Connect with us

Prima Pagina

Medic din Brașov, decorat de președintele României, cu „Meritul Sanitar“ în grad de Cavaler

Published

on

Medicul Andreea Moldovan a fost decorată de președintele României, Klaus Iohannis, cu „Meritul Sanitar“, în grad de Cavaler



Decretul prezidențial a fost semnat de președintele Klaus Iohannis vineri, 29 noiembrie, „cu ocazia Zilei Naţionale a Românei, în semn de apreciere pentru întreaga activitate, precum şi pentru rezultatele importante obţinute în perfecţionarea actului medical“. Cu aceeași ocazie au fost decorați, tot cu Meritul Sanitar în grad de Cavaler, domnul profesor universitar dr. Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu, domnul conferenţiar universitar dr. Dragomir Ovidiu Chioncel, domnului Constantin Dina, doamna dr. Valeria Herdea, domnul profesor dr. Viorel Jinga, domnul profesor dr. Victor Dan Eugen Strâmbu și domnului Mircea Timofte, iar cu Meritul Sanitar în grad de Ofiţer domnul dr. Adrian Lobonţiu (Statele Unite ale Americii) și domnul profesor dr. Alexandru Rafila.



 

„Mândrie nu mare, enormă: și tatăl meu, Milu, a primit Ordinul Sanitar demult, la începutul carierei lui. Cu gândul la el, cu drag, cu mulțumiri pentru domnul Președinte Iohannis și echipa dânsului“, a fost reacția dr. Andreea Moldovan.

Dr. Andreea Moldovan este medic primar boli infecţioase şi coordonatoarea Compartimentului de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale din cadrul Spitalului „Sf. Constantin” din Braşov, unitate care în anul 2013 a fost distinsă de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu „Premiul de Excelenţă în Igiena Intraspitalicească”. 



Dr. Andreea Moldovan a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Tg. Mureș, în 1998 și a lucrat apoi ca medic specialist la Spitalul de Infecționase din orașul natal. A fost Bursieră de Excelenţă în cadrul Hôpital Cantonal de Genève (septembrie 2009 – iulie 2011) și este doctor în Ştiinţe medicale din decembrie 2008. Din 2011 lucrează la Spitalul „Sf. Constantin“ din Brașov, iar în prezent, și la Spitalul de Boli Infecțioase. 

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. PREDA

    30/11/2019 at 16:26

    VALORI MEDICALE RECUNOSCUTE, MERITE RECUNOSCUTE SI FELICITARI D-LUI PROFESOR DR. OVIDIU CHIONCEL, O SOMITATE A CARDIOLOGIEI ROMANESTI

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Prima Pagina

FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua

Published

on

Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.

Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.

Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.

La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.

Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .

Continue Reading

Trending