Prima Pagina
Liviu Dragomir, fostul preşedinte al Coronei Braşov, a vorbit în primul interviu după scandalul din noiembrie care a zguduit handbalul
S-au împlinit șase luni de când echipa de handbal feminin Corona Brașov a gustat din cupa succesului, după calificarea în grupele Cupei EHF, în urma unei partide cu Gloria Bistrița. La jumătate de an de la momentul în care toată bucuria s-a transformat într-un adevărat calvar și a inbucnit un scandal fără precedent în handbalul românesc, despre „metode interzise”, o terapie cu laser intravenos sau manipularea sângelui cum a susținut ANAD, care a condus la suspendarea a 18 jucătoare, președintele din acea perioadă a clubului CSM Corona Brașov acordă primul interviu. În care explică unele detalii care au lipsit până acum și pe care nimeni nu le-a cerut, nici public și nici în cadrul anchetei oficiale a ANAD.
În interviul acordat pentru Pro Sport, Liviu Dragomir povestește modul în care s-au succedat evenimentele și repercursiunile pe care acestea le-au avut asupra sa, inclusiv din punct de vedere personal:
„Totul s-a schimbat în mine, atât în felul în care văd lucrurile care au fost înainte, cât şi în ceea ce priveşte oamenii în general. Am realizat că oricât de mult bine ai face şi oricât de mult ai încerca să faci lucrurile doar corect, la prima greşeală poţi fi lăsat singur. Am realizat că prea puţini oameni au avut tăria de a trece de partea mea sau a noastră şi să spună că plata este mult prea mare. Că totul a fost chiar o greşeală, pentru că, aşa cum am mai spus şi în singurul comunicat de presă dat, NU am dorit în niciun moment să apelăm la metode interzise! Singurul scop a fost de a oferi o metodă eficientă de recuperare după efort. Noi asta am crezut că facem, nicidecum că e ceva în neregulă şi că ar putea fi perceput că vrem să trişăm!”
Iată prima parte a interviului acordat de Liviu Dragomir pentru Pro Sport. Acesr interviu va continua în mai multe episoade
Î: Acea greșeală a făcut să pierdeți tot ce ați muncit în ultimii ani…
Aşa este. Este ireal ce am trăit toţi cei din club şi în special cei de la handbal. Deşi a trecut atâta timp, încă nu pot spune că mi-am revenit. Incă stăm foarte mult la telefon şi încercăm să înţelegem ce s-a întâmplat atunci şi cum am putut să pierdem tot. Oamenii au văzut echipa în teren, s-au bucurat de rezultate, însă nu ştiu câţi dintre ei realizează şi cum se construieşte o astfel de echipă. Nu îmi dau seama câţi știu cât de greu este să schimbi nişte principii nesănătoase, din punctul meu de vedere. Este foarte greu ca după o viaţă într-un sport care are problemele lui, probleme pe care tot încercăm de ani de zile să le ascundem sub preş, să apari în faţa atâtor oameni din club şi să spui că vom schimba totul. Că vom construi sănătos şi ne vom baza în primul rând pe respect faţă de antrenori, sportivi, colaboratori, competiţie. Exact ce a lipsit, după părerea mea, acestui club, atâţia ani de zile. Nu mi-a fost deloc uşor, iar mărturie îmi pot sta mâna de oameni cu care am lucrat direct şi care ştiu cel mai bine câte lucruri incorecte se întâmplau în interior şi cât de greu a fost să scăpăm de ele. Iar când, în sfârşit reuşisem şi începusem să ne concentrăm doar pe drumul sportiv, la fiecare secţie în parte, a apărut acea gafă imensă care schimbat viaţa tuturor şi a distrus-o complet pe a mea, din multe puncte de vedere. Nu vreau să pozez în victimă, dar este nedrept, şi inuman să arăţi cu degetul un om, fără să stii ce s-a intamplat de fapt! Au fost săptămâni la rând în care presa şi opinia publică șteargeau cu noi pe jos, iar noi nu ne-am apărat din teama de a nu face mai mult rău. Totuşi, pentru munca depusă aproape cinci ani la celelalte secţii, nu numai la handbal, este dreptul meu să mă apăr. Pentru că am făcut multe lucruri frumoase, iar dovadă stau rezultatele, imaginea clubului şi felul în care ajunseseră oamenii să se simtă liberi şi importanţi într-o structură sportivă.
