuri mai severe, cum ar fi dinții nealiniați sau suprapuși. Dacă vrei să faci un tratament cu fatete dentare in Brasov, sigur vei găsi o clinică accesibilă, cu medici foarte bine pregătiți în acest sens.
În ce constă procesul de aplicare a fațetelor dentare
În prima etapă, un dentist in Brasov va evalua starea danturii, pentru a pune la punct un plan de tratament personalizat. Evaluarea poate include fotografierea dinților și luarea de amprente, pentru a crea fațete personalizate. O a doua etapă implică îndepărtarea unei mici cantități de smalț, pentru a face loc fațetelor. Procedura poate fi realizată sub anestezie locală, pentru a reduce disconfortul ce ar putea apărea.
Odată ce zona de contact a fost pregătită, fațetele sunt plasate pe suprafața dintelui, cu ajutorul unui adeziv special. Acestea sunt apoi finisate pentru a se potrivi perfect cu restul dinților și pentru a asigura un aspect natural.
Care este durata de viață a fațetelor dentare
Durata de viață a fațetelor dentare poate fi cuprinsă între 5 și 10 ani sau chiar mai mult, în funcție de modul în care sunt îngrijite și de cât de bine se simte pacientul cu ele. Este important să se mențină o igienă orală adecvată, să se evite obiceiurile dăunătoare, cum ar fi mușcatul unghiilor sau mestecatul gumei tari, printre altele. Totodată, pacienții ar trebui să limiteze consumul de alimente și băuturi care pot decolora sau colora dinții.
Care sunt avantajele tratamentelor cu fațete dentare
Nu este nevoie decât de două vizite la medicul stomatolog pentru ca tratamentul cu fațete dentare să fie realizat și finalizat. Aplicarea de fațete dentare este o procedură minim invazivă. Aceasta înseamnă că dintele natural peste care este aplicată o fațetă nu va fi modificat structural în niciun fel. Tratamentul cu fațete dentare este concepută pentru a se adapta la forma dinților, astfel încât rezultatul final să fie unul satisfăcător pentru pacient.
Asemenea coroanelor dentare, fațetele sunt considerate a fi foarte rezistente, cel puțin atât timp cât dinții nu sunt supuși unor factori care le pot afecta, precum lovituri puternice, consum constant de alimente tari sau atingerea lor cu obiecte ascuțite. În plus, cele de ultimă generație sunt rezistente la pete, coroziune și alte traumatisme ușoare, iar datorită aspectului lor, nu se diferențiază de dinții naturali.
Fiind biocompatibile cu organismul, aceste nu produc reacții alergice ori sensibilitate la cald sau la rece.
Luând în considerare toate aspectele prezentate mai sus, putem spune că alegerea tratamentelor cu fațete dentare reprezintă o opțiune bună pentru cei ce doresc să obțină un zâmbet frumos și să aibă dinți cu un aspect mai sănătos.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Investitiio zi agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Investitiio zi agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



