Connect with us

Prima Pagina

Încă două finanțări nerambursabile pentru infrastructura sanitară brașoveană. Ce orașe au obținut bani prin PNRR

Published

on

Spitalele din Săcele și Victoria vor beneficia de finanțări europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru ambulatoriile de specialitate. Lista proiectelor care aprobate spre finanțare a fost publicată de Ministerul Sănătății în 13 ianuarie. 

Astfel, conform informațiilor disponibile pe site-ul oficial al ministerului,  Primăria Victoria, a obținut  finanțarea prin PNRR pentru proiectul „Amenajare și dotare cu echipamente tehnice medicale a ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Victoria”, cu o valoare totală de 17.339.029 lei, fără TVA, din care contribuția proprie a beneficiarului este de 4.211.984 lei.

Banii vor fi folosiți pentru renovarea completă a interiorului ambulatoriului, dar și pentru achiziționarea unui computer și a altor echipamente și aparate medicale. 

„Estimez că lucrările pentru ambulatoriu vor dura aproximativ un an”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.

Un nou corp de clădire, pentru spitalul din Sacele

Celalalt proiect pentru care a fost aprobată finanțarea prin PNRR prevede construirea unui corp de clădire pentru ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Săcele, dar și achiziția de echipamente și aparate medicale. Proiectul „Extinderea, dezvoltarea și modernizarea ambulatoriului Spitalului Municipal Săcele” are o valoare de 16.096.273 lei (fără TVA), contribuția Municipiului Săcele fiind de 2.946.273 lei.

„Noua clădire se va construi lângă actualul corp de spital din Str. Oituz nr. 54 Săcele și va asigura servicii medicale de tip ambulatoriu și intervenții chirurgicale. Toate serviciile, dotările și amplasamentele vor fi efectuate la standarde moderne, actuale și la dispoziția comunității județului Brașov. Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni începand cu luna martie 2023”, a declarat primarul din Sacele, Virgil Popa.

Reamintim că în 11 ianuarie, Ministerul Sănătății a anunțat și lista celor 27 de unități spitalicești ce vor fi construite prin PNRR. Pe listă se regăsesc și două proiecte din județul Brașov: construirea noului spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase și construirea unui pavilion politraumă la Spitalul Militar Regina Maria. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Prima Pagina

FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua

Published

on

Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.

Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.

Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.

La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.

Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .

Continue Reading

Trending