Vorbiți de „principii nesănătoase”. Care a fost principala problemă cu care v-aţi confruntat?
Lipsa încrederii. Mi-am dat seama de asta la primele şedinţe pe care le-am avut cu angajaţii clubului, cu care lucram direct, dar şi cu sportivii şi antrenorii. Mai ales cei din teren nu mai aveau încredere în conducere, în ceea ce li se promite, nu aveau încredere în proiect, în club în nimic (n.r. înainte ca Liviu Dragomir să preia conducerea, activitatea a fost coordonată de Emilian Cernica). Şi nu înţelegeam de ce lucrurile nu funcţionează cum trebuie, de ce la echipa de handbal, de exemplu, jucătoarele refuzau Braşovul, de ce vorbeam ore în şir cu impresarii dar nu se concretizau prea multe. Pentru că, sincer vă spun, noi am încercat încă din primul an să construim o echipă puternică la Braşov, dar eram refuzaţi continuu (n.r. după ce a predat mandatul în fruntea clubului, Emilian Cernica a rămas la secția de hochei. Între secțiile de handbal și hochei pe gheață a fost mai mereu un război rece). Încet, am înţeles că cel mai important lucru pe care îl poţi oferi cuiva, dincolo de contract, de salariu, este să îi oferi încredere. Din păcate, eu încă mai cred că sportul românesc are mari probleme de credibilitate. Şi ajungem să ne mirăm apoi, de ce sportivii îşi iau impresari, spre exemplu?! Păi inclusiv pentru a le apăra interesele, atunci când cluburile nu îşi respectă angajamentele. Mie, la Corona mi-au trecut 3-4 ani să câştig încrederea celor din jur, iar ulterior, asta a început să se vadă şi în rezultate pe toate secţiile. Iar în ceea ce priveşte handbalul, cred că numele din echipa pe care am avut-o în sezonul 2018-2019 vorbesc de la sine. Atât în ceea ce priveşte staff-ul tehnic, cât şi componenţa echipei.
Sigur, toată opinia publică vrea să știe în primul rând care a fost drumul către acest tratament de recuperare, considerat de WADA și ANAD drept „interzis”. Cine a venit cu propunerea? Cum s-a ajuns la respectiva clinică?
Noi mereu aveam grijă ca fetele să aibă parte de condiţii bune de pregătire şi recuperare. Pentru ca sportivele sa mențină ritmul susținut, aveau nevoie și de o recuperare adecvată după efort, lucru știut de toți cei implicați în activitatea sportivă de performanță. După aproape patru luni de la începerea pregătirii, se simțea nevoia unor metode cât mai rapide de recuperare, deoarece meciurile se succedau într-un ritm susținut. Medicul echipei (n.r. Marius Capră), cu experiență de 5 ani la nivelul senioarelor, pe care l-am găsit în club când am venit, cu expertiză ridicată, a cărui opinie era căutată și apreciată pozitiv de oficiali sau sportivi de la multe cluburi din țară, era direct implicat în a pune la dispoziție metode corecte și eficiente de recuperare. Studiind metoda de recuperare după efort prin terapia laser, medicul a ajuns la concluzia că este o metoda potrivită și eficientă de recuperare. Deoarece medicul era unul dintre cei mai vechi colaboratori ai echipei de senioare, cu activitate pozitivă și eficientă în ajutarea fetelor să revină rapid după tot felul de evenimente inerente jocului de handbal, cunoscut ca sport dur, de contact, am considerat și de această dată că expertiza lui poate aduce un plus în recuperarea sportivelor. NU m-am gândit că este cazul să mă îndoiesc de un medic, atâta timp cât el a activat la cel mai mare spital de stat din Braşov.
Și de ce clinica respectivă? Mai ales că nu avea un aviz de funcționare din partea Ministerului Sănătății.
