Connect with us

Stiri Brasov

Obiectivul directorului CNAIR pentru anul 2020: segmentul Brașov – Bran al DN 73 și capătul de autostradă Râșnov-Cristian, gata până în luna decembrie

Published

on

Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Mariana Ioniță, a fost marți într-o vizită neanunțată pe două șantiere din județul Brașov: DN 73 și capătul de autostradă Râșnov-Cristian. Pe ambele șantiere ea a anunțat și termene de finalizare a lucrărilor: sectorul Brașov-Bran al DN 73 și segmentul de autostradă care va avea rol de ocolitoare pentru Râșnov și Cristian să fie gata până finalul acestui an. 

Aceste termene au fost anunțate după ce pe șantierul DN 73, Mariana Ioniță a „tăiat în carne vie”, declarând că „am constatat deficiențe mari de management ale echipei de implementare a proiectului din CNAIR în derularea acestui contract semnat în anul 2011. Persoanele responsabile cu execuția s-au schimbat în permanență fără să existe o abordare unitară a modului de urmărire a lucrărilor. Contractele derulate de companie trebuie urmărite îndeaproape, pe șantier, nu din birouri cum s-a întâmplat până acum”. 

Conform CNAIR, în acest moment proiectul de modernizare a DN73 este realizat în proporție de aproximativ 50%. Lucrările la tronsonul Pitești – Câmpulung sunt aproape finalizate și se estimează recepționarea acestora în perioada imediat următoare.  „Un alt tronson foarte important la care lucrările sunt în desfășurare este cel dintre Brașov și Bran. CNAIR și constructorul poartă discuții pentru găsirea soluțiilor optime, astfel încât lucrările de modernizare ale acestui tronson să se finalizeze în acest an”, a comunicat CNAIR.

Totuși, atingerea acestui obiectiv depinde de modul în care se derulează lucrările la rețelele de canalizare din localitățile Bran și Moieciu, pentru aia după ce se termină aceste intervenții pot intra pe șantier și muncitorii firmei care modernizează DN 73. În acest moment, conform datelor Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, pe întreg sectorul Brașov-Bran, lucrările sunt finalizate în proporție de 70%-80%. 
 O altă problemă a proiectului de modernizare a DN 73 este legată de costuri, care au crescut din 2011, când a fost semnat contractul de lucrării. „Fiind un contract semnat acum mai bine de 9 ani, este evident că între timp s-au schimbat legislația, normele și normativele de proiectare, tehnologiile de execuție, toate acestea având implicații în creșterea costurilor pentru finalizarea lucrărilor. Acum purtăm discuții pentru eliminarea blocajelor existente și pentru a vedea în ce măsură acest contract mai poate continua în această formulă”, a explicat Ioniță.

Lucrările de modernizare a DN 73 (Brașov – Pitești) au început în luna mai a anului 2014, pe sectorul din județul Argeș, iar în anul 2017 au început și lucrările din județul Brașov. De-a lungul anilor, au fost anunțate mai multe termene de finalizare a proiectului, însă acestea nu au fost respectate, printre motive fiind lipsa unor avize, faptul că Primăria Râșnov nu a autorizat o stație de asfalt, precipitațiile abundente (din cauza cărora nu s-a putut lucra la casetele de lărgire) sau faptul că în Bran și Moieciu au început cu mare întârziere lucrările la rețelele de canalizare. În primăvara acestui an, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri au anunțat că modernizarea DN 73 va fi terminată în prima parte a anului viitor.  

Modernizarea  DN 73 (Braşov – Piteşti, cu o lungime de 103,25 km), proiect pentru care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obţinut o finanţare europeană, sunt realizate de Asocierea Azvi SA – Straco Grup SRL – Piomar Development – Tractebel.  Valoarea proiectului este de 275 milioane de lei.

Capătul de autostradă Râșnov – Cristian, finalizat în proporție de 50%

În ceea ce privește capătul de autostradă Râșnov-Cristian, după ce a vizitat șantierul, Mariana Ioniță a anunțat că lucrările sunt finalizate în proporție de peste 50% și au șanse reale de a fi finalizate până finalul acestui an, cu aproximativ 5 luni înainte de termen. Reprezentanții CNAIR au anunțat că de câteva zile constructorul a început  să monteze parapetul de siguranță și lucrează la amenajarea sensului giratoriu de la intersecția cu DJ112B precum și la așternerea straturilor de asfalt de pe drumul de legătură. Săptămâna viitoare va începe și montarea grinzilor pe pasajul de peste DN73A.

 Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la acest capăt de autostradă  a fost semnat la începutul lunii octombrie a anului 2017, constructor fiind Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL. Sectorul Râşnov – Cristian (segment al autostrăzii Comarnic-Brașov). Valoarea contractului este de 118.019.701, 80 lei, fără TVA. Sectorul de autostradă are o lungime de 6,3 km, plus 3,7 km de drumuri de legătură. Acest segment face parte din Autostrada Comarnic – Brașov. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Prima Pagina

FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua

Published

on

Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.

Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.

Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.

La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.

Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .

Continue Reading

Trending