Connect with us

Prima Pagina

La Vama Buzăului se va mai naște un zimbrișor. Turma va ajunge la 35 de exemplare, înghesuite într-un țarc de 10 hectare

Published

on

Înființată în anul 2008, rezervația de zimbri de la Vama Buzăului a fost gândită ca una în care animalele să trăiască în semi libertate, iar popuația să devină una viabilă. În aceste condiții, în primul an au fost aduse două exemplare din Austria, două din Elveția, unul din Italia. Un an mai târziu au mai fost aduse încă cinci exemplare din Franța. Toate aveau suficient loc într-un țarc cu o suprafață de 10 hecare, traverat de un pârâu. În timp, animalele au început să se reproducă, astfel ca acum sunt 34 de exemplare. Al 35-lea e „pe drum”, pentru că administratorii rezervației au anunțat că în scurt timp se va naște un puiuț. Dar, turma deja e mult prea mare pentru cele 10 hectare. Raportat la standardele grădiniilor zoologice, suprafața încă este generoasă, însă pentru niște animale aduse pentru a trăi în regim de semi libertate, țarcul este mult prea mic.
Comparativ în Măgura Zimbrilor din Munții Țarcului, unde se derulează un program de introducere în sălbăticie a speciei, țarcul de resălbăticire (unde este studiat comportamentul animlelor timp de un an, pentru se vedea dacă pot supraviețui fără nici un fel de sprijin), pentru aproximativ 14 exemplare, au fost alocate nu mai puțin de 120 de hectare.
Cosangvinizarea, o mare problemă
Mai nou, în ceea ce privește populația de la Vama Buzăului, specialiștii acum îngrijorați de problema consangvinizării, din cauza atingerii vârstei de reproducere a exemplarelor înrudite. Practic, dacă nu se va lua nici o măsură în cel mi scurt timp, viabilitatea populației, despre care se spunea la lansarea proiectului, ar putea deveni un obiectiv compromis.

Marea problemă este că fiecare eșec în ceea ce privește proiectele de dezvoltare a zimbrilor este amplificat de faptul că în lume mai sunt apropape 3.500 de exemplare în libertate sau semi libertate, mai puține decât rinocerii albi.
Intenții bune, bani deloc
De-a lungul anilor, s-au anunțat proiecte de extindere a rezervației de la Vama Buzăului. Există chiar și terenul necesar, un trunchi de pădure de 80 de hectare, donat de Primăria Prejmer. Însă, de fiecare dată, totul s-a blocat când s-a pus problema finanțării. Consiliul Județean Brașov, partener în proiect, nu avut bani, iar dosarele prin care s-a cerut finanțare europeană nerambursabilă în ciclul bugetar european 2007-2013 au fost respinse pe bandă rulantă. Ba mai mult, primarul comunei, Tiberiu Chirilaș, a declarat că în ciclul bugetar european 2014-2020 nu au fost identificate axe de finanțare pentru un astfel de proiect.
S-a încercat obținerea unor fonduri din Azerbaijan, unde sunt mari companii petroliere care trebuie să facă „investiții verzi”, însă până acum primăria comunei nu a primit un răspuns cererii.
Potrivit Studiului de fezabilitate aferent proiectului de extindere a rezervației, valoarea investiției se ridică la aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă necesară pentru îngrădirea terenului, amenajarea unor puncte de observație, dar și pentru microciparea animalelor.

Viitor sumbru pentru animale
„Dacă nu reușim să găsim banii necesari extinderii țarcului, luăm în calcul cedarea unor exemplare către alte rezervații din țară, sau chiar donarea unor zimbri către grădinile zoologice care vor astfel de animale”, a precizat primarul comunei Vama Buzăului.
Pe de altă parte, într-un material de promovare a rezervației, realizat anul trecut, se arată că Vama Buzăului se dorește a fi „o continuare a proiectului pilot pentru România de reintroducere a zimbrului, implementat de Administrația Parcului Natural Vânători Neamț”. De altfel, prezent anul trecut la Brașov, directorul Parcului Natural Vânători, Sebasian Cătănoiu, a afirmat că încă de la înființarea rezervației de la Vama Buzăului, s-a luat în calcul faptul că din județul Brașov ar putea fi luate exemplare care să fie introduse în programul de eliberare a zimbrilor ce se desfășoară în Neamț.

Investitii

Muncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna

Published

on

Reabilitarea DJ 102I Valea Doftanei – Brădet merge mai departe. Deși oficial nu a început sezonul construcțiilor, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anunțat că imediat ce condițiile meteorologice au fost prielnice, antreprenorul a trimis echipele pe șantier.

Acesta a precizat că în prezent, lucrările la structura rutieră se concentrează pe partea de consolidare cu ziduri de sprijin și piloți forați. De asemenea, se lucrează la refacerea podețelor de pe traseul drumului interjudețean care pe teritoriul administrativ al județului Brașov are o lungime de 12,43 km.

„Ținem în permanență legătura cu Compania Națională de Investiții, cu firma Construcții Erbașu SA, cu ocoalele silvice și cu autoritățile locale, astfel încât să rezolvăm orice potențială problemă din sfera noastră de competențe și să ne asigurăm că lucrările avansează cât mai bine”, a declarat Veștea.

Valoarea totală actualizată a investiției care va transforma un drum forestier și de pământ într-o șosea modernă, capabilă să preia o parte din fluxul turistic uriaș dintre județele Prahova și Brașov este de 431.496.876,97 lei. Amplasamentul a fost predat către constructor în vara anului trecut, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de trei luni.

Continue Reading

Fapt divers

A răspuns unei provocări pe rețelele de socializare, a intrat în colimatorul anchetatorilor. Un adolescent s-a ales cu dosar penal după ce a incendiat o mașină și a distrus alta

Published

on

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a anunțat că în 15 februarie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un minor în vârstă de 15 de ani, care a dobândit calitatea de inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.

„Ca urmare a unei provocări primite pe o rețea de socializare, în noaptea de 13.02.2026, în jurul orei 03:05, un minor în vârstă de 15 ani a lovit, cu o cărămidă, luneta, geamul stânga față, precum și parbrizul unui autoturism parcat în mun. Brașov, str. Constantin Lacea nr.3, provocând spargerea lunetei și fisurarea geamului și a parbrizului. În continuare, în aceeaşi noapte, intervalul orar aproximativ 03:14-03:18, minorul s-a deplasat pe Aleea Tiberiu Brediceanu nr.3 unde, tot ca urmare a provocării anterior amintite, a spart cu o piatră luneta unui alt autoturism, apoi a incendiat mașina, distrugând-o în totalitate.   Incendiul astfel produs s-a propagat la un alt autoturism, ce se afla parcat lângă cel dintâi, degradând mai multe elemente ale caroseriei de pe partea dreaptă. În timp ce autoturismele erau mistuite de flăcări, minorul a distribuit în timp real, pe rețelele de socializare, filmări cu mașinile, pentru a dovedi că a îndeplinit provocarea”, au transmis a precizat  Anca Loredana Gheorghiu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Ea a precizat că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, iar apoi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. În urma aprecierii probatoriului, necesității și proporționalității, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 zile.

Actele de urmărire penală au fost realizate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 1 Poliție Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

„Dorim să atragem atenția asupra pericolelor la care pot fi expuși minorii în mediul online și subliniem necesitatea unei supravegheri atente din partea părinților ori altor persoane în grija cărora se află. În plus, recomandăm monitorizarea activităților digitale ale minorilor, pentru a evita interacțiunile cu persoane necunoscute sau potențial periculoase”, a mai spus reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Continue Reading

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Trending