Nu ne-a impus nimeni să mergem la acea clinică, dar nici nu am căutat noi această clinică, ci ei ne-au căutat pe noi. Corona este cel mai mare club din Brașov și unul din cele mai importante din țară. Astăzi este sigur că toți cei care activează în sport, știu de Corona datorită mediatizării exagerate a acestui eveniment tragic. Şi tot acum, multe cluburi au aflat că trebuie să dea o şi mai mare importanţă acestui aspect. Tot timpul eram căutați de diverși furnizori de servicii complementare activității sportive de performanță: cabinete de recuperare după efort; săli de fitness unde să poți face partea de pregătire fizică; cabinete unde să faci scanarea părții de corp lezată în urma activității fizice prestate, de tip RMN, Ecograf, etc. saloane de masaj; cabinete de kinetoterapie. Nu vreau să mă eschivez prin acest răspuns, dar Corona este un club mare cu o structură specializată pentru fiecare activitate necesară susținerii sportului de performanță și nu eu trebuia să mă ocup să verific existența avizelor sau a altor documente necesare funcționării. De altfel, eu nu știam și nici nu am citit la vremea izbucnirii scandalului că aveau probleme cu documentele de funcționare.
Aţi avut vreun dubiu la început că metoda prezentată este sub incidența celor „interzise”?
Desigur că nu, iar cei care mă cunosc ştiu că niciodată nu aş fi acceptat aşa ceva. Şi mai e un aspect, dacă, prin absurd, noi ştiam, păi le lăsam fetelor atâta libertate să facă poze, să posteze tot ce facem la recuperare? Însă, oricum pare că nimeni nu ne crede şi asta doare foarte tare. Nu am știut în niciun moment că este interzisă a unui sportiv de performanță. De altfel, nu eram eu în măsură să știu asta, neavând pregătire medicală. În lumea handbalistică și a celor ce îndrăgesc acest sport se tot vehiculează ideea că fetele vor primi pedepse ce vor fi înghețate, pentru a putea cât mai repede să își continue activitatea, lucru pe care eu personal îl doresc cel mai mult. Dar nu înțeleg de eu trebuie să fiu țapul ispășitor așa cum, la fel, se vehiculează . Care este vina mea majoră? Sunt acuzat că în calitate de director am semnat un contract cu clinica respectivă, dar la fel am semnat cu alte două clinici, tot la recomandarea medicului, lucru făcut după ce acele contracte au parcurs etapele specifice de procedură internă, prin inițierea referatului de necesitate de către medic, trecut prin aprobările diverselor departamente specifice până a ajuns la mine. De altfel, asta era una din atribuțiile mele, să asigur servicii necesare derulării activității. Sunt eu un văzut ca ce trebuie neapărat agățat pe perete și scos din circuit?!
Înainte ca această metodă sa fie utilizată, ați avut și alte consultări cu oameni de specialitate, oficiali, alții decât cei din staff-ul medical al echipei?
Eu, personal, nu și nici nu aveam de ce. Subliniez că eram directorul întregului club, cu 9 secții sportive, aproape 100 de antrenori și instructori sportivi, aproape 150 de sportivi seniori, peste 1.000 de copii și juniori legitimați plus cei de la inițiere, 20 de angajați în partea administrativă a clubului. Erau săptămânal peste 10 competiții la care sportivii noștrii participau și asta implica o muncă imensă, pentru că trebuia să asigurăm participarea în cele mai bune condiții: transport, masă, cazare, taxe de participare unde era cazul, echipamente. Toate presupuneau parcurgerea unor proceduri obligatorii, serviciile și produsele necesare fiind toate luate prin SEAP! Existau săptămânal ședințe de analiză a activității, urmărire a programelor de activitate, permanent apăreau provocări noi cărora trebuia să le găsim soluții.
Care a fost argumentul, până la urmă, care v-a convins să vă dați acordul pentru ca acest tratament să fie efectuat. Și după cât timp, din momentul în care vi s-a făcut propunerea?
Medicul a început să studieze serviciile oferite de clinică undeva prin luna iunie 2019. Mi-a spus, de asemenea, că merge la o prezentare la clinica IOMED prin luna iulie, unde cei de acolo erau pregătiți să își prezinte serviciile. Ulterior, ne-am întâlnit pe holul clubului și mi-a spus că procedura este cunoscută, că este folosită de sportivi din multe țări ale lumii, că asigură o recuperare mai rapidă a sportivilor după accidentare sau după efort și că ar dori să o folosească, alternativă la procedurile folosite deja de sportivii clubului. I-am răspuns că eu nu mă pricep la partea asta, este întreaga sa răspundere și să stea de vorbă cu antrenorii echipelor de seniori, cărora să le spună ce vrea să facă și să se sfătuiască dacă merită introdusă acea terapie în partea de recuperare a sportivilor. În acea perioadă, noi eram foarte aglomerați cu partea birocratică, deoarece clubul Corona își modifica forma juridică, din ONG privat devenea instituție publică. Asta a presupus închiderea întregii activități pe fostul club ASC Corona 2010 Brașov și începerea activității pe noul club CSM Corona Brașov. Asta a presupus obținerea CIS –ului sportiv, afilierea la federațiile sportive, încheierea de contracte de activitate sportivă cu toți antrenorii, sportivii seniori și cu juniorii mari, legitimarea tuturor antrenorilor și sportivilor pe noul club, pentru că noul sezon competițional 2019 – 2020 bătea la uță. În plus, trebuiau încheiate contractele cu furnizorii de servicii necesare bunei desfășurări a activității, inclusiv cu furnizorii de servicii medicale. Nu aveam timpul necesar, dar nici nu era în atribuțiile mele să caut furnizori. Legat de IOMED, am refuzat inițial începerea colaborării cu ei, chiar dacă medicul a insistat, pentru că am considerat că nu era cazul să începem colaborări noi în acel moment, când erau alte lucruri mai importante de rezolvat. Până prin luna octombrie, când am reușit să punem la punct cât de cât actele necesare desfășurării activității, medicul a venit adesea în birou cu propunerea de a permite colaborarea cu clinica IOMED, dar am tot refuzat pentru același considerent, că nu era cazul să demarăm colaborări noi. În octombrie, pe fondul suprasolicitării sportivelor din echipa de handbal senioare, a parcursului foarte bun – eram pe locul 2 în Liga Naționala și trecusem de primul tur al Cupei EHF –, medicul a revenit cu propunerea de a folosi serviciile de recuperare a clinicii şi abia atunci i-am spus să ia acceptul conducerii tehnice. Apoi, dacă se consideră necesar, accept și eu să meargă la clinică sportivele care au nevoie. Ceea ce nu am știut, și aici a fost decizia unilaterală a medicului, că va trimite în bloc toată echipa! I-am și reproșat ulterior că așa ceva nu este normal, nu toate aveau nevoie de acea procedură, a trimis chiar și rezervele care nu jucaseră aproape deloc, deci nu era cazul să fie suprasolicitate! În momentul în care am aflat, am oprit trimiterea vreunui sportiv la clinică.
„Din cate știu medicul a făcut prezentarea către staff-ul tehnic. Nu știu care a fost opinia lor la acel moment. Ulterior am aflat de la antrenorul Craciun că medicul l-ar fi sunat să-l intrebe dacă poate începe terapia cu sportivele, deoarece acuzau un grad mare de oboseală și erau pasibile de accidentări. La acea vreme, întregul staff tehnic era la Cluj, unde FRH organiza cursuri obligatorii de master-coach pentru antrenorii care doreau să stea pe bancă în Liga Națională. Aici, ca o paranteză care se impune, am mari semne de intrebare legate de organizarea în timpul sezonului a acestor cursuri, când se întrerupea vădit neproductiv pentru echipe pregătirea în plin sezon!”, Liviu Dragomir
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Prima Pagina
FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.



Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.



Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.




La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.






„Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .
Prima Pagina
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.
De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.
„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.
O demisie de onoare
În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.
„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.
Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.
„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.
Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.
Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Prima Pagina19 ore agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”



