Connect with us

Cotidian

Încă o săptămână pentru plata impozitelor locale, cu reducere. Mai nou, plata se face şi la staţiile SelfPay

Published

on

Brașovenii mai au la dispoziție o săptămână, până în 31 martie, pentru a-și achita obligațiile față de bugetul local. Cei care care își plătesc impozitele până la această dată vor beneficia și de bonificația (,,reducerea”) acordată de Consiliul Local, de 5% din valoarea impozitului. Până în prezent, peste 132.000 de brașoveni și-au achitat impozitele locale, valoarea impozitelor și taxelor colectate la bugetul local până la 23 martie fiind de aproape 100 de milioane de lei (99.555.000 lei), cu aproximativ 5 milioane de lei mai mult comparativ cu anul 2021, la aceeași dată.

Cu toate că o parte dintre societățile comerciale preferă să facă plata impozitelor în ultima săptămână până la termen, analizând datele de la acest moment se poate constata că atât persoanele juridice, cât și cele fizice au preferat să își plătească mai repede impozitele. Cea mai mare diferență între încasările dintre cei doi ani se înregistrează la plata impozitului pe clădire pentru persoanele juridice, suma plătită de companii până la 23 martie fiind cu 10 milioane mai mare anul acesta decât în 2021, și la impozitul pe clădiri proprietate a persoanelor fizice, unde diferența este de aproape 3 milioane de lei.

De anul acesta se poate plăti și la SelfPay

Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, Municipalitatea a diversificat și mai mult modalitățile de plată, astfel încât cetățenii să nu fie nevoiți să aștepte pentru a își achita obligațiile față de bugetul local. Cea mai nouă metodă de plată, introdusă din acest an, este cea prin intermediul stațiilor de plată SelfPay, instalate în marile rețele de retail, în universități, centre comerciale, piețe, benzinării și magazine de proximitate (localizarea acestora se găsește la adresa https://selfpay.ro/localizare/).

Odată cu introducerea sistemelor alternative de plată, altele decât prin intermediul casieriilor Direcției Fiscale, se observă, de la an la an, o scădere semnificativă a numărului celor care plătesc prin intermediul casieriilor. Astfel, până în prezent, peste 75.000 de contribuabili au ales plata on-line sau prin intermediul stațiilor self-pay. Cea mai utilizată metodă a fost cea prin intermediul site-ului ghiseul.ro: 34.126 de contribuabili au ales această variantă, valoarea plăților fiind de 4.661.881 lei.

Următorul sistem on-line în preferințele plătitorilor, este site-ul brasovcity.ro, cu 31.746 de contribuabili, dar cu cea mai mare sumă încasată, 11.523.630 lei. Plata prin metoda self-pay, introdusă din acest an, a fost preferată de 10.833 de plătitori, valoarea încasată fiind de 1.346.713 lei.
Cetățenii pot plăti taxele și impozitele locale utilizând mai multe modalități de plată:

– On-line, cu cardul bancar, pe site-ul brasovcity.ro (necesită cont de utilizator * sau pe baza cheii unice de securitate, aflată în decizia de impunere);
– On-line, cu cardul bancar, pe site-ul, ghiseul.ro (necesită cont de utilizator*);
– Cu ordin de plată, în lei, prin virament bancar sau internet banking;
– Cu numerar, în lei, sau cu cardul bancar la Stațiile de Plata SelfPay;
– Cu cardul bancar, în lei, la ghişeele Direcţiei Fiscale prin terminale de tip POS;
– Cu numerar, în lei, la ghişeele Direcţiei Fiscale şi agenţii.
Termenele de plată pentru impozitele și taxele locale datorate de persoanele fizice și juridice pentru anul 2022 sunt 31 martie și 30 septembrie. Până la 31 martie trebuie achitat și abonamentul de parcare în parcările de reședință.
Impozitul pe clădiri, teren și mijloace de transport, datorat aceluiași buget local de către contribuabil, de până la 50 de lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, teren sau mijloace de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabil, până la 31 martie, se acordă o bonificație de 5 %.
Neplata la termen a obligațiilor fiscale implică majorări de întârziere de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate la termen, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, conform art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. 


Aceleași taxe și impozite, indexate cu rata inflației 

Pentru anul 2022, valorile impozitelor stabilite de către Consiliul Local prin HCL. nr. 215/2021 au trebuit actualizate, în urma modificării Codului Fiscal, cu indicele de inflație, respectiv cu 2,6% (modificarea fiind făcută prin HCL nr. 642/2021). Astfel, de exemplu, pentru un apartament cu suprafața utilă de 64,24 mp în zona A, impozitul datorat în 2022 este de 244 lei, în timp ce pentru un apartament de 49,34 mp suprafață utilă în zona B, suma ce trebuie plătită este de 179 lei. În zona C, pentru un apartament de 50,65 mp suprafață utilă, impozitul este de 158 lei.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Trending