Universitatea Transilvania din Braşov şi-a premiat miercuri şefii promoţiei 2023 ai celor 18 facultăţi din componenţă. În acest an, pe scena Aulei „Sergiu Chiriacescu” a Universităţii Transilvania au urcat 20 de absolvenţi de top, care au obţinut cele mai mari medii pe parcursul celor trei sau patru ani de studii.
Printre cei premiaţi se află şi Monica Camelia Soos, absolventă a Facultăţii de Sociologie şi Comunicare, care în acest an a marcat şi o premieră în istoria FSC: este primul şef de promoţie al facultăţii, provenit de la programul de studii Asistenţă Socială. În 2022, şeful de promoţie al Facultăţii de Sociologie şi Comunicare, Ovidiu Imbuzan, a provenit de la programul de studii Comunicare şi Relaţii Publice.
Media obţinută de Monica în cei trei ani de studii este 9.76, iar şefa de promoţie spune că va continua la aceeaşi facultate, cu un masterat la Asistenţă şi Dezvoltare Comunitară (ADC).
Foto: Mihaela Parghel
„E important să aduni rezultatele la finalul celor trei şi să înţelegi că toate eforturile tale au contat, că cei din jurul tău, care au avut încredere în tine şi te-au sprijinit, au avut impact asupra ta”, a spus Monica Soos, imediat după festivitatea de premiere.
A simţit pe propria piele cât de importantă este asistenţa socială
De altfel, Monica spune că şi-a dorit încă de la început să lucreze în domeniul asistenţei sociale, pentru că, de-a lungul timpului a avut ocazia să simtă pe proprie piele efectul muncii unui asistent social.
Monica Soos a fost în atenţia unei fundaţii ce i-a fost sprijin încă de la naştere, susținând-o în cadrul familiei sale, prin sprijin material. În acest fel, cu aceaastă susţinere, a crescut alături de familia sa şi nu a ajuns în sistemul de asistenţă socială.
Monica şi-a găsit calea tot cu spijinul acestei fundaţii, iar acum se mândrește cu performanța de a fi prima șefă de promoție a Facultății de Sociologie și Comunicare, ce reprezintă specializarea Asistenţă Socială.
„Am întâlnit multe ONG-uri de-a lungul timpului. O fundaţie – Fundaţia Agapedia, m-a susţinut şi am putut rămâne cu familia mea. Aşa că de la 14 ani, eu deja veneam voluntar al lor şi am ajuns astfel să activez şi la alte ONG-uri, la SCUT, la Catharsis, la Diakonia…”, a spus Monica Soos.
Vrea să schimbe lumea, începând cu legislaţia din domenul asistenţei sociale
Studiile le va continua pe aceeași linie a asistenței sociale, pentru că în acest domeniu își vede menirea. De altfel, Monica spune că vrea să schimbe lumea. Şi vrea să înceapă, printre altele, cu legislaţia din domeniul asistenţei sociale. Până atunci, va face în continuare voluntariat la ONG-urile care oferă servicii sociale, aşa cum a făcut în ultimii ani.
„Ştiu că Asistenţa socială sună ca o facultate uşoară, dar eu vreau să schimb lumea. Ca oamenii din familii defavorizate, tinerii cu situaţii speciale să poată să evolueze şi dacă se poate să ajut şi să umblu un pic şi la legislaţie, mi-ar plăcea foarte mult”, a spus şefa promoţiei 2023 a Facultăţii de Sociologie şi Comunicare.
Pentru Monica urmează susținerea examenului de licență în luna iulie. Tot atunci ea va finaliza și Modulul psiho-pedagogic. Și-a propus ca încă din acest an să participe la examenul de Titularizare și să intre în învățământ, pentru a preda discipline de Educație socială la clasele de gimnaziu.
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”. Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
Folosim tehnologii de tip Cookie ce permit stocarea de informații pentru a personaliza conținutul și anunțurile publicitare afișate în funcție de interesele și/sau profilul dumneavoastră.