Fapt divers
Licitații trucate la patru direcții regionale de drumuri și poduri? Pe listă este și Brașovul
Consiliul Concurenţei a anunțat în 24 mai că a declanşat două investigaţii privind posibile trucări ale licitaţiilor organizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin Direcţiile de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, Braşov, Bucureşti şi Timişoara pentru atribuirea contractelor de lucrări de întreţinere a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea acestor direcţii.
„Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de direcţiile regionale de drumuri şi poduri”, se arată în comunicat.
În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor vizate de cele două investigaţii: Oyl Company Holding AG SRL, Asfalt Dobrogea SRL, Autoprima Serv SRL, Saga Infrastructură SRL, Trecon Logistic SRL, Tredeco Holding SRL, Data Capture SRL, Geo Drumuri Banat SRL şi CLR-Denis Montaj SRL.
Ce sancțiuni riscă firmele?
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor, au mai transmis reprezentanții Consiliului.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.
Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească
Care e poziția DRDP Brașov
”Ancheta Consiliului Concurentei a pornit de la sesizările CNAIR prin Direcțiile Regionale.
În cadrul licitațiilor pentru servicii de întreținere s-au observat anumite elemente care indică practici neconcurențiale în ofertare”, a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes.
Fapt divers
Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov
Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.
În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.
Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.
Fapt divers
Trafic blocat pe DN1, între Sibiu și Brașov. Incendiu puternic la o vulcanizare, fum dens și RO-Alert în zonă
Șoferii care circulă vineri pe DN1, între Sibiu și Brașov, trebuie să își regândească traseul. Traficul rutier este oprit temporar în zona localității Veștem, la intersecția DN1 cu DN7, din cauza unui incendiu puternic izbucnit la o vulcanizare situată în apropierea drumului național.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, flăcările au cuprins o construcție de aproximativ 200 de metri pătrați, unde funcționa operatorul economic, iar incendiul s-a extins rapid și în curte, la mai multe cauciucuri depozitate în exterior. În plus, focul a ajuns și la vegetația uscată din apropiere, ceea ce a amplificat degajările de fum.
Fum dens, mesaj RO-Alert transmis populației
Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă. Martorii vorbesc despre un nor gros, vizibil de la distanță, inclusiv de pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din centrul țării.
La fața locului intervin trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD, iar forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială, în încercarea de a localiza și lichida incendiul cât mai rapid. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Circulație oprită temporar
Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că traficul este oprit temporar în zona afectată, măsură luată pentru siguranța participanților la trafic și pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.
Reluarea circulației este estimată după ora 15.20, însă șoferii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să ia în calcul rute alternative.
Cotidian
Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container
Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.
Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.
Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.
De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



