Connect with us

Politica

Noi „înregimentări” la PSD: fostul viceprimar al Braşovului şi primarul Făgăraşului au devenit social-democraţi

Published

on

Intraţi în politică mai întâi în PD, fostul viceprimar al municipiului Braşov, Costel Mihai, şi actualul primar al municipiului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu, sunt acum noii membrii ai PSD Braşov. Ambii au intrat în organizaţia judeţeană a partidului, sub conducerea lui Marius Dunca. 

Anunţul oficial a fost făcut după reuniunea Consiliului Politic Executiv al Organizației Județene Brașov a Partidului Social Democrat, care a avut loc miercuri după-amiază.

Primarul municipiului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu, vine în PSD după un mandat şi jumătate ca independent. 

„La PSD am găsit cu adevărat sprijin. Prin susținerea acordată de domnul președinte Marcel Ciolacu și de domnul Marius Dunca, Strategia de dezvoltare durabilă a Microregiunii Țara Făgărașului țintește o alocare de peste 600 de milioane de euro. Vreau să fac politică în folosul cetățenilor și vreau să construiesc. Consider că alături de echipa PSD Brașov pot duce la îndeplinire cât mai multe proiecte în folosul locuitorilor din municipiul Făgăraș, dar și din județului Brașov”, a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș, la finalul Consiliului Politic Executiv al Organizației Județene PSD. 

La rândul său, fostul viceprimar al Braşovului, Costel Mihai, şi-a motivat şi el alegerea, insistând pe stabilitate şi pe oamenii tineri pe care PSD îi are la Braşov. 

„De ce alt partid? De ce PSD? M-am pus întotdeauna în slujba comunităţii, cu pasiune şi dedicare. Am demonstrat că sunt un om politic implicat şi capabil, am arătat ce pot şi ce vreau să fac pentru Braşov şi braşoveni, atât din postura de viceprimar sau consilier local, cât şi cea de simplu cetăţean. Am pornit multe proiecte în perioada când am lucrat în administraţie şi nu vreau să mă opresc aici.
Până acum, am avut experienţa partidelor mai mari sau mici, însă pentru a demonstra ce pot face în slujba comunităţii, am nevoie de o susţinere bună şi de stabilitate. Am ales PSD pentru că este un partid mare, care, indiferent de locul unde s-a aflat – opoziţie au putere, a fost un partid cu un grad bun de încredere, fiind mereu aproape de necesitățile oamenilor și care a promovat măsuri pentru populație de fiecare data când s-a aflat la guvernare. 

Acum, la Braşov, consider că PSD are o echipă stabilă, cu mulţi tineri – şi aici îi pot nominaliza pe liderul partidului Marius Dunca, Roxana Mînzatu, Lucian Pătraşcu și lista poate continua. Împreună putem schimba multe idei preconcepute şi paradigme!” a declarat Mihai Costel, fost viceprimar al municipiului Brașov.

Liderul PSD Braşov, Marius Dunca, a declarat că cele două „achiziţii” noi sunt făcute în vederea pregătirilor alegerilor din 2024.

„Nu mai este foarte mult până la alegerile din 2024. Este nevoie de muncă în echipă, de oameni ambițioși deoarece doar împreună putem construi ceva durabil. Mă bucur că ni s-au alăturat și membri noi, adevărați profesioniști, cu o vastă experiență administrativă: domnul Gheorghe Sucaciu-primarul municipiului Făgăraș și Mihai Costel-fost viceprimar al municipiului Brașov. 
Bun venit în echipa PSD Brașov! Doar împreună putem realiza proiecte ambițioase pentru cetățenii județului Brașov și pentru România!”, a concluzionat Marius Dunca, președintele PSD Brașov.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politica

Marius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”

Published

on

By

Vicepreședintele PSD și președintele organizației județene PSD Brașov, Marius Dunca, trage un semnal de alarmă cu privire la asediul declanșat de actualul Executiv asupra autorităților locale din întreaga țară.

În contextul măsurilor care au blocat 1.500 de primării și care pun în pericol proiectele publice, Dunca subliniază că politicile de „austeritate oarbă” riscă să transforme mediul rural și mic urban în zone deșertificate economic.

„Ceea ce vedem în aceste zile nu este reformă, ci un atac direct la adresa intereselor comunităților locale. Sub pretextul unor eficientizări făcute din pix, premierul ignoră realitățile din teren. Nu poți să ceri unui primar de comună sau de oraș mic să facă miracole când îi tai finanțarea, îi blochezi investițiile și îl obligi să pună biruri insuportabile pe umerii cetățenilor doar pentru a acoperi găurile de la București. Aceasta este situația în Brașov, în întreaga regiune Centru, precum și în toată țara”, a declarat Marius Dunca.

Liderul PSD Brașov afirmă că, în acest moment de criză, singura voce care a adus echilibru și a oprit derapajele ideologice a fost cea a președintelui PSD, Sorin Grindeanu.

„În timp ce alții desenează grafice cu concedieri masive și tăieri, Sorin Grindeanu este singurul factor de stabilitate care se luptă la masa deciziilor pentru interesele primarilor noștri. PSD nu va accepta niciodată ca banii destinați drumurilor, școlilor sau rețelelor de apă din județul Brașov să fie confiscați de centru. Programe precum Anghel Saligny sau investițiile prin CNI sunt motorul economiei locale, iar blocarea lor în plină recesiune este un act de sabotaj economic”, a mai adăugat vicepreședintele PSD.

Dunca mai spune că în negocierile pentru Bugetul anului 2026, PSD va susține dreptul comunităților de a-și gestiona resursele, inclusiv posibilitatea reducerii taxelor locale pentru a sprijini cetățenii în perioade de criză. Mai mult, în vederea protejării investițiilor, niciun leu din bugetele de dezvoltare ale comunelor nu trebuie atins. Orice leu strâns la nivel local trebuie să rămână în localitate. Și nu în ultimul rând, vicepreședintele PSD întărește ideea importanței primarilor și cere respect pentru aleșii locali, întrucât ei sunt cei care răspund zilnic în fața oamenilor.

„PSD rămâne partidul oamenilor și primarilor care muncesc în teritoriu. Vom folosi toate pârghiile politice pentru a ne asigura că Bugetul pe 2026 va fi unul al construcției, nu al frânării proiectelor locale. Brașovenii merită servicii publice de calitate, iar acestea nu pot fi asigurate dacă guvernul pune lacătul pe ușile primăriilor!”, a conchis Marius Dunca.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Cotidian

Așteptări din partea ministrului brașovean al Economiei: Fabrica de pulberi de la Victoria ar putea salva zona

Published

on

By

Proiectul noii Fabrici de pulberi de la Victoria ar putea revigora întreaga zonă, susține ministrul Economiei, brașoveanul Irineu Darău. Senatorul a afirmat pentru Mediafax că numărul angajaților direcți ai investiției Rheinmetall de la Victoria se va apropia de 1.000 de persoane, însă impactul unității de producție asupra economiei va fi mult mai mare.

„Există acel angajament de producție locală și, cum spunem noi, localizare, adică apel la companii românești pentru a cumpăra și expertiză, și servicii, și produse, în jurul acelei investiții Rheinmetall ar trebui să înflorească multe, multe alte locuri de muncă secundare”, a declarat Darău.

Ministrul a spus că investiția ar reprezenta „salvarea zonei” Victoria.

Promisiune preluată de la Radu Miruță

Un mesaj similar a fost lansat și de Radu Miruță, în perioada în care era ministru al Economiei. Astfel, el a declarat în luna noiembrie, la Brașov, că a renegociat contractul pregătit inițial pentru a di semnat cu partenerul german, compania Rheinmetall.

„Când am venit la minister, mi se spunea că este un contract gata de semnat şi că nu se mai poate schimba nimic. Forma de atunci era dezavantajoasă pentru România şi pentru judeţul Braşov. Contractul a fost schimbat. Am adus un plus de 92 de milioane de euro pentru statul român. De asemenea, am introdus o condiţie obligatorie privind folosirea lanţului de aprovizionare local”, a spus Miruţă. 

Amintim că la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Guvernul României și compania germană Rheinmetall au semnat, la Palatul Victoria, acordul de colaborare pentru realizarea fabrică de pulberi de la Victoria.

„Rheinmetall și această cooperare vor investi prin companiile lor peste 400 de milioane de euro. Din punct de vedere civil, România va face investiții de 120 de milioane de euro. Primim ajutor din partea programelor europene: 47 de milioane dintr-un program aprobat de Bruxelles, iar Guvernul va primi bani prin Programul SAFE, de asemenea”, a declarat atunci Armin Papperger, director al Companiei Rheinmetall AG, citat de Agerpres.  

Construcția fabricii de pulberi pentru muniție va începe anul viitor iar lucrările vor dura trei ani.

Continue Reading

Trending