Prima Pagina
Municipiul Făgăraș, amenințat de o criză a gunoaielor. Operatorul local de salubritate are la dispoziție șase luni pentru a rezolva problemele constatate de Garda de Mediu Brașov
Operatorul local de salubritate din Făgăraș, SC Salco Serv SA (societate comercială aflată în subordinea municipalității făgărășene) a primit o nouă amendă din partea Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu, dar și o notificare prealabilă în vederea suspendării autorizației de mediu.
Potrivit comisarului șef al Gărzii de Mediu Brașov, Mircea Paraschiv, sancțiunea a fost acordată pentru modul defectuos de depozitare a deșeurilor la punctul de lucru din incinta Fabricii de Pulberi Făgăraș.
„Operatorul de salubritate a primit o sancțiune contravențională. De asemenea, i-a fost transmisă notificarea prealabilă în vederea suspendării autorizației de mediu. De la momentul emiterii acestui document, la începutul lunii noiembrie, operatorul are la dispoziție 6 luni pentru a remedia deficiențele constatate, astfel încât să evite suspendarea autorizației”, a declarat Paraschiv.
Acesta a precizat că verificările de la Salco Serv au fost făcute după ce la Garda de Mediu Brașov au ajuns mai multe sesizări.
Pe de altă parte, primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a declarat că această de problemă trebuie rezolvată de operatorul economic. Totodată, el a menționat că „serviciile de salubrizare pe raza municipiului Făgăraș se desfășoară în condiții normale”.
Punctul de lucru din curtea Fabricii de Pulberi, cu probleme de mult timp
Amenda dată de recent de Garda de Mediu Brașov nu este prima sancțiune pentru modul în care sunt gestionate deșeurile la punctul de lucru de pe platforma Fabricii de Pulberi. De altfel, reprezentanții Gărzii de Mediu Brașov au precizat că au sancționat operatorul de salubritate de fiecare dată când au constatat nereguli.
De asemenea, în ultimele luni, punctul de lucru al Salco Serv a intrat și în „colimatorul” Ministerului Economiei. Astfel, în primă fază, ministrul Economiei, Radu Miruță (USR) a declarat că în curtea Fabricii de Pulberi este un depozit ilegal de deșeuri care ia foc în mod constant. Ulterior, el nu a mai spus că depozitul este ilegal, însă și-a menținut opinia că acesta nu are ce căuta la mică distanță de zona în care se produc sau se depozitează materiale explozive.
La rândul său, Gheorghe Sucaciu, i-a chemat la Brașov pe Radu Miruță și pe Diana Buzoianu (Ministrul Mediului, tot de la USR), pentru ca, împreună, să găsească o soluție pentru rezolvarea acestei probleme, dar cei doi reprezentanți ai Guvernului au ignorat invitația edilului de la Făgăraș. .
Reproșul Primăriei Făgăraș: lipsește infrastructura
O altă problemă ridicată de primarul Făgărașului a fost cea a infrastructurii pentru gestionarea deșeurilor, ce ar trebui să fie realizată prin Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). Reproșul edilului din Făgăraș este acest proiect este întârziat de Consiliul Județean Brașov, care ar trebui ca în scurt timp să semneze contractul de finanțare pentru realizarea investițiilor incluse în SMID.
Totuși, trebuie menționat că Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Brașov, la care se lucrează încă din anul 2019, a fost întârziat și ca urmare a refuzului municipiului Făgăraș de a accepta amenajarea pe teritoriul localității a unui centru de sortare şi pregătire a deşeurilor (care să deservească Țara Făgărașului). La momentul respectiv, Primăria Făgăraș a propus un alt amplasament, aflat pe platforma Nitramonia, însă administrația județeană brașoveană a menționat că respectivul teren (aflat în proprietate privată) este potențial contaminat, iar legislația nu permite realizarea unor investiții pe o astfel de suprafață.
Ulterior, pentru acest centru a fost identificat un teren pe teritoriul unei comune de lângă Făgăraș, însă locuitorii și autoritățile locale nu au fost de acord. Într-un final, pentru acest centru a fost identificat un teren pe raza comunei Părău.
Pe de altă parte, proiectul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor a fost întârziat și din cauza problemelor legate de identificarea unui teren pentru realizarea unei Instalaţii Integrate de Tratare a Deşeurilor pentru municipiul Braşov şi localităţile limotrofe. În primă fază, au fost luate în calcul terenuri de la Codlea sau Dumbrăvița, însă s-a renunțat repede la acestea. Apoi, a fost identificat un teren pe raza comunei Prejmer, dar autoritățile locale și cetățenii s-au opus investiției. Consiliul Local Prejmer a emis o hotărâre prin care respingea investiția, iar actul normativ a fost anulat de Prefectura Brașov. Cu toate acestea, Consiliul Județean Brașov a renunțat la acest amplasament și a identificat un teren pe raza comunei Măieruș.
Proiectul Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor este implementat de Consiliul Judeţean Braşov şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Braşov. Termenul de finalizare a proiectului este anul 2029.
Pentru finanţarea proiectului, Consiliul Judeţean Braşov va solicita aproximativ 149 milioane de euro, fonduri nerambursabile, prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Prima Pagina
FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.



Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.



Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.




La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.






„Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .
Prima Pagina
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.
De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.
„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.
O demisie de onoare
În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.
„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.
Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.
„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.
Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.
Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.
Investitii
FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.
Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.
„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.
Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.
Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.
Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare
Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.
„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.
Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.
„